Haina face pe doctor!

Medicii de familie olandezi nu mai poartă de mult timp halatului alb în cabinetele de consultaţie ceea ce este considerat o atitudine mai prietenoasă către pacient. Schimbările oricât de mici în acordarea asistenţei medicale sunt de obicei cercetate iar portul hainelor obişnuite în loc de halatul alb nu făcut excepţie.

Astfel, un medic de familie afiliat universităţii din Groningen a studiat impactul hainelor purtate de medici asupra pacienţilor. El a arătat unui grup de 116 pacienţi fotografii cu medici de ambele sexe, de toate vârstele şi îmbrăcaţi în haine diferite stiluri, non-casual, tip sportiv sau ţip business cu costum/cravata sau deux-pieces pentru femei. A consemnat apoi prima impresie a pacienţilor deoarece se consideră că acesta poate fi determinantă în definirea relaţiei lor cu medicul. Astfel s-a observat că un medic bărbat în costum şi cu cravată face mai multă impresie decât unul îmbrăcat în haine de tip liber.

Acest lucru nu este valabil pentru doctoriţele femei şi în vârstă, ele fac impresie în orice fel de haine… Mai mult un medic tânăr ce poartă costum şi cravata face mai puţină impresie asupra bărbaţilor decât un medic în vârstă îmbrăcat în costum şi cu cravată. Asupra pacienţilor în vârstă face mai multă impresie un medic îmbrăcat în stil business. Dar acest lucru nu este valabil pentru pacienţii tineri care prefera un medic cu un casual look. Medicii din dispensarele ce acordă permanenta ar trebui să fie întotdeauna îmbrăcaţi cât mai non-casual deoarece s-a constatat că doar aşa produc cea mai mai mare impresie asupra pacienţilor.

PS. Un lucru este sigur, “haina face pe om” (şi parafrazând “haina face pe doctor”). Impactul hainelor purtate de pacient asupra primei impresii a medicului încă nu a fost studiat…

2 thoughts on “Haina face pe doctor!”

  1. Puteti sa imi indicati “studiul”? Chiar ma intereseaza. Urmeaza sa ma instalez in Franta ca medic de familie si inca nu stiu daca sa imi iau halat sa nu. Eu mi-as dori.
    p.s.Medicii din jur nu poarta halat in cabinet.

  2. Stimata Adina Cheriches,
    Va raspund cu oarecare intirzier, scuze. Studiul este numai in limba olandeza (din cate stiu….) dar voi incerca sa gasesc mailul autorului ca sa puteti cere mai multe informatii.
    Medicii de familie cel putin in Olanda nu poarta halat alb sau vreun fel de uniforma. Cred ca si in Franta este la fel, am vizitat cateva grupuri de practica, acum cativa ani, si va pot spune ca imbraca halatul doar daca fac vreo intervetie de mica chirugrie, etc.
    O zi placuta in continuare,
    Dr M vd Heuvel-Olaroiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *