Sindicat si/sau asociatie profesionala?

Medicii romani la fel ca si colegii lor din celelalte tari central-si est–europene s-au confruntat in perioada post-comunista cu o avalanse de probleme si dileme, multe inca nerezolvate. Privitor la infiintarea si participarea in asociatii profesionale s-a trecut brusc de la centralism extrem la libertatea de asociere cu efecte nu intotdeauna pozitive. Astfel, au aparut numeroase asociatii professionale, sindicate si fundatii, solitare, cu atributii si interese concurente, multe nereprezentative si existente doar pe hartie/net sau printr-un lider (uneori pe nedrept) intens mediatizat.

Cel mai bun exemplu de “faramitare” il reprezinta medicii de familie constituiti in mai multe tipuri de organizatii de la sindicat la societati “academice”. Avand in vedere pozitia lor in sistem si dependenta de plata per capita si negocierea pachetelor de servicii, poate ca tocmai ei ar fi nevoie de mai mult “centralism” decat ceilalti specialisti. Din pacate inca nu se poate spune care dintre asociatile existente ar reprezenta intesesele majoritatii medicilor de familie la nivel national, la negocieri sau in cazul unui conflict in asa fel incat ei sa fie pe deplin satisfacuti si sa-si atanga scopul.

De aceea, dupa 20 de ani de libertate de asociere intr-un sistem medical si social aflat intr-o perpetua tranzitie (mai recent: in deriva) se pune din ce in ce mai des intrebarea: incotro? Si cine i-ar putea reprezenta cel mai bine pe medici?: un sindicat si/sau o asociatie profesionala?

Daca este vorba de revendicari salariale, unii cred ca sindicatul pare a fi cea mai buna alegere. Referitor la imbunatatirea calitatii serviciilor responsabilitatea este atribuita mai degraba ministerului si mai putin asociatiilor profesionale (in sistemul romanesc mai putin integrate in luarea deciziilor din politica sanitara comparativ cu restul lumii).

Dupa altii, sindicatul nu s-ar potrivi cu imaginea pe care medicii doresc sa le fie atribuita, si anume, un grup de intelectuali elitisti, mai putin dornici sa iasa in strada si sa strige lozinci in fata guvernului. Un alt neajuns, este faptul ca un sindicat nu va reusi sa atraga medicii mai bine cotati din sistem sau din sisteme paralele, care ar avea mai putine griji financiare si ar fi mai putin expusi fluctuatiilor pietei serviciilor medicale (specialistii bine platiti, academizatii, cercetatorii pur sange, medicii din sistemul privat sau din ministere si alte retele medicale, etc.).

Acest grup se va indrepta mai degraba catre o asociatie profesionala si desi mai putin numeros participarea lui la viata de asociatie este esentiala, mai ales pentru imbunatatirea calitatii serviciilor (standarde, protocoale, cercetari) care de fapt stabilesc in final valoarea “punctului” sau a serviciului. Nu trebuie uitat ca ei ocupa cele mai bune pozitii in sistem si au mai multe contacte la nivel national si international decat majoritatea, ceea ce poate, in anumite momente, sa fie in folosul unei asociatii.

O asociatie profesionala poate adopta sub cupola sa si alte organizatii de profesionisti si poate deveni in acest fel o platforma de discutii utila in elaborarea unei viziuni de ansamblu despre prezentul si viitorul profesiei de medic sub toate aspectele: calitativ, financiar, etic, sa.

PS: Bazat pe experienta colegilor din vest, raspunsul la intrebarea de mai sus este simplu: o asociatie profesionala independenta, bine reprezentata national care sa aiba si atributii sindicale este in masura sa apere cel mai bine drepturile si pozitia medicilor in sistem si in acelasi timp sa aiba grija ca acestia sa-si indeplineasca obligatiile si sa presteze acte medicale de cea mai inalta calitate. Dupa parerea mea, o singura organizatie si-ar putea asuma responsabilitatea si s-ar putea transforma, in timp, intr-o asemenea asociatie hibrid, si anume Colegiul Medicilor din Romania. Atuurile in favoarea initierii unui asemenea proces de trasformare ar fi: reprezentare/structura nationala, suficienti membri activi si devotati, mijloace de comunicare (website, nieuwsletter, revista tiparita, PR, etc), o retea de lucru la nivelul celorlalte institutii medico-sociale, deschidere pentru incheierea de aliante (inclusiv cu asociatiile de pacienti), exprimarea cu regularitate a punctelor de vedere, existenta unui grup de profesionisti familiarizati cu realitatile nationale, cu negocierea si cu participarea in dezbateri.

7 thoughts on “Sindicat si/sau asociatie profesionala?”

  1. Din pacate, experienta colegilor din vest nu da un raspuns simplu pentru Romania, iar punctul tau de vedere este putin distantat de realitatea medicinii de familie de aici.
    DIn punct de vedere juridic, conform legislatiei romane, un organism comun, care sa reprezinte interesele profesionale si sa si negocieze interesele economice ale medicilor de familie, nu este posibil. Medicii de familie din Romania sunt organizati in unitati private si notiunea de sindicat nu este compatibila cu aceasta forma de organizare, in situatia noastra cea mai potrivita forma de reprezentare a intereselor economice este patronatul.
    Asociatia profesionala reprezinta interesele profesionale ale medicilor de familie, tot ce este legat indisolubul de specialitate, curriculum-ul de pregatire, educatia medicala continua, publicatiile, s.a.m.d. Colegiul are ca atributii chestiunile jurisdictionale, etica, malpraxisul. Sunt trei notiuni diferite, trei laturi diferite ale aceleiasi profesiuni, extrem de diversa, iar medicii de familie incep sa inteleaga aceste diferente. Desigur, intr-o societate inca in formare, aceste elemente s-au amestecat si a fost nevoie de timp sa incerce sa isi gaseasca fiecare fagasul. Acum insa incepe sa se cristalizeze distinct aceste trei forme de organizare. Intr-o societate ideala, cele trei forme de organizare sunt infratite, colaboreaza, coexista, fiindca asa cum spui, intr-o concluzie din articol, “imbunatatirea calitatii serviciilor (standarde, protocoale, cercetari) care de fapt stabilesc in final valoarea “punctului” sau a serviciului”. Poate e un sistem dificil de inteles dar de aici deja lucrurile incep usor usor sa se clarifice. E un sistem in schimbare, schimbarea este dificil de acceptat, insa in acest sistem unde medicii de familie inca nu capata rolul pe care trebuie sa il aibe, si in conditiile in care chiar tu spui undeva ca medicii de familie nu sunt vazuti de pe pozitii egale cu ceilalti medici din sistem, intr-o mentalitate mostenita defectuos, in acest sistem deci, un organism al tuturor medicilor, care sa faca deopotriva profesional, jurisdictional, economicofinanciar si altele, e sortit esecului, pentru ca si-ar putea propune prea multe fara a avea o viziune reala asupra evolutiei firesti a acestei specialitati.
    Dupa parerea mea, atuurile pe care le folosesti in argumentatie nu sunt pe deplin functionale si nici suficiente daca in spatele lor nu exista oameni care sa aibe clar intiparita in constiinta sprijinirea fara echivoc a specialitatii de medicina familiei.
    Impreuna cu colegul meu Victor Ionescu am alcatuit o lucrare despre importanta celor trei forme de reprezentare in Medicina Familiei, o lucrare pe care am prezentat-o la o mica intrunire profesionala a medicilor de familie la SInaia. Pe baza acestei lucrari am dezvoltat o dezbatere interactiva la Conferinta Nationala de Medicina Familiei din luna martie, pentru ca medicii prezenti la lucrari sa inteleaga care sunt atributiile celor trei organisme. In lucrare am folosit extrase din statutele celor trei organisme: Statutul SNMF (cel nou, revizuit), statutul CMR si statutul patronatului + legea patronatelor. Ar fi multe de spus si daca vrei iti stau al dispozitie pentru un dialog pe aceasta tema, raportat evident la realitatea din Medicina de Familie din Romania.
    Cu drag, Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, Secretar SNMF

  2. La GALATI s-a infiintat Patronatul MF avandu-l ca presedinte pe d-l Dr Marasescu Dumitru medic primar MF (Hotararea judectoreasca din 2.11.2009)
    avand un numar de doar 22 de inimosi, dar v-as solicita daca se poate, macar in rezumat aceasta lucrare cu scopul de a convinge mai multi colegi de necesitatea inscrierii in Patronat, deoarece multi colegi nu prea inteleg necesitatea lui .
    Va multumesc,

  3. Pentru Dr. Sandra Adalgiza Alexiu,
    Articolul se refera de fapt la reprezentarea din toate punctele de vedere a medicilor la nivel national ca grup profesional. Dupa mine medicii romani nu au o organizatie care sa-i reprezinte in totalitate, ci au, asa cum descrii si folosesti exemplul medicilor de familie, reprezentare pe felii, mai precis 3. Dar tocmai aici este problema, cele trei felii nu pot exista in practica separat, se intrepatrund si se determina. Ar putea exista separat dar intr-o societate care a ajuns la un asa grad de dezvoltare incat cele 3 compartimente sa se aseze la ceeasi masa, sa aiba un punct comun, sa-i reprezinte pe toti, ceea ce nu se poate spune ca se intimpla acum in tara. Din contra, fiecare este preocupat sa fie cel ales la negocieri, la nivel local sau national, daca are ministerul sau casa nevoie de ceva confirmari sa-si indeplineasca mandatul.
    Mai mult, totul ar trebui gandit cu un ochi la viitorul sa zicem indepartat, peste 5-10 ani, la faptul ca se va lucra conform standardelor si protocoalelor, pe baza combinatiilor de diagnostic si tratament, in retele de ingrijirie,…etc si ca se va negocia cu mai multe case de asigurari de sanatate care vor scoate banii doar daca vor indeplinite normele de calitate, ce vor fi strict controlate. Pentru astfel de transformari, sistemul medical romanesc nu este pregatit iar asociatiile profesionale sunt deocamdata preocupate de cat valoreaza punctul de acum si pana la anul, cand vom negocia din nou!
    Nu ti-am citit lucrarea despre cele trei forme de reprezentare dar nu pot fi de acord, ca fost medic de familie si fost presendinte al SNMGR. Probabil ca daca as mai fi acolo as milita pentru o asociatie profesionala integrata, singura capabila sa reprezinte medicii de familie din toate punctele de vedere. Si as revizui si pune la punct cateva lucruri: sistemul de standarde si protocoale, job description, lista de servicii si reprezentarea la nivel universitar, fara de care medicina de familie din RO se va transforma intr-o subspecialitate si nu intr-o specialitate cheie fara de care nu pot fi gandite schimbarile din sistem. Fata de toate celelate specialitati existente, medicina de familie este in momentul de fata supusa redefinirii in tarile unde este cel mai bine implementata. A se citit si urmatorul meu articol de blog si voi mai scrie pe acesta tema.
    La nivel national pledez pentru o organizatie hibrid sub a carei umbrela sa functioneze organizatiile profesionale pe specialitati, inclusiv cea a medicilor e familie. Acordarea asistentei medicale este dominata de trasmuralitate si lucrul in retele de lucru, de aici si necesitatea unei astfel de organizatii unde sa se intilneasca toate specialitatile (dar si reprezentantii asociatiilor de pacienti, industriei farmaceutice…) si sa discute, de exmeplu: monitorizarea pacientul cu AVC, cine si ce va face, la ce prarameri de calitate, cum va fi remunerat, etc.
    Desigur asocierea profesionala este o tema interesanta de discutie. Parerile constructive sunt binevenite iar realitatea , chiar si cea romanesca care pare asa de complicata …poate fi schimbata.
    Cu colegialitate, si sunt alaturi, Dr M Vd Heuvel-Olaroiu

  4. Doamnei Sandra Alexiu
    Cu permisiunea dvs. voi incerca sa argumentez faptul ca prezenta unui unic sindicat al medicilor in Romania ar fi binevenita.Voi pleca de la definitia notiunii de sindicat.Conform cu textul DEX -on line, sindicatul este
    citez:,, 1.Organizație al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor ei….Conform unui principiu elementar din logica, faptul ca in Romania exista medici de familie care se considera a fi patroni, ,,privati” asa cum dvs .v-ati exprimat , nu conduce la incompatibitate dintre forma lor de organizare profesionala si continutul semantic al notiunii de sindicat; asa cum s-a demonstrat prin definitia de mai sus.Organizarea sindicala apara interesele profesionale.Trebuie sa tinem cont si de faptul ca in tara noastra nu exista numai medici de familie ci si medici de specialitate.Dar si medici a caror specialitate ramane medicina generala si care practica totusi medicina.In cabinete medicale scolare, de intreprindere, in unitatile sistemului Ministerului Muncii, in Directiile de Sanatate Publica, si de ce nu chiar in Ministerul Sanatatii…
    Toti suntem in definitiv medici si in principiu avem un unic scop.Acest fapt
    compatibilizeaza asocierea noastra sindicala.Sa nu uitam, Colegiul Medicilor este o organizatie de drept public, si el are un statut diferentiat fata de cel sindical.Cum afirma si d-na dr. Olaroiu, nimeni nu impiedica ca sub umbrela unui sindicat mare al medicilor sa se afilieze diferite tipuri de organizatii profesionale specifice fiecarei specialitati medicale.Atomizarea la care asistam in prezent nu serveste cauza principala pentru care noi medicii existam.Aceea de a ne practica cu decenta si cu profesionalism meseria.Sa nu comitem cumva marea greseala de a confunda rasplata pe care societatea trebuie sa o acorde actului medical bine infaptuit cu bussinesul.In fond din punct de vedere al eticii profesionale scopul nostru nu este in primul rand sa castigam cati mai multi bani.Noi suntem necesari social pentru a ,,produce sanatate” populatiei. Starea aproape haotica din lumea actuala medicala romaneasca este cauzata printre multe altele de lipsa de disciplina si de coerenta in conceperea unui sistem adecvat, functional, necostisitor, apropiat de pacient, cat mai lipsit de ingerinta perturbatoare a interesului comercial marunt si mai ales al politicului.Si aceste argumente pledeaza pentru un sistem unitar, de parteneriat social solid care sa faca fata cu succes actului de guvernare ce are permanent tendinta sa impuna numai el norma; fara a se consulta cu partenerii sociali.
    Pentru exemplificare va rog sa aceesati situl http://www.psychiatrie-francaise.com/. Acest sindicat grupeaza atat pe psihiatrii din sistemul public francez cat si pe cei care se numesc ,,liberali”.Un ultim argument.Atata timp cat in marea majoritate a situatiilor CNAS este unicul rasplatitor al serviciilor medicale, indiferent ca ele sunt prestate in cabinetul medicului de familie, in cel comodat, de ambulatoriu de specialitate, in laboratorul de analize, de explorari paraclinice, sau in sectia cu paturi, nu cred ca putem vorbi stricto senso de patronate. Legea Bismark este una mai mult sociala,
    si atunci cand ea a fost aplicata in Transilvania la finele secolului 19, medicii cu adevarat liberali la acea epoca au protestat, pentruca li se tarifa in mod unic consultatia, pentru ca plata venea mult mai tarziu viciind relatia contractuala medic-pacient si nu in ultimul rand pentruca nu se mai puteau deosebi medicii buni de cei fara har.Toti fiind platiti la aceeasi valoare a prestatiei, mai mult in functie de cate diplome puneau pe perete si mult mai putin dupa faima pe care acestia si-o castigau in masa de clientela.Acest fenomen este perfect vizibil si astazi in tara noastra si el ar trebui analizat cu atentie din punct de vedere al consecintelor sociale ce le produce atat in privinta mentalitatii si activitatii corpului medical, cat si privitor la imaginea pe care o are societatea fata de acesta.
    Cu stima
    Mircea Dragan

  5. ce nu le mai ajunge medicilor de familie? ce nemultumiri au? ce fac pentru sutele de milioane care le iau pe luna? DISPECERAT! ATIT SI NIMIC MAI MULT daca ar trai cu circa 20 000 000 lei vechi cit are un medic specialist care scuzati va rog domnilor medici de familie ce raspunderi va asumati voi? si pe deasupra s_a invatat si ceva mai mult in cazul specialistilor 3 ani in plus nu_i de colea dragilor dispeceri medicali prin urmare cu cit doriti sa fiti renumerati pentru cele 4_5 ore pe care prin marea voastra buna vointa vi le petreceti la cabinete? sa nu cumva sa doriti toate fondurile bancii mondiale sau ale FMI_ului mai lasati ceva si pentru restul sistemului sanitar!

  6. Probabil ca asta e cea mai mare problema a medicilor , fiecare in parte se crede superior celuilat !
    Adica un chirurg cu 5 ani de rezi e mai destept decat un mefist cu 3 ,dar mai prost decat un neurochirurg cu 7 ?
    Atunci un legist chiar merita un salar de 3 ori mai mare decat un ginecolog care are in grija 2 fiinte ? sau un anestezist merita un spor de 75 % iar chirurgul care opereaza doar 15 % ?
    Medicii sunt in stare sa se omoare intre ei , uitand ca au facut aceeasi scoala , ca au muncit la fel de mult pana au ajuns acolo unde sunt…d-aia nu exista un sindicat puternic al medicilor , care sa sustina TOTI doctorii ! Un sindicat care sa compare medicii cu restul lumii , nu care sa-i invrajbeasca din interior.
    Evident ca fiecare om ar trebui platit in functie de cat munceste si de cat de bine isi face treaba , dar nu cred ca scazand veniturile dr de familie se reglementeaza situatia in Romania , ci crescand retributiile medicilor prost platiti. Iar cei nemultuniti n-ar trebui sa-si atace colegii ci sa caute rezolvarea acolo unde trebuie ! N-am auzit niciodata un judecator atacand vreun jurist oarecare , n-am vazut niciodata vreun profesor de matematica atacand pe vreunul de muzica ori de sport. Poate ar trebui sa luam si noi exemplu…

  7. am ramas stupefiat de faptul ca o colega se poate exprima asa la adresa altor colegi si este clar ca nu le intelege importanta medicala si sociala.Atita poate atita vede.Atunci despre ce unitate ac0rpului medical vorbim/?dUmneata dna surcica nu faci dispecerat medical/? Dta nu te consulti cu alti colegi/?Chiar esti alfa si omega/? ma opresc din lipsa de timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *