Într-o discuţie recentă cu un redactor şef al unei publicaţii medicale romaneşti acesta semnala o situaţie îngrijorătoare: personalul medical nu este interesat să publice articole ştiinţifice iar calitatea materialelor trimise este din ce în ce mai slabă. Mai mult, există şi reviste medicale scrise în întregime de 1-2 persoane/redactori fără vreo legătură cu profesia medicală sau reviste sponsorizate, tipărite pe hârtie scumpă, pline de poze şi reclame colorate dar cu un conţinut ce lasă de dorit deoarece se publică despre orice numai ca să se umple paginile.

Într-un articol publicat în 2005 în Viaţa Medicală la rubrica Jurnalul unui medic cosmopolit comentam un studiu despre scăderea productivităţii ştiinţifice a UE faţă de SUA după aderarea ultimelor state membre. Studiul publica o analiză bibliometrica pe o perioadă de zece ani (1994-2004) a celor mai importante domenii ştiinţifice: biologia generală şi moleculară, biochimia, medicină clinică, imunologia, microbiologia, genetică, psihiatria/psihologia, farmacologia/toxicologia, s.a. Astfel, în România (citez):

“Procentul din PIB alocat cercetării, de 0,5 %, este egal cu al Turciei şi cu un procent mai mic decât al Bulgariei şi Croaţiei (media primelor 15 state membre ale EU este de 1,9). Numărul total al articolelor publicate este de 1325, numărul de articole publicate la mia de locuitori este de 0,1, de patru ori mai mic decât al Turciei şi Bulgariei şi de opt ori mai mic decât al Croaţiei. Procentul citărilor la o mie de locuitori este şi el mic, de numai 0,4 faţă de Bulgaria cu 1,8 şi Turcia cu 8. Nici la numărul de articole produse la un milion de dolari alocaţi din PIB pentru cercetare/dezvoltare situaţia nu este mai bună, România are doar 38 comparativ cu cele 175 produse în Croaţia şi 764 cât este media primelor 15 state membre ale EU.”

La aproape 5 ani de la publicarea acestei statistici, situaţia nu s-a îmbunătăţit iar un fapt rămâne de necontestat: numărul publicaţiilor ştiinţifice medicale şi procentul citărilor din România este foarte scăzut comparativ cu alte ţări europene.

Care ar fi motivele pentru care medicii romani nu sunt interesaţi să scrie şi să publice articole ştiinţifice, de opinie sau despre management?

• În primul rând şcoala medicală investeşte prea puţin la acest capitol; studenţii şi rezidenţii nu sunt învăţaţi cum se scrie un articol sau un proiect; mulţi dintre cei care îi instruiesc nu au prea multe cunoştinţe la acest capitol;
• Există prea puţine proiecte de cercetare şi inovaţie în sănătate şi de obicei nu au ca obiectiv şi publicarea de articole ştiinţifice;
• Există un număr redus de reviste medicale acreditate ÎŞI (Institute for Scientific Information), cu comitete de redacţie profesioniste şi cu criterii riguroase de selecţie a articolelor;
• Sistemul de doctorat nu stimulează publicarea de articole de înalt nivel ştiinţific; mulţi conducători de doctorat sunt de regulă şi preşedinţi ai comitetelor de redacţie a revistelor/asociaţiilor ştiinţifice de profil şi acolo se publică majoritatea articolele ştiinţifice ale viitorilor doctori în ştiinţe medicale;
• Sistemul de acreditare al profesioniştilor din sănătate este defectuos, greu de controlat şi poate fi cu uşurinţă eludat (de ex.  se acorda cu uşurinţă credite pentru conferinţe sau cursuri cu nivel ştiinţific scăzut; se obţin credite la conferinţe care emit diplome fără să verifice participarea);
• Şi nu în ultimul rând domina o anumită mentalitate: ce rost are să-mi spun opinia că tot nu se schimbă nimic…, a scrie şi a publica precum şi participarea în proiecte/cercetare este pierdere de timp, o activitate neprofitabilă, să fie la alţii… etc… pentru a cărei schimbare este nevoie de trecerea mai multor zeci de ani.

Ce ar fi de făcut ? Pe lângă reforme – ce ar fi trebuit de mult începute dar care necesită timp (reorganizarea sistemului de învăţământ şi doctorat, promovarea ştiinţifică pe bază de merite, finanţarea decenta a cercetării, s.a.) – cred că unele schimbări în sistemul de acreditare pentru medici ar mai îmbunătăţi situaţia, şi anume:

• Revizuirea sistemului de acreditare şi controlul calităţii creditelor;
• Referitor la revistele medicale: acordarea de credite pentru articolele publicate în funcţie de nivelul lor ştiinţific (ceea ce presupune existenţa unei comisii de acreditare formată din personal capabil să judece nivelul unui articol publicat) şi nu pentru abonamente anuale la reviste medicale. În acest fel revistele vor fi obligate să-şi crească calitatea, să reprezinte specialitatea, să aibă colective de redacţie funcţionale şi nu doar cu numele. În timp, revistele vor primi mai multe articole şi vor putea face o selecţie riguroasă în loc să publice orice numai ca să existe.