“Medicul descult”

Politicienii din sanatate par a fi de la un timp mai putin interesati de calitatea serviciilor medicale (desi se afirma contrariul) si mai mult de satisfactia consumatorului (mai peste tot in scadere!), de reducerea costurilor si de cresterea si/sau diversificarea ofertei. Cum se pot atinge aceste deziderate si cum poate fi compensata criza de personal si asigurata continuitatea asistentei medicale cu profesionisti din ce in ce mai nemultumiti, cu pacienti pretentiosi si revendicativi, cu o demografie dominata de imbatranirea populatiei si o morbiditate inundata de sindroame noi si/sau complexe, de preventie…?

Una dintre solutii pare sa fie submedicul (= medicul descult, minidoctorul), un profesionist “hibrid” ceva intre medicul de familie si asistentul medical.

Ideea s-a nascut din multitudinea acuzelor nespecifice si a solicitarilor de tot felul – repetarea retetelor, avize legate de preventie, dispensarizare, vaccinare… – cu care se prezinta la consultatii cetateanul modern. Pentru rezolvarea lor este de cele mai multe ori nevoie de un serviciu de triaj disponibil zi si noapte atat la oras cat si in zonele izolate care sa poata oferi rapid un sfat concret (face to face sau virtual!) sau o trimitere la esalonul superior. Minidoctorul ar putea fi pivotul unui asemenea serviciu iar precedentul a fost deja creat. In Regatul Unit al Marii Britanii functioneaza de mai multi ani nurse practioner si psysician assitant care au preluat o parte din atributiile medicului de familie iar din 1988 exista un fel de hot-line national bine cotat de catre public si asigurat de catre asistenti medicali si medici asistenti. Iar Olanda este  prima tara europeana care a inceput scolarizarea “hibrizilor” din randul asistentilor medicali, in sistem part-time si conform unei periode de scolarizare de scurta durata. Specialitatea care va avea cel mai mult de suferit de pe urma intrusilor este medicina de familie, al carei “specific” nu este prea bine definit, ale caror protocoale-daca exista- sunt usor de efectuat de catre altii la fel ca si unele servicii din pachetul cu care se prezinta la contractari.

In fata realitatii, medicii de familie din unele tari vestice si-au inaintat protestul dar in acelasi timp au gandit strategii de integrare in dispensare a noilor veniti si s-au declarat dispusi sa lucreze mai flexibil si mai ales in colaborare/parteneriat cu specialistii.

PS: Submedicii au patruns si in institutiile cu paturi, de exemplu in spitalele de psihiatrie si in nursing-home (unde lucreaza in colaborare cu un medic specializat pe probleme somatice, pentru monitorizarea pacientilor cu boli cronice- diabet, HTA, BPOC-, ingrijirea ranilor, preventie, etc). Din proprie experienta pot spune ca sunt de un real ajutor.

3 thoughts on ““Medicul descult””

  1. Este de necontestat faptul ca munca medicilor are de multe ori caracter rutinier.Scriem retete, unele aproape identice, luni de zile. La asazisii bolnavi cronici.Ne intalnim luna de luna cu aceeasi clientela, cu aceeasi tip de problematica.Acest fapt nu justifica in opinia mea subcalificarea. Intrucat atunci cand starea pacientului se modifica medicul trebuie sa recunoasca schimbarea si sa o sanctioneze terapeutic.Din proprie experienta pot spune ( in calitate de fost profesor la scoala sanitara post liceala) ca in tara noastra asistentii medicali nu au totdeauna cea mai buna pregatire teoretica si practica.Ei se califica de cele mai multe ori ulterior, la locul de munca;prin practica directa.In astfel de conditii sub-medicii, (hibrizi), nu prea isi gasesc inca in tara noastra rostul.Doresc sa mai adug ca sintagma de ,, medic descult” apartine Chinei traditionale.Acolo medicina antica bazata pe accupunctura, si fitoterapie se invata in 3 ani dupa care medicul descult
    isi putea trata pacientii numai utilizand diagnosticul energetic traditional si
    mijloacele aferente.In China ,,cosmopolita” medicina se practica ca in Europa; cu studii de minim 6 ani.

  2. D-lui dr Mircea Dragan,
    Multumesc pentru comentariu. Parearea ma este ca, avand in vedere criza de pesonal, acest nou medic va aparea in RO mai repede decat se crede. Deja exista, dar nu este certificat si ma refer la asistentele de de dispensar sau cele din spitale cu putini medici care fac o munca similara celei care se cere acum de la nurse practioner. La fe al crezut si eu, ca asitentii medicali din RO ar mai putin bine pregatiti decat cei din Olanda, de ex. Dar nu este asa: ei au cel putin calitati care la asistentii olandezi au cam disparut si anume: privirea holistica asupra pacientului si caldura, apropierea de bolnav, acordarea ingrijirilor din inima chiar daca nu au atat de multe mijloace la dispozitie. Aceasta este imaginea pe care am luat-o cu mine cand am plecat si daca imi lipseste ceva este echipa de asistente de la ultimul loc de munca, cu care de altfel sunt inca in contact si ne vedem din cand in cand cand mai vin prin tara. Aici sunt extrem de fagmentati in tot ce fac, nu stiu sa se apropie de pacient/sunt reci si isi fac treaba dupa cum sunt programti de manageri fara a avea prea multe inititative.
    Cat despre medicul descult din China, am crezut si eu ca au cam disparut: n-au disparut, exista poate mai multi, doar ca acum au pantofi! Nici nu s-ar putea altfel acorda servici de sanatate, nu au inca suficienti medici, deja importa medici, iar medicina traditionala inca prevaleaza in zonele rurale mai ales. Am vazut asta pe viu, cand acum doi am fost la un congres de al lor si am calatorit in cateva provincii. Ei sunt cea mai mare piata de medici desculti din lume. A propos de sintagma, ea a fost folosita si de alti comunisti… ma refer la Cuba lui Castro dupa revolutie, cand lipsa de medici a fost acuta (au emigrat in mare parte) si au folosit medicii mai putin calificati.
    Este in orice caz un subiect de discutie, dar este bine ca medicii sa fie pregatiti pentru asemenea inovatii in sanatate, pentru ca vor fi implementate si in est.
    Cu colegialiatie,
    Dr M vd Heuvel-Olaroiu

  3. Se poate ca dvs.sa anticipati corect viitorul.Ma sperie consecintele. Ieri am vazut un reportaj din India pe un canal TV englez.Subiectul era legat de coruptia, de lipsa de profesionalism si de transparenta a unor medici din aceasta tara.Se faceau experimente ilegale pe bolnavi mintali si pe cancerosi.Se promiteau vindecari. Medicii in cauza primeau bani de la companii farmaceutice.Se recrutau bieti amarati,intr-o mizerie crunta, analfabeti si se foloseau drept cobai.Nimeni nu indraznea sa intenteze actiuni in instanta pentru inselaciune si rele practici.Un medic care a indraznit sa dezvaluie presei asemenea situatii a fost concediat si era supus continu la amenintari.Extrapoland, cred ca o pregatire solida teoretica si practica dublata de o permanenta supraveghere etica a actului medical efectuata de structuri profesionale bine conduse este unica cale de a se preveni derapajele din profesia noastra.Nu trebuie sa uitam ca
    aceste derapaje isi au originea in legatura culpabila dintre un corupator care este in general ori posesor al puterii politice in acel moment( cazul nazismului , sau cel al experimentelor psihiatrice pe dizidentii din URSS si din Romania Socialista) sau al unei influente financiare si un pseudoprofesionist din sanatate precar pregatit, veleitar, doritor de putere, parvenire, glorie efemera. In fond o legatura dintre doi psihopati antisociali ce trebuie prevenita.Privitor la nusele noastre versus nursele
    din tara unde astazi practicati pot spune ca probabil aici se aplica zicala,,sunt fel de fel de oameni.”Am suficiente exemple de asistente medicale si nu numai, care de-a lungul timpului s-au comportat execrabil cu pacientii.Au conditionat, au neglijat si uneori au procedat chiar si mai rau.
    O sa va relatez o situatie ce are o vechime de peste 11 ani.Mama mea suferea de o ciroza hepatica prin virus B.Starea ei era afectata asa cum se intampla in aceasta maladie de grave hemoragii digestive superioare.
    Examinarea complexa efectuata la Sp.Fundeni de catre D-ul Prof.Oproiu, o somitate romaneasca in hepatologie la acea vreme , a concluzionat:,,nu mai este nimic de facut”.Tratament conservativ, paleativ,cu sange si plasma…De fiecare data cand se declansau hematemeza si melena, o spitalizam la sp.Judetean in serviciul de terapie intensiva.Se aplicau masurile corespunzatoare si dupa o prioada de 7-10 zile o readuceam acasa pentru inca 3-4 luni de supravietuire.La penultima ei spitalizare, am dat de un coleg mai tanar, inca rezident in chirurgie.Acesta nici una , nici doua a decis.O ducem in sala de operatie sa ii ligaturam varicele.Am protestat, m-am prezentat cu calitatea de medic ce o detin, am incercat sa ii fac istoricul cazului.A refuzat dialogul si mama mea a fost dusa in sala de operatie.Era evident ca daca operatia se efectua ori mama deceda imediat,ori la un scurt interval.A fost necesar sa intervin la directorul Spitalului Judetean care din fericire era prezent intamplator, pentru a opri aceasta a incalificabila actiune.Mama a fost condusa in reanimare.Si acolo insa s-au intamplat doua evenimente dramatice. Medicul reanimator a instituit tratamentul de reechilibrare volemica, plasma etc…Starea s-a ameliorat si eu spre dimineata am parasit spitalul si m-am dus sa dorm doua ore.Cand am revenit dupaamiaza, am gasit-o pe mama plangand.Cu mana dreapta tumefiata pana la umar.Mi-a povestit cum o asistenta atunci cand i-a pus o noua perfuzie i-a pus-o paravenos.Mama a simtit imediat ca ceva nu este in regula si a atentionat-o.Asistenta nu i-a dat atentie si a plecat fara sa corecteze eroarea .Peste o jumatate de ora mama avea dureri de mana de nesuportat.A strigat cum s-a priceput si ea.,,Sora, sora!!” Asistenta medicala a venit, a admonestat-o pentru ca a fost apelata asa si nu cu calitatea ei de asistenta medicala, apoi vazand mana tumefiata, a palmuit-o peste fata , acuzand-o ca a provocat intentionat acel incident si ea sa aibe de suferit pe linie profesionala.In delicatetea ei mama mea mi-a cerut in mod imperativ sa nu fac plangere sefului de sectie.Peste inca doua zile, am parasit-o pe mama seara, pe la orele 22.Avea deja o stare relativ buna. Urma ca a doua zi sa fie transferata in sectia de boli interne.A doua zi de dimineta am gasit-o pe mama in coma.Nimeni nu putea explica cauza.A fost din nou perfuzata fortandu-se diureza.Analizele erau relativ bune.De abia spre seara s-a trezit si a putut povesti.Dupa plecarea mea, a venit o asistenta medicala din tura de noapte si ca intrebat-o daca nu doreste sa ii faca o injectie ca sa doarma bine.Mama a acceptat.Asistenta medicala i-a administrat o fiola de fenobarbital.Substanta total contraindicata in insuficienta hepatorenala , care a afectat-o cerebral.Medicamentul era injectat fara stirea medicilor,aproape tuturor pacientilor din serviciul de reanimare in scopul ca acestia sa fie ,,cuminti ” pe parcursul noptii si asistenta sa poata si ea sa traga un puisor de somn.Fara alte comenarii.
    Cu stima
    Mircea Dragan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *