În lume se implantează în fiecare an în jur de 600.000 de pacemakere cardiace. Aceste dispozitive electronice, care reglează ritmul cardiac şi susţin circulaţia sângelui în parametri cât mai aproape de normal, au salvat până acum milioane de vieţi. Dar, în lumea modernă de azi, pacemakerele începe să devină “incomode”: pacienţii trebuie să evite câmpurile magnetice puternice – detectoarele de metale, unele scan-uri medicale – bateriile trebuie schimbate la fiecare 5-10 ani, electrozii se pot deplasa şi este nevoie de o nouă intervenţie, la copii pacemakerul nu “creşte” odată cu inima, pot apărea infecţii, dispozitivul trebuie întreţinut şi oprit şi îndepărtat după deces, etc.
De aceea se experimentează de ceva timp un altfel de pacemaker şi anume pacemakerul biologic (PMB) care se crede că va fi mai sigur şi mai ieftin decât cel electronic. Cercetătorii au experimentat PMB cu succes pe animale de laborator şi cred că va putea fi implementat în curând şi la om.
Se estimează că inimă umană are zece miliarde de celule dintre care doar ceva mai puţin de zece mii sunt celule “pacemaker” grupate în sistemul excitoconductor. Ambele tipuri de celule cardiace au aceeaşi origine embriologică ceea ce a condus la ideea că celulele cardiace obişnuite pot fi transformate în celule excitoconductoare.
Una dintre teorii este prin impulsuri electrice create de schimbări în fluxul de ioni intra – şi extracelular. Simplu exprimat, un virus modificat genetic livrează o genă care conţine codul genetic al unei proteine special alcătuită. Introducerea acestei proteine în celulele cardiace blochează pompa de potasiu şi crează un câmp electric negativ în interiorul celulei care se răspândeşte în ţesutul cardiac şi determină contracţia ritmică a inimii. Se crede că modificarea a doar câteva mii de astfel de celule cardiace obişnuite, prin folosirea de cantităţi mici de virus modificat genetic ar fi mai mult decât suficient pentru o bună funcţionare a inimii. O altă teorie este că celulele conducătoare nefuncţionale pot fi “vindecate” prin inginerie genetică.
PS. Pacemakerul biologic este în faza de experiment. Nu toţi cardiologii îi prezic un viitor strălucit şi unii se tem de riscul de aritmii severe prin crearea acestor insule noi de celule excitatoare greu de monitorizat. Mai atractivă pare teoria vindecării celulelor excitoconductoare nefuncţionale. Deocamdată pacemakerul electronic rămâne soluţia cea mai convenabilă şi controlabilă, cu toate inconvenientele.
