Un medic în spaţiu

Sateliţi şi staţii orbitale se învârtesc în jurul pământului de 39 de ani. Călătoriile în spaţiu inclusiv în scopuri turistice nu mai sunt o noutate. A fost deschis primul aeroport spaţial şi au fost vândute primele 500 de bilete la preţul de 130.000 euro bucată dus întors. Primii turişti s-ar putea să admire planeta albastră de la mare distanţă chiar de Crăciunul care vine…

De curând medicul militar olandez André Kuipers, în vârstă de 53 de ani, deţine recordul european la şederea în spaţiul extraterestru. El s-a întors pe Pământ în dimineaţa zilei de 1 iulie 2012, după ce a staţionat pe nava orbitală ISS (Internationaal Ruime Station) timp de aproape 200 de zile (mai precis 193).

Medicul astronaut a petrecut mai mult de o săptămână în spaţiu în 2004 şi se află pe locul 60 (din 523) în clasamentul zilelor petrecute în spaţiu. La bordul navei spaţiale A Kuipers a efectuat numeroase experimente în domeniile biologie, medicină, tehnologie, ştiinţe naturale şi observarea Pământului. Astfel el a însămânţat rucola pentru a afla în ce măsură creşterea este datorată gravitaţiei sau şi/luminii. Printre experimentele medicale executate în timpul şederii lui în spaţiu se numără: cauzele bolii de înălţime şi în spaţiul cosmic, osteoporoza în spaţiu şi pe pământ, influenţa gravitaţiei asupra reglării TA, durerii de spate, orientării şi echilibrului, identificarea bacteriilor de la bordul ISS.

PS. Din cei 525 de astronauţi, destul de mulţi au urmat studii medicale. Cu toate acestea în curricula medicală nu se acordă prea multă atenţie medicinii aerospaţiale şi problemelor de sănătate ale călătorilor sau locuitorilor în spaţiul extraterestru al cărui număr se estimează că va creşte la câteva sute de mii în următoarele decade. Cei care doresc să devină astronauţi se pot uita pe site-ul ESA pentru a vedea portretul candidatului ideal: între 27-37 de ani, intelectual, cu doctorat de preferinţă în ştiinţe naturale, tehnică, matematică sau medicină, cu o condiţie fizică excelentă… dar fără o masă musculară excesivă deoarece este un handicap în spaţiul cu gravitaţie redusă, cunoştinţe de limba rusă, limba oficială în capsula Soiuz… şi bine pregătit psihologic (de exemplu pentru a putea accepta că apusul soarelui se petrece de 18 ori pe zi…). În nopţile senine de vară staţia orbitală ISS poate fi văzută cu ochiul liber, cel puţin de unde locuim noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *