Fără să mai fie considerat un lux, instituţiile medicale cu paturi oferă pacienţilor TV interactiv şi internet, iar implementarea tehnologiilor noi în medicină contribuie din ce în de mai mult la reducerea costurilor, sporirea calităţii actului medical şi la creşterea satisfacţiei pacienţilor şi profesioniştilor din sănătate. Una dintre problemele cu care se confruntă pacienţii (îndelung) instituţionalizaţi, cu precadre copii, este izolarea şi anxietatea prin lipsa de contact şi insuficientă comunicare cu membrii de familie şi prietenii.
Recent s-a găsit o soluţie pentru a face copii spitalizaţi să aibă încredere în mediul în care se află şi să se simtă, din când în când, în sânul familiei, mai aproape de cei dragi sau de colegii de şcoală. Pe secţia de pediatrie din Spitalul Máxima Medisch Centrum din Veldhoven, Olanda, a început de la mijlocul lunii noiembrie a.c. un proiect unic în lume. Cu ajutorul ochelarilor virtuali “VisitU” micii pacienţi pot comunica şi privi, ce fac cei de acasă, prietenii sau colegii la şcoală. În aceşti ochelari se află un smartphone conectat via un App cu un laptop special, ce poate fi instalat oriunde, prevăzut cu cameră video, ce se roteşte până la 180 grade. Invenţia aparţine unui chirurg, Ştefan van Rooijen şi a fost pusă în practică împreună cu Radboud REshape Innovation Center din Nijmegen, un centru ce stimulează cercetarea în rândul medicilor tineri.
În opinia medicilor pediatri, acesta inovaţie stimulează vindecarea şi scurtează spitalizarea prin producerea de endorfine şi reducerea stresului în rândul copiilor. Ei pot veni repede în contact cu părinţii, familia, prietenii şi pot urmări lecţiile de la şcoală.
P.S. Utilitatea acestor ochelari virtuali se poate extinde în viitor şi la pacienţii de alte vârste, ce doresc să participe de la distanţă la activităţile de familie sau organizate de prieteni, susţin cercetătorii… ceea ce în opinia mea va reduce numărul de vizite la spital, nu întotdeauna de dorit!