In cazul pacientilor cu BPD (borderline personality disorders) automutilarea este frecventa (intre 40-80%) si are caracter repetitiv (mai mult de 40% dintre pacienti s-au automutilat mai mult de 50 de ori). Mai este denumita si ”focal-suicide”, o forma atenuata de sinucidere care da persoanei respective sentimentul ca traieste, ca este in viata. Cea mai obijnuita forma de automutilare este prin taiere; automutilarea prin prin arsura, lovire, s.a., este mai putin frecventa. Se pare ca in timpul actului de automutilare pragul durerii este foarte scazut sau inactivat. BPD se asociaza cu o rata crescuta a sinuciderilor (10%) si constituie o serioasa problema de sanatate publica.
Unul dintre cele mai celebre cazuri de automutilare a fost acum cateva saptamani din nou adus in discutie. In cartea recent publicata “Urechea lui van Gogh: Paul Gauguin si pactul tacerii” de catre doi critici de arta germani, Hans Kaufmann en Rita Wildegans, se sustine teoria conform careia urechea lui Van Gogh ar fi fost taiata cu o spada de catre prietenul sau pictorul impresionist Paul Gauguin. Incidentul s-ar fi petrecut in timpul unui conflict intre cei doi, in Arles, in ”Casa Galbena”, unde Gauguin locuia de aproape doua luni si pe care intentiona sa o paraseasca. Afirmatiile lor se bazeaza pe studierea corespondentei dintre cei doi pictori si pe ultima scrisoare trimisa de Van Gogh lui Gauguin. Ei mai sustin ca Van Gogh n-ar fi fost bolnav psihic dar ca ar fi suferit de o anumita forma de epilepsie iar atacurile s-ar fi intensificat dupa incidentul soldat cu taierea urechii. El ar fi fost indragostit de Gauguin iar ruptura dintre cei doi l-ar fi determinat doi ani mai tarziu sa se sinucida. Teoria oficiala sutinuta de catre cercetatorii de la Muzeul Van Gogh este ca pe 28 decembrie 1888 in urma unei dispute cu Gauguin intr-o cafenea, Van Gogh l-ar fi amenintat cu cutitul si ca, din greseala, si-ar fi retezat lobul urechii. Altii sustin ca Van Gogh, prada depresiei si disperarii, si-ar fi taiat singur lobul urechii cu un brici de barbierit pentru a scapa de tiuiturile din urechi (tinnitus) de care suferea de mai mult timp. In ziarul local din Arles, din 30 decembrie 1888, se mentiona ca un pictor olandez cam nebun si-ar fi oferit uechea taiata unei prostituate, Rachel, careia i-ar fi spus sa o pastreze cu grija…dupa care, a doua zi, politia l-ar fi gasit acasa in stare critica si l-ar fi internat in spital. In ianuarie 1889, in Arles, Vincent Van Gogh a pictat autoportretul cu urechea bandajata (expus la Courtauld Institute Galleries, Londra). Vincent Van Gogh (30 martie 1853-29 iulie 1890), unul dintre cei mai mari pictori ai sec al 19-lea a decedat la doua zile (in urma sangerarii provocate de o rana toracica) dupa o incercare de sinucidere cu un pistol. In timpul vietii a vandut doar un singur tablou.
Pana pe 7 iunie ac se mai poate viziona la Muzeul Van Gogh din Amsterdam expozitia unica intitulata: ”Van Gogh si culorile noptii”. Vineri dupa amiaza este cea mai potrivita zi din saptamana pentru cei care doresc sa admire in liniste celebrele picturi.
Cercetarile pentru gasirea unei explicatii psihopatologice privitor la tulburarile mintale de care a suferit Van Gogh, sunt vechi .Ff recent profesorul de psihiatrie Bartosh din Slovenia a prezentat la Congresul National de psihiatrie al Asociatiei Macedonene de psihiatrie tinut la Ochrid, o lucrare despre tulburarea afectiva bipolara.Lucrarea a inceput cu o prezentare dinamica ff frumos realizata a tuturor autoportretelor executate de-a lungul timpului de catre Van Gogh, inclusiv cel pictat de el in sanatoriul din Arles dupa ce si-a taiat urechea urmare a disputei pe care a avut-o cu Paul Gauguin.Tot in sensul acestei teorii, a conditiei bipolare a pictorului, profesorul maghiar de psihiatrie Nemeth de la Fac. de Medicina din Budapesta a prezentat anul trecut o lucrare la simpozionul de psihiatrie romano-maghiar organizat la Miercurea Ciuc.
Argumentele in favoarea TAB tip II sunt mai ales ne natura plastica.Daca in perioda de exercitare a atributiilor de preot protestant in zona miniera olandeza ca si in perioada in care a fost agent de vanzari la Londra tonurile picturale sunt terne, culorile cenusii, iar tematica este una legata de suferinta umana,(episod depresiv) in prioada pariziana ele se deschid devin luminoase , clare, cu mai multa forta si optimism(remisiune afectiva).In perioada de la Arles floarea soarelui, campurile de maci, ciorile, sunt o izbucnire, poate chiar un urlet de lumina, rosul si ocrul amestecandu-se cu negrul( episodul maniacal, sau mixt cu trasaturi psihotice?).Nu trebuie uitat ca intr-o perioada de 1 an si 1/2 a produs cam 80% din totalitatea operelor sale.Ceeace pledeaza pentru episod maniacal (polipragmazia si tahipsihia caraceristice).Incidenta tentativelor suicidare in manie este foarte ridicata.Se mai pot lua insa in consideratie inca doua ipoteze plauzibile care pot fi si conditii psihiatrice comorbide alaturi de homosexualitatea sa latenta.Intoxicatia cronica cu ambsint. Bautura avea peste 70grade si ca urmare a ravagiilor pe care le producea(Encefalopatia Vernicke) a fost in epoca primului razboi interzis de catre guvernul francez. Alte cazuri de intoxicatie cronica grava si letala cu absint, sunt pictorii Utrillio si Modigliani.Tot in sensul originii patoplastice a artei vangoghiene mai sunt posibile crizele de epilepsie complexa(poate cauzate tocmai de absint) si/sau posibila porfirie de care ar fi suferit artistul si care i-ar fi creat tulburari de perceptie vizuala.Nu in ultimul rand trebuie sa amintim ca si Theo dispare problematic, ceeace cauzeaza o alta mare rana narcisica lui Van Gogh.
Profesorul Nemeth se intreba in lucrarea pe care am invocat-o mai sus:
,,tratam sau nu astfel de pacienti ?” El concluzionand: daca ii tratam le oprim creatia, ceeace pentru umanitate este o grea pierdere,daca nu ii tratam riscam sa ii pierdem pe ei ca fiinte.Asa cum s-a intamplat si in cazul Van Gogh.O foarte grea dilema…