Când trebuie administrată aspirina?

Eficienţa unui medicament este în strânsă legătură şi cu momentul administrării lui. Aspirina este unul dintre cele mai cunoscute şi întrebuinţate medicamente din lume, ce se poate cumpara de oricine de la mol, farmacie, drogherie, chiar dacă în tratamentul febrei şi a durerii locul i-a fos luat de paracetamol. În schimb aspirina a primit noi indicaţii iar substanţa activă, acidul acetilsalicilic este utilizat în doză scăzută ca trombolitic/anticoagulant în profilaxia bolilor cardiovasculare. La indicaţia medicilor, marea majoritate a pacienţilor iau tableta de aspirină “cardio” dimineaţa, ceea se pare că nu mai este recomandat. În lume se consumă zilnic milioane de aspirine “cardio” iar cele mai multe infarcte de miocard se petrec dimineaţa.

Într-un studiu ce a stat la baza unei teze de doctorat (*) se afirmă că doza de acid acetilsalicilic folosită în prevenţia bolilor cardiovasculare ar trebui administrată seara înainte de culcare şi nu dimineaţă. Astfel, un lot de câteva sute de pacienţi a fost împărţit în două. Unii pacienţi au luat aspirină dimineaţa iar alţii seara. La lotul care a luat aspirină seara s-a constat că sângele a avut o viteză de coagulare mai redusă iar plachetele, care formează trombii responsabili de astuparea vaselor sanguine, au avut un nivel de agregare mai lent. Din literatura se ştie că la o persoană cu ritm noapte-zi normal, procesul de activare al plachetele sanguine începe dimineaţa devreme, ceea ce explică apariţia infarctului de miocard de obicei în timpul dimineţii.

PS. Încă nu se ştie dacă administrarea aspirinei “cardio” seara ar reduce semnificativ riscul de infarct şi se va face un alt studiu, mai elaborat… Până atunci se poate indica administrarea aspirinei “cardio” seara şi nu dimineaţă, deoarece nu s-au constatat diferenţe în apariţia efectelor secundare (iritaţie gastrică, sângerări) legate de momentul administrării. 

(*) Tobis Bonten, Universitatea Leiden (NL), “Time for aspirin“

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *