Popularitatea jocurilor video (gaming-ul) a întrecut pe cea a filmelor de la Hollywood şi continuă să crească exponenţial. Cei mai fervenţi utilizatori sunt persoanele între 16-49 de ani, numai în Olanda ar fi fost în 2010 peste 9,5 milioane de utilizatori, predominanat de sex masculin. Jocurile video de scurtă durată sunt frecvent accesate online, urmate de de jocul de cărţi şi de jocurile în grup mai complexe. Deşi solicită mai mult timp, jocurile off line au crescut şi ele în popularitate. În medie, tinerii olandezi se joacă în jur de 12,5 ore pe săptămână, iar tinerele doar 5,1 ore.

Practicarea gaming-ului a dus şi la creşterea numărul celor care devin dependenţi de jocuri. În 2007 American Medical Association a decis să nu considere gaming-ul excesiv ca o boală sau o formă de dependenţă. Nici în Europa nu este considerată o boală şi din acest motiv tratamentul celor dependenţi de gaming nu este rambursat de casele de asigurări. Deocamdată nu există o definiţie precisă a acestui nou tip de dependenţa şi profesioniştii folosesc pentru identificare criteriile din DSM-IV-TR referitor la alte tipuri de dependenţe. Caracteristic pentru dependenţă de jocuri faţă de alte dependenţe, cum ar fi cea de canabis, este că se manifestă cu mult mai puţine semne fizice. Astfel, se consideră că este vorba de dependenţă de jocuri video dacă:

• Jocurile sunt o activitatea importantă din viaţa cuiva şi decid sentimentele şi activităţile zilnice; chiar şi dacă acea persoană nu se joacă pe computer, ea este preocupată cu un altfel de joc decât video, sau priveşte la un joc fără să participe;
• Jocurile sunt folosite pentru a se simţi mai bine, a scăpa de sentimentele negative şi de schimbările de dispoziţie/atitudine: nervozitate, tristeţe, stres şi plictiseală;
• Jucătorul are nevoie de jocuri noi sau trebuie să se joace mai mult timp pentru a scăpa de sentimentele negative (toleranţa);
• Jucătorul se simte rău – iritat, impulsiv, neputincios, trist, depresiv – după ce a încheiat jocul;
• Jucătorul intră în conflict cu reţelele sociale: părinţi, colegi, profesori, prieteni;
• Jucătorul a încercat de mai multe ori să nu se mai joace, a reuşit un timp, dar a început din nou.

Printre factorii ce pot contribui la instalarea dependenţei de jocuri se numără:

• Personalitatea individului, determinată genetic şi biologic şi influenţată de probleme psihosociale – impulsivitate;
• Vârstă tânără: sunt predispuşi puberii;
• Caracteristicile jocurilor: accesibilitate mare, jocul online în grup, cu trepte şi fără sfârşit;
• Mediul înconjurător şi educaţia: problemele domestice (familii dezmembrate, instabile, probleme relaţionale între părinţi/parteneri) încurajează izolarea şi refugiul în gaming;

Consecinţele gaming-ului excesiv pot fi: izolare socială, depresie, tulburări de comportament, scăderea randamentului şcolar şi intelectual, burn-out (sindromul de epuizare), simptome fizice: iritarea ochilor, migrene/dureri de cap, dureri de spate, polinevrite, scăderea mobilităţii, obezitate, etc.

Diagnosticul se pune prin observaţie şi prin completare de anchete. Tratamentul gaming-ului patologic este în principal similar cu al altor tipuri de dependenţe: terapie cognitivă, de sistem, consiliere psihologică. Pe lângă această există… tot pe computer…, programe speciale de autotratament, un fel de “Jocuri sănătoase” care te învaţă cum să găseşti un loc jocului pe computer în viaţa zilnică şi să menţii balanţa între timpul dedicat gaming-ului şi cel dedicat conctacului face to face cu prietenii, familia, sau activităţilor şcolare, sportului, îngrijirii personale, sa. Se apreciază că numai în Olanda ar fi peste 200.000 de persoane dependente de jocurile pe computer.

PS. Popularitatea jocurilor video a atras atenţia institutelor de cercetare. Astfel, dacă tot le folosim, de ce să nu învăţăm şi ceva de bine din practicarea lor… adică să utilizăm “serious games” (despre acest subiect, într-un articol viitor).