Emanciparea profesioniştilor din sănătate se manifestă printre altele şi prin libertatea de a alege unde să lucrezi ceea ce explică într-un fel şi penuria de medici. Din ce în ce mai mulţi medici din vest aleagă să lucreze în part-time, ca free-lanceri sau îşi iau sabatical (despre care am scris într-un blog anterior). Studenţilor şi rezidenţilor li se oferă posibilitatea să facă stagii pe alte meleaguri iar medicii care vor să facă voluntariat pot opta pentru a lucra de exemplu pentru “Medicii fără frontiere”, “Crucea roşie” sau în tot felul de programe medicale oferite de ONG-uri. Iar dacă un medic doreşte să combine utilul cu plăcutul, se poate angaja pe o insulă exotică sau la o agenţie de turism.

Nu numai România se confruntă cu penuria de medici ci şi tari mai stabile din punct de vedere al ocupării forţei de muncă în domeniul sanitar. Acest fenomen se simte cu precădere în rural şi printre medicii de familie. Medicii tineri se simt cel mai puţin atraşi să lucreze în rural chiar dacă unele ţări oferă generoase premii la instalare. De aceea se consideră azi ca responsabilitatea atragerii unui medic revine din ce în ce mai mult comunităţilor locale. Doar că uneori ofertele acestora pot face deliciul presei.

Astfel într-un sat din Germania cu ceva peste 2000 de locuitori după ieşirea la pensie a medicului de familie nu s-a mai semnalat niciun înlocuitor. De aceea ei s-au gândit la diverse “cadouri” cu care ar putea “încânta” un nou venit: măcelarul va oferi cârnaţii iar brutarul pâinea gratuit. Florarul va avea pregătit un buchet de flori că întâmpinare iar coaforul va avea grijă să aibă părul îngrijit, tuns şi coafat fără costuri. Până şi micul hotel îi va pune la dispoziţie o cameră gratuit până îşi va face un rost.

PS. În ’83, după ce am căzut la examenul de specialist, a trebuit să iau parte la repartiţia generală, pe ţara… Neavând o notă de absolvire prea mare a trebuit să mă mulţumesc cu Botoşani care, încă de pe atunci, era o zonă defavorizată pentru medici. Ca să-mi iau “în primire” postul de la Stăuceni, am luat avionul până la Suceava. Odată ajunsă la Direcţia Sanitară m-a întâmpinat cu multă căldură directorul adjunct care cu o maşină de serviciu m-a dus direct la Stăuceni să-mi văd dispensarul, undeva pe margine unui lac, dacă îmi mai aduc bine aminte. Mi se oferea nu numai postul de la dispensar dar şi locuinţa (în sat sau apartament în Botoşani, la alegere, pe care le-am şi văzut) şi post de director la spitalul local cu perspectiva de a face specializare pe explorări funcţionale… Nu am acceptat oferta, venisem “cu recomandare” doar să mi se semneze actele de transfer – ceea s-a şi întâmplat – pentru un post din sud, mai aproape de Bucureşti. Am plecat înapoi cu avionul de după-amiază dar m-am gândit de multe ori la oferta generoasă şi la căldură cu care am fost întâmpinată de autorităţile locale şi de directorul Direcţiei Sanitare, care ştia că venisem… ca să plec…