Până în prezent şi în comparaţie cu alte afecţiuni psihice, s-au efectuat puţine cercetări despre BDD (sau Body Dysmorfic Disorder). Abia în ultimii zece ani s-au publicat mai multe materiale despre acest sindrom descris pentru prima oară în 1891 de psihiatrul italian Enrico Morselli şi denumit la cea vreme “dermatologic hypocondriasis”, “beauty hypochondria” sau “worry about being ugly”. În 1987 acest sindrom a fost preluat în DSM-IIIR cu numele de BDD.
Sindromul se caracterizează prin obsesia unei persoane cu anumite aspecte fizice care altora li se par normale. Astfel cele mai comune exemple se referă la cap şi faţă (prea mici sau prea mari, asimetrice), piele (prea roşie, prea palidă, prea uscată), păr (prea mult, prea puţin, prea gros, prea subţire, culoare nepotrivită) sau nas (prea mare, prea mic, fosele nazale prea proeminente). Unii subiecţi sunt îngrijoraţi de aspectul organelor genitale motiv pentru care le expun frecvent în public. Deoarece sunt nemulţumiţi cu aspectul fizic pacienţii cu BDD nu se privesc sau se privesc tot timpul în oglindă, se camuflează, se izolează social, suferă de depresie, anxietate, etc.
Etiologia este puţin cunoscută deşi se acceptă existenţa unei predispoziţii şi agregarea familiară cu sindromul obsesiv-compulsiv. Mulţi pacienţi raportează un eveniment declanşator.
Tratamentul este psihologic (terapie cognitivă) şi farmacologic (clomipramina sau antidepresivele SSRIs). În cazuri particulare antipsihoticele de tipul olanzapinei sau quriapinei pot fi utile.
PS. BDD este întâlnit la 0,7-2,3% în populaţie în general. Prevalenţa în rândul clienţilor clinicilor de înfrumuseţare este estimată între 6 şi 15%. Femeile sunt îngrijorate de aspectul pielii, greutatea corporală, mărimea soldurilor iar bărbaţii de căderea părului, aspectul fizic în general şi al organelor genitale în special. O formă particulară de BDD este mai frecvent la bărbaţi şi anume “complexul Adonis” (“dismorfia musculară”) ce constă în credinţa subiectului că este “prea puţin dezvoltat”, prea “slab” chiar dacă aspectul fizic arată contrariul.
Comorbiditatea asociată cu BDD – accese de panică, anxietate, bulimie, anorexie, fobiile – crează probleme atât pacienţilor cât şi practicienilor. Pacienţii cu BDD sunt convinşi că au o problemă fizică şi că se vor “vindeca” printr-o intervenţie chirurgicală, dar studiile au arătat că în peste 80% din cazuri, după intervenţia cosmetică, dermatologică, sau alte tratamente nefarmacologice, simptomatologia se agravează sau nu se schimbă. Indiferent de sex, 1-2% dintre olandezi sunt nemulţumiţi de cum arată.
Patologia se mai numeste “Dismorfofobie”. Date precise despre morditatea prin aceasta nu exista pentruca ea ajunge destul de rar la psihiatru. Persoanele suferind de aceasta traire obsesiva cu privire uratenia propriului corp sau a unei parti a acestuia isi ascund trairile dureroase si in intimitatea constiintei lor chiar se rusineaza. Este interpretata si ca o afectare a stimei de sine, sau a schemei corporale?. Psihanalitic este o rana narcisica introiectata mazochist. Multi dintre cei afectati apeleaza la diferite “siretlicuri”: cosmetica, coafura, haine uneori ciudate, travestitism, remodelare corporala. Chirurgia estetica este una care prospera de pe urma acestei afectiuni psihiatrice. Unul dintre cazurile celebre este cel al cantaretului Michel Jackson. Moda actuala de tatuare a diferitelor parti ale pielii si de introducere de cercei, pioneze, inele metalice are aceeasi explicatie. Ea prinde la acei tineri, dar uneori si la cei chiar de varsta a 3-a pentruca aceste persoane au deja o dismorfofobie latenta. Ei ajungand sa isi modifice infatisarea prin contaminare psihologica (coping). Exhibarea acestora are intense valente autoerotice fetisiste si exhibitioniste, nu de putine ori dand un mesaj clar asupra orientarii sexuale deviante a unora dintre acele persoane. Un exemplu elocvent este acel barbat roman care in anii 90′ aparea in toate ziarele si televiziunile dupa ce isi efectuase o operatie de castrare si de remodelare a organelor genitale si se trata cu hormoni feminini. Ulterior, dupa ce cazul s-a banalizat, nemaifiind interesant, persoana a saracit fiindca media nu i-a mai dat bani. El nu a mai avut cu ce sa-si intretina aspectul feminin. “Ea” a redevenit “El”; s-a remasculinizat. Totodata a inteles cu mare durere ca degeaba si-a schimbat trupul, el ramanand psihologic barbat, neputand sa intre in rolul si statutul de femeie. Aviz amatorilor cu tendinte exchibitioniste cultivate cu intensitate de mas-media in goana dupa profit.