Ne-am obişnuit să avem toalete publice separate pentru femei, bărbaţi, persoane cu disabilităţi, copii… ceea ce nu se mai potriveşte cu normele actuale privind discriminarea după sex, vârstă sau nivelul statusului funcţional. “Segregarea” poate crea problem şi dileme, de exemplu, ce facem cu cei la care sexul nu este bine definit, la care dintre toalete ar trebui să îşi facă nevoile fără ca ceilalţi să se simtă deranjaţi…?
În West Hollywood (SUA) a fost adoptată o lege care face posibilă înfiinţarea toaletelor neutre. Aşa cum era de aşteptat, totul a pornit de la un scandal, un transgeder a fost atacat într-o toaletă publică ceea ce a stârnit dezbateri în consiliul primăriei şi a facilitat adoptarea unei asemenea legi. Şi alte oraşe americane au înfiinţat toaletele neutre în clădirile publice, de exemplu Philadelphia şi Washington.
PS. De fapt, “sub cerul liber” a fost şi va fi “toaleta publică” neutră, universală, iar acasă, toaleta este utilizată de toţi membrii de familie indiferent de orientarea sexuală/vârstă/s.a., de ce în cazul toaletelor publice ar trebui să fie altfel?