Numărul cazurilor de sifilis în lume a scăzut simţitor până în anii ’90 ai secolului trecut după care incidenta a început să crească şi în ţările dezvoltate. Din acest motiv au apărut numeroase publicaţii şi s-au elaborat noi standarde şi protocoale. Sifilisul este o boală complexă cu o evoluţie schimbătoare, cu urmări invalidante şi uneori letale. Manifestările bolii sunt mai degrabă atipice şi se suprapun peste tablourile clinice ale multor boli, motiv pentru care sifilisul mai este numit şi “marele imitator” (“The Great Imitator”). Butada lui Sir William Osler: “He who knows sifilis, knows medicine”, vorbeşte de la sine.

Deoarece sifilisul este considerat o boală “aproape eradicată” profesioniştii din sănătate au început să o şteargă de pe lista de diagnostice diferenţiale, atitudine ce ar trebui reconsiderata. OMS estimează că pe an ar fi în jur de 12 milioane de noi cazuri în lume, cele mai multe ar fi în Africa Sub sahariana şi în Europa de Est, cu precădere în Rusia (după ce s-a renunţat la tratamentul obligatoriu al bolnavilor de sifilis şi a contactilor săi). Igiena sexuală şi folosirea condomului, inclusiv în timpul sexului oral, rămân cele mai bune metode de prevenţie.

Din motive de confidenţialitate sifilisul în Olanda nu se mai raportează obligatoriu din ’99, astfel încât nu se mai poate face în orice situaţie testarea şi tratamentul contactilor, ceea ce este unul dintre motivele de creştere a incidenţei. Majoritatea cazurilor se înregistrează la bărbaţii ce au contacte homosexuale. Una dintre recomandări este ca o persoană cu sifilis să se testeze concomitent pentru toate bolile cu transmitere sexuală şi mai ales pentru HIV. De asemenea, în caz de epidemie se tratează imediat grupurile vulnerabile, de exemplu prostituatele înregistrate. Deoarece incidenta sifilisului continua să se menţină crescută, infecţioniştii şi epidemiologii ar dori să schimbe legea iar sifilisul să fie trecut din nou pe lista bolilor cu înregistrare şi tratament obligatoriu.

PS. Cine nu a vizionat filmul “Out of Africa” care începe cu prima frază din romanul autobiografic “Den afrikanse farm” scris de baroneasa daneză Karen van Blixen-Finecke: “I had a farm în Africa…”. Romanul acoperă perioada 1914-1931 şi descrie într-un mod poetic viaţa coloniştilor europeni din Kenya. După o căsătorie de convenienţă, Karen Blixen a primit de la soţul ei pe lângă titlul de baroneasa şi boala numită sifilis care se trata la acea vreme cu Salvarsan descoperit în 1910, penicilina fiind introdusă mult mai târziu, în 1943.

Casa din suburbia Karen, nu departe de Nairobi, unde a locuit baroneasa este acum transformată în muzeu. Iar nu departe este un hotel în stil colonial, romantic şi liniştit, House of Waine (în foto sus), loc de popas pentru turişti înspre şi după safari în Rift Valley (în foto jos), ţinuturile populate de masai, kikuyu şi somalezi de la poalele muntelui Ngong.