Primele simptome ale malariei au fost consemnate de chinezi acum aproape trei mii de ani şi tot ei au folosit primele remedii pentru atenuarea simptomelor. În antichitate “boală din mlaştini”, cum a fost numită de către romani, a depopulat şi a contribuit la declinul a numeroase aglomerări urbane. Hipocrate a descris principalele simptome iar în scrierile sanscrite se face pentru prima oară referire la corelaţia dintre simptomele malariei şi muşcătura unor insecte.
Malaria este boală endemică în peste 100 de ţinuturi şi continuă şi să facă numeroase victime, în jur de 3 milioane pe an – dintre care cele mai multe sunt copii – cu precădere în Africa, în Asia de Sud-Est, India şi America de Sud. Schimbările climaterice din ultimul timp au dus la înmulţirea cazurilor şi în zone considerate eradicate de malarie. În Europa se întâlnesc cazuri sporadice cu Plasmodium vivax în Georgia, Spania, Turcia. În România malaria este eradicată şi este accidental diagnosticată (între 30-50 de cazuri pe an) la cei care au călătorit în zonele endemice şi nu s-au protejat corespunzător.
Turismul a înmulţit numărul cazurilor de malarie în ţările vestice dar numărul deceselor este extrem de redus comparativ cu restul lumii. Pe an decedează în Olanda între 0-4 persoane dintre cele 200-400 suspectate cu acesta boala. Riscul de malarie este de zece ori mai mare la turiştii în vârstă comparativ cu cei tineri de 18-35 de ani. Turiştii de peste 65 ani decedează mai frecvent de malarie decât cei tineri. Un emigrant care îşi vizitează familia ce locuieşte într-o zonă endemică are mai puţine şanse să facă malarie decât un turist care este expus pentru prima oară acestui risc. O bună protecţie oferă profilaxia medicamentoasă dar în ultimul timp sunt din ce în ce mai discutate efectele adverse ale antimalaricelor în timpul întrebuinţării de lungă durată, cum ar fi tulburările psihotice cauzate de Lariam în rândul soldaţilor staţionaţi în zone endemice.

PS. Sir Ronald Ross, născut pe 13 mai 1857 în Almora, a făcut primele observaţii despre trimiterea malariei şi a început experimentele pe ţânţari în timp ce era medic în garnizoană britanică staţionată în Bangalore. Patruzeci de ani mai târziu va dovedi rolul ţânţarilor şi modul de transmitere a malariei. Pentru remarcabilă contribuţie adusă la elucidarea căii de transmitere şi la prevenţia malariei, va primi în 1902 Premiul Nobel pentru Medicină, fiind astfel primul medic britanic care a intrat în posesia acestui premiu prestigios. Locul din Bagalore unde a staţionat garnizoană şi unde Sir Ronald Ross a început studierea modului de transmitere al malariei este astăzi gradina tropicală a unui hotel de lux, The Taj West End (în fotografie). Conform statisticilor, dintre militarii care au staţionat în secolul 20 în zonele endemice, au decedat mai mulţi din cauza malariei decât din cauza gloanţelor.