Unul dintre motivele pentru care cad guverne, demisioneaza ministri, se fac greve, se trimit proteste… samd, sunt promisiunile facute publice si neonorate.
In luna februarie a acestui an Ministerul Sanatatii facea cunoscut printr-un comunicat de presa (cum altfel!?), citez:” Începând cu data de 1 martie a.c., comisii alcătuite din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Colegiului Medicilor din România vor elabora o serie de ghiduri şi protocoale care se vor adresa tuturor nivelurilor de asistenţă medicală, de la cea primară până la asistenţa spitalicească” . Dl Ministru declara in acelasi comunicat : „Am hotărât astăzi ca aceste comisii să înceapă să lucreze cu data de 1 martie şi vor avea ca termen de finalizare 1 iunie 2009. Realizarea ghidurilor și protocoalelor terapeutice înseamnă introducerea regulilor și a normelor în tratarea pacienților din spitalele și cabinetele medicilor. De asemenea, înseamnă posibilitatea cuantificării costurilor din sistem”. Ghidurile ar fi trebuit elaborate pentru boli cerebrovasculare, cardiopatia ischemica si infarct, HTA, boli pulmonare cronice, cancerul de col, de san, de prostata si de colon si diabetul zaharat.
Olanda este considerata in lumea medicala „tara ghidurilor, protocoalelor si standardelor” (GPS). Exista mii de GPS (de la cele nationale/multidisciplinare pana la cele locale, la nivel de institutie medicala) precum si sute de experti in metodologia de elaborare si de implementare. Profesionistii din sanatate sunt familiarizati cu utilizarea lor in practica si au acces prin internet la site-uri cu protocoale nationale si internationale. La ora actuala problema a inceput sa devina „conversia dintre standarde”, „elaborarea de standarde de implementare a standardelor” si folosirea „off-label”! In Olanda, standardele nu sunt obligatoriu de urmat, ele sunt percepute ca un „indrumar”, profesionistul din sanatate decide cand si in ce fel sa le intrebuinteze. Una dintre cele mai spinoase probleme este implementarea in practica, multi au luat cunostiinta de continutul lor dar destul de putini le folosesc in practica curenta.
Un standard (voi folosi in text acest temen, desi exista deosebiri semantice intre standarde, ghiduri si protocoale) este o norma de calitate care arata profesionistilor cum sa actioneze intr-o anumita situatie in scop diagnostic, terapeutic, preventiv…, in conditii normale. Se asteapta ca profesionistii sa poata devia de la regula atunci cand este necesar sau in conditii de exceptie, unul dintre motivele pentru care medicina este de catre multi considerata si „o arta”.
Elaborarea unui standard este evidence-based (se bazeaza pe dovezi stiintifice), dureaza 1-2 ani si este considerat un proces de competenta organizatiilor profesionale (de exemplu, a medicilor generalisti, a asistentilor medicali, a internistilor, etc.). Guvernele (tarilor din vest) nu intervin in acest proces iar responsabilitatea revine asociatiilor profesionale. Odata elaborate standardele trebuie revizuite cu regularite, proces care solicita timp, expertiza si efort finanaciar.
Motivele pentru care se elaboreaza un standard trebuie sa fie foarte bine definite (de exemplu, incidenta sau prevalenta ridicata a unor afectiuni…) si se bazeaza pe studii (epidemiologice, de morbiditate, etc) efectuate anterior.
Introducerea unui sistem national de standarde va solicita un efort deosebit din partea profesionistilor (acumularea de noi cunostiinte, dezvoltarea de noi atitudini, redefinirea job-description, etc) motiv pentru care este un proces ce dureaza ani de zile si care are o multime de consecinte practice. Introducerea unui sistem de standarde va avea succes numai daca este efectuat intr-un sistem de sanatate stabil, bine organizat, cu reguli de functionare bine definite si suficient finantat. Altfel, introducerea sistemului de standarde va determina din partea profesionistilor, rezistenta la schimbare, lipsa de motivatie, prosibilitatea de fraude, neincredere, etc. Introducerea standardelor poate creste costurile din sistemul sanitar, deoarece pentru a fi puse in practica presupune existenta de personal suficient si bine pregatit, aparatura, organizare, etc. Dezvoltarea unui sistem de standarde este posibil doar daca este bazat pe o viziune de lunga durata si daca este sustinut de catre profesionisti, in sensul ca vor fi folosite in practica, altfel demersul nu-si are sens.
Datorita dezvoltarii fara precend a cunostiintelor si a supraspecializarii din medicina, precum si a retelelor de ingrijire (de ex pentru pacientii cu CVA, diabet, BPOC…), standardele au devenit multidisciplinare si mult mai selective (se adreseaza unor grupuri tinta, mai omogene), ceea pe viitor va complica si mai mult procesul de elaborare si de implementare.
PS: Intentia ministerului de a elabora ghiduri si protocoale este mai mult decat laudabila. Dar ambitia de a “finaliza” actiunea in 3 luni este in masura sa ridice multe semne de intrebare asupra nivelului de expertiza al „reprezentantilor” implicati in aceasta actiune. Mult mai potrivit si realist ar fi fost un „comunicat de presa” al carui mesaj sa fie: in 3 luni, inventarizarea ghidurilor si protocoalelor deja existente si identificarea persoanelor si a organizatiilor profesionale care au ceva experienta si pot ajuta la elaborarea si implementarea unui sistem national de standarde, ghiduri si protocoale in practica medicala din Romania.
Aceasta promisiune nefondata, dar care cu siguranta va fi pusa in practica peste (3?) ani si va aduce schimbari fundamentale in sistemul de sanatate, a fost spre surprinderea mea prea putin comentata de profesionisti, un semnal de lipsa de motivatie, de neincredere…?
