Incorporarea activităţii creierului într-un computer

Visul cercetătorilor de a controla şi descifra în totalitate activitatea creierului uman ar putea deveni realitate după încheierea a două proiecte ce se vor desfăşura timp de 10 ani şi în care vor colabora cercetătorii europeni şi de peste ocean. Astfel, Comisia UE a alocat un miliard de euro pentru Human Brain Project (parte din programul Horizon2020) iar SUA peste 400 milioane de euro în BRAIN Iniţiative.

Conceperea unui “creier uman artificial” presupune construirea unui software/o inteligenţă artificială similară activităţii creierului uman. “Supercomputerul” ar trebui să reflecte activitatea şi (inter) comunicarea celor în jur de 100 miliarde de celule cerebrale – de peste 200 de feluri. Acesta înseamnă spaţiu, viteză şi consum de energie. Anterior, în Blue Brain Project, a fost construit un model de creier de şobolan cu o reţea de doar 10.000 de celule, o “coloană corticală”, care este în prezent considerat cel mai performant computer. Bazat pe acest model cercetătorii elveţieni au conceput un model cu 100 de altfel de coloane, cu 1 milion de celule şi 1 miliard de interconexiuni.

Experţii susţin că pentru simularea computerizată a creierului uman ar fi nevoie de cel puţin 50 milioane de MacBooks de 20 gigaFLOPS (Floating-point Operations Per Second).

În proiectul UE Human Brain Project se vor aduna toate informaţiile referitor la gene, proteine, procese biochimice, reţele neuronale şi apoi se vor prelucra în modele de microcircuite din ce în ce mai complexe.

În proiectul BRAIN Iniţiative se va pune accentul pe tehnici de vizualizare a semnalelor pe care le transmit celulele creierului uman şi se va evalua ce înseamnă aceasta ca spaţiu şi timp.

Celor două iniţiative de cartografiere şi simulare a activităţii creierului uman li se alătură şi proiectul Google Brain, în derulare din 2011. Astfel, a fost creată o reţea de mii de procesoare care ar fi trebuit să fie capabilă să recunoască anumiţi termeni. După ce s-au scanat 10 milioane de filme cu animale, sistemul ar fi trebuit să fie capabil să recunoască, atunci când va fi întrebat, despre care animal este vorba. Până acum s-a reuşit recunoaşterea cuvântului “pisică”. Experţii de la Google sunt de părere că simularea funcţiilor creierului nu este aşa de complicată cum s-ar crede şi că nu ar trebui intrat în detalii biochimice ci ar trebui introduse foarte multe date într-un supercomputer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *