În lume ar fi în jur de 1.2 miliarde de fumători, cei mai mulţi în ţările mai puţin dezvoltate. Efectele nocive ale fumatului sunt binecunoscute şi intens mediatizate. Pentru a reduce numărul fumătorilor s-a apelat la campanii anti fumat şi de câţiva ani la interzicerea fumatului în locuri publice, inclusiv în cafenele şi restaurante. Cu toate acestea, numărul fumătorilor se menţine şi puţine ţări se pot lăuda cu scăderea numărului de fumători.
După o statistică recentă numărul fumătorilor din Olanda a scăzut simţitor. Dacă acum patru ani procentul de fumători era de 28% în al doilea trimestru al acestui an a ajuns la puţin peste 24%. De la 1 iulie 2008 s-a pus în aplicare legea interzicerii fumatului în restaurante şi cafenele iar de mai mulţi ani ONG-urile anti-fumat sunt de ani de zile foarte active.
Explicaţia scăderii numărului de fumători s-ar datora în primul rând campaniilor de pe internet şi a numeroaselor web site-uri care oferă sfaturi cum să te laşi singur de fumat şi cât costă medicamentele pentru cei care nu au ales cea mai veche şi ieftină metoda (de altfel şi pentru alte tipuri de dependenţă), cold turkey.
Succesul acestor campanii nu ar fi fost însă posibil fără o altă măsură: introducerea de la începutul acestui an a programului “a te lăsa de fumat”. Pentru implementarea acestui program au fost înfiinţate centre speciale în mai toate marile oraşe. Aici se oferă consiliere şi terapie individuală sau de grup precum şi medicamente. Un (o) fumător (-are) are dreptul de a efectua doar o singură dată într-un an acest program care este între 80% şi 100% compensat pentru toţi cei care au o asigurare medicală de bază încheiată cu casa. De asemenea medicii de familie pot încheia contracte cu casele de asigurări pentru acest program şi pot elibera reţete gratuite pentru medicamentele necesare. Asociaţia naţională a medicilor de familie olandezi a elaborat încă din 2007 un standard despre cum pot fi ajutaţi la nivelul asistenţei medicale primare persoanele care doresc să se renunţe la fumat.
Programul “a te lăsa de fumat” s-a dovedit până acum de mare succes dar se va încheia la sfârşitul acestui an deoarece este costisitor. Această decizie a atras de pe acum protestele organizaţiei profesionale a medicilor de familie şi a OGN-urilor de profil care consideră că programul trebuie continuat şi că serviciul “a te lăsa de fumat” trebuie să facă parte şi pe mai departe din pachetul de asigurare medicală de bază.

PS. Nu am înţeles niciodată deliciile fumatului. Dar pot spune că am încercat. În fotografie: ultima încercare de acum 2 ani, într-o cafenea din Calcuta, unde se servea (după spusele ghidului nostru) cea mai bună cafea din India (un fel de cafea cu lapte foarte dulce). La intrare fumătorii îşi pot aprinde o ţigară de la capătul aprins al unei sfori (celălalt fiind fixat în perete cu un cui)…
Buna ! Sunt clasa a10a, as dori f mult sa dau la medicina, insa nu am informatiile necesare. Ajutati-ma ! add: aureaurelia13 . Va multumesc!
Aurelia,
Meseria de medic este unica… si nu-ti doresc decat suces. Cred ca mai intii trebuie sa termini liceul si apoi te poti uita pe net, cu cuvintele admintere la fac medicina si vei gasi destule informatii.
Apoi trebuie sa te pregtesti bine la biologie ( anatomie, fiziologie, genetica, ecologie) , daca vrei sa-ti testezi cunostiintele iti recomand sistemul de autoevaluare gandit de mine, il gasesti pe http://www.edmed.ro, website-ul de pe acesta pagina de blog, din dreapta sus. Daca ai nelamuriri despre cum sa faci testele, poti scrie pe adresa de contact a site-ului.
Mult succes,
Dr M vd van den Heuvel