Ecyclopaedia Britanica (1768-2012)

Pentru biblioteci si bibliofili vestea a venit pe neasteptate: dupa 244 de ani de la prima aparitie, Britannica nu va mai fi tiparita pe hârtie ci va aparea numai în format digital. Fanii au putut cumpara ultima editie tiparita, cea de-a 15-cea, cu 65.000 de mii de articole în cele 32 de volume cu coperti din piele de vitel, pentru care este nevoie de un raft în biblioteca lung 1,5 m si înalt de aproape 30 cm. Tirajul a fost de numai 10.000 de exemplare, comparativ cu 1990 când a fost de 12 ori mai mult.

Britannica a aparut pentru prima oara între 1768 si 1771 în Edinburgh în 3 volume si de atunci a continuat sa se extinda, a doua editie a avut 10 volume iar a patra, 20 de volume. Prima editie a fost dedicata monarhiei britanice la fel ca si multe dintre editiile urmatoare, ultima a fost dedicata presedintelui actual al SUA si Reginei Regatului Unit al Marii Britanii. Topicele incluse sau cei care au contribuit la editarea materialelor au fost uneori subiecte de discutie fara sa fie stirbita reputatia deosebit de solida a enciclopediei.

Caracteristic acestei enciclopedii faimoase este sistematizarea cunostintelor relevante despre un anume subiect astfel încât sa fie un excelent mijloc de educatie si informare. Pe lânga aceasta a contribuit la popularitatea ei si limba în care se publica, engleza. Cele mai multe subiecte sunt despre geografie (26%), urmate de biografii (14%), biologie si medicina (11%), literatura (7%), religie (5%), arta (4%), filozofie vestica (4%) si legislatie (14%). Au fost publicate si editii cu articole pentru juniori si copii.

Mutarea la începutul secolului 20 a sediului redactiei de la Edinburgh la Chicago, sau “americanizarea” cum le place unora sa numeasca acesta modificare de management, a contribuit sporirea vânzarilor si la aparitia în anii ’70 editiilor mixate cu volume Micropedia (cu articole de cel mult 750 de cuvinte) si cu volume Macropedia (cu articole de zeci sau sute de pagini).

În 1989 Britannica a aparut pentru prima oara pe un Cd-rom si în 1994 a fost prima enciclopedie postata pe internet. De acum înainte va putea fi accesata pe internet, un abonament costa în jur de 60 de euro pe an si în prezent sunt mai mult de 100.000 de abonati, inclusiv biblioteci. Marele ei concurent pe net este Wikipedia, în vârsta de numai 5 ani, o enciclopedie mai putin conservativa în care fiecare cititor îsi poate aduce contributia si corecta sau completa informatia.

PS. A avea în biblioteca o enciclopedie de prestigiu tiparita este un lucru cu care te poti mândri (în foto un lexikon german vechi). Dar nimic nu se compara cu onoarea ce o ai simtit-o daca ai fost invitat sa scrii articole pentru o versiune tiparita. Asa cel putin sustine Wim van den Heuvel (sotul meu) care a scris ca sociolog si gerontologist articole pentru Enciclopedia olandeza “De Grote Oosthoek” (fondata în 1907 în Utrecht, aparuta în 7 editii, prima în 1907 si ultima între 1976-198, în 21 volume). În fotografie volumele editiei a 7-a a enciclopediei la care a contribui si Wim.

One thought on “Ecyclopaedia Britanica (1768-2012)”

  1. Oamenii au, in general, doua tipuri de actiuni:obisnuite, sau de asigurare a subzistentei, si creatoare, care ii apropie de geniu sau eternitate. Astfel de carti sunt scrise pentru eternitate si raman in constiinta semenilor ca si “borne” in timp, la care se raporteaza o lunga perioada de timp. Aceasta perioada de timp traieste geniul autorilor care astfel primesc o farama de eternitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *