Numărul persoanelor care au nevoie de un transplant de organe creşte de la an la an. Nevoia de organe pentru transplant a încurajat în ultimii ani traficul ilicit şi turismul medical în acest scop.
Din ce în ce mai mulţi pacienţi cumpără organele şi/sau efectuează transplantul în China, India, Iran, Irak, Pakistan şi mai nou în Turcia şi în ţările est-europene (Republica Moldova). Preţurile variază, de la câteva mii la câteva zeci de mii de euro, în funcţie de spital, statutul donatorului. La nivel european există, pe lângă campaniile naţionale şi alte metode de descurajare a “transplant turismului”. Se mai studiază în ce măsură persoanele în vârstă de peste 75 ani ar putea fi donatori, de exemplu de rinichi.
În Olanda, trebuie să te înregistrezi ca să poţi dona organe. Peste 42% din cetăţenii olandezi s-au înregistrat ca donatori în Registrul Donatorilor. Numărul persoanelor care aşteaptă un transplant de organ este de ani de zile în jur de 1300 pe an.
În Belgia, prin lege, fiecare cetăţean este donator de organe, atât timp cât nu declară că nu este de acord. În medie sunt 26 de donatori/1milion de locuitori şi se efectuează peste 850 transplante pe an.
Colaborarea în cadrul Eurotrasplant face posibil ca olandezii să beneficieze de organe de la donatori belgieni. În 2009, 90 de olandezi au primit un organ de la un donator belgian în viaţă.
De curând olandezii au gândit şi o altă metodă de stimulare a donării de organe. Şi anume, a fost creată o nouă funcţie: un funcţionar regional responsabil cu transplantul de organe. El lucrează 24 ore pe săptămână, este responsabil cu găsirea de donatori în primul rând în regiunea respectivă şi colaborează cu spitalele şi cu echipele de transplant stand-by (formate din doi chirurgi, un anestezist şi doi asistenţi medicali, care se îngrijesc de toate materialele, aparatura şi instrumentarul necesare prelevării de organe). În prezent se derulează studii pilot cu aceşti noi funcţionari în marile oraşe universitare.
PS. Având în vedere experienţa belgiano-olandeza, nu ar fi posibilă şi o colaborare între România şi Rep. Moldova sau oricare dintre ţările vecine, în vederea găsirii de donatori?