Cea mai frecvent întâlnită deformare a capului la copilul mic este plagiocefalia poziţională sau sindromul capului turtit: o afecţiune în care baza sau fata laterală a capului copilului sunt aplatizate, frecvent cu diminuarea densităţii capilare în zona respectivă. Deformarea este de obicei observată în jurul vârstei de 2-3 luni.
Principala cauză este sfatul pe care îl primesc părinţii de a culca copilul pe spate pentru a evita râsul de deces subit. Această măsură de prevenţie – de altfel de succes – este recomandată din 1992 de Academia Americană de Pediatrie şi a fost preluată de serviciile de pediatrie din toată lumea. Ca urmare, numărul cazurilor de bebeluşi ce prezintă sindromul capului turtit a crescut considerabil.
Alte cauze care conduc la astfel de deformaţii sunt:
- Legate de procesul naşterii: constricţia uterină/uterul strâmt, naştere dificilă;
- Prematuritatea;
- Adoptarea unei poziţii laterale a capului pentru perioade îndelungate;
- Torticolisul congenital.
Medicii de familie şi pediatrii pot recomanda fizioterapie sau purtarea unei căşti pentru remodelarea capului.
PS. În Olanda 1 din 5 bebeluşi prezintă sindromul capului turtit şi toţi părinţii doresc remedierea acestei deformaţii din motive estetice sau din teamă apariţiei de tulburări motorii sau în dezvoltarea intelectuală a copilului.
Cele mai multe cazuri se rezolvă dacă părinţii urmează sfaturi despre ce poziţie a capului este mai indicată şi fac exerciţii cu bebeluşii; de obicei după vârsta de 3 -6 luni, perioada în care craniul creşte în ritm rapid, capul se remodelează şi îşi recăpăta forma rotundă. Dar în 5-7 % din cazuri (în jur de 1000 de copii pe an) este nevoie de purtarea unui căşti pentru a remedia deformarea.
O astfel de cască este confecţionată special pentru fiecare caz în parte şi costă în jur de 1000 de euro. Până acum casca a fost preluată în pachetul de asigurare de bază şi plătită de casele de asigurări. Deoarece se consideră că terapia prin casca este o măsură pur cosmetică, casele de asigurări medicale nu mai doresc să acopere costurile terapiei cu casca, ceea ce va aduce o economie în bugetul sănătăţii de 3,5 milioane de euro pe an…
Bună ziua va rog sa mi spuneți dacă în România exista cabinete care construiesc casca cortctoare?sunt interstate pt băiețelul meu ,în Londra ne costa 200 de lire.va Mulțumesc .Va rog sa mi mai spuneți dacă prin fizioterapie se poate corecta sindromul capului turtit?
Îmi pare rău am greșit prețul 2000 de lire
Pr Florina,
Scuze pentru raspunsul cu intirziere: nu am cunostiinta daca in RO se construiesc aceste casti, fiind personalizate, pretul poate fi ridicat, cautati pe net; terapia pozitionala poate fi de succes, consultati un pediatru care va poate indruma la un fizioterapeut specializat. Mult succes.