Acest articol mi-a fost inspirat de posturile de pe Facebook. Personalul de la serviciile de urgenţă se plânge că populaţia apelează la Salvare pentru orice când de fapt ar trebui să o facă doar în situaţii de urgenţă. De ce? Pe baza experienţei proprii, de câte ori am venit în ţară şi din cele aflate de la familie şi cunoscuţi pot afirma că explicaţia este simplă dar greu de pus în practică în sistemul medical românesc puţin dispus la schimbări, reformă şi investiţii.

În primul rând după orele de cabinet, în România bolnavii au de ales între Salvare, SMURD, serviciile medicale private şi camerele de gardă ale spitalelor. Mulţi români nu au încredere în medicii de familie, percepuţi ca având puţină expertiză în situaţii de urgenţă, sunt aglomeraţi, nu fac cu plăcere vizite la domiciliu sau nu au pe cine să trimită la domiciliu să verifice o situaţie de urgenţă. De aceea, pacientul preferă să cheme salvarea pentru orice şi aşa cum am auzit de la cunoscuţi este mai bine să chemi SMURD-ul – care este mai prompt şi mai bine echipat decât Salvarea – şi să nu te duci la medicul de familie că nu îţi rezolvă situaţia… şi nici nu urmăreşte ce s-a întâmplat cu tine după ce te-ai internat sau externat.

În ţările cu sisteme medicale performante există linii de gardă permanente organizate de medicii de familie care sunt competenţi şi rezolvă peste 90% din problemele celor care li se adresează. Medicii de familie dintr-un oraş/sau regiune, fac de gardă după orele de program (de exemplu în Olanda între 17 pm şi 8 am a doua zi) şi în weekend, ori într-unul din dispensare, care este situat mai central şi mai accesibil, ori într-un centru de permanentă special amenajat, de obicei în incinta unui spital, sau în apropiere, ca în caz de nevoie pacientul să poată fi repede consultat de specialist sau internat.

Avantajele unui asemenea serviciu sunt enorme, se scutesc fonduri, timp şi se păstrează continuitatea îngrijirii, pacientul este uneori văzut în situaţie de urgenţă chiar de medicul lui de familie. Participarea medicilor de familie la serviciul de gardă este obligatorie, cu foarte mici excepţii de vârstă sau boală. Reacreditarea în specialitatea medicină de familie, nu se face dacă medicul nu a făcut un anumit număr de gărzi pe an. În timpul orelor de program urgenţele le rezolvă medicul de familie, el solicită Salvarea sau trimite pacientul la spital. Pacientul are libertatea de a apela la servicii medicale de urgenţă prin 112 sau direct la camerele de gardă din spitale dar o face doar în cazuri extreme.

În al doilea rând există o lipsă de continuitate, comunicare şi colaborare în lanţul de îngrijire românesc. Pacienţii sunt externaţi din spitale, uneori prea devreme, mai ales cei care nu au relaţii, iar la domiciliu nu există servicii de îngrijire, poate câteva reţele private dar nu le poate plăti oricine şi nici nu fac tot ce ar fi nevoie – poate doar în oraşele mari… Medicii de familie sau alţi specialişti, sau nursele de cartier, paramedicii, etc, în general nu se interesează de ei, aşa cum fac în alte ţări, astfel că pacientul şi familia se trezesc în situaţia de a nu şti ce să facă şi… apelează la Salvare sau se duc la camerele de gardă pentru orice fel de problemă de sănătate.

În al treilea rând populaţia din România nu este suficient de educată şi informată despre cum funcţionează sistemul medical, unde trebuie să te duci dacă ai o problemă de sănătate şi ce înseamnă urgenţă medicală.

Motivul pentru care populaţia din vest nu ia cu asalt camerele de gardă ale spitalelor este că de zeci de ani de zile este educată şi informată, pe net, în scris, în cabinetele medicilor de familie sau spitale unde în camerele de aşteptare se proiectează pe ecrane, cui trebuie să te adresezi, cine este de gardă, se găsesc pliante cu numere de telefon, etc. Mai nou, se plăteşte consultaţia dacă te-ai prezentat la spital fără trimitere de la medicul de familie sau pentru o situaţie fără caracter de urgenţă.

În al patrulea rând în România nu există suficient personal medical şi mijloace de deplasare, este mai ieftin să chemi salvarea. Şi ţi se fac şi analize pe loc, ca să nu mai pierzi timpul după aceea, sau te poţi interna să-ţi faci analizele chiar dacă nu eşti un caz grav, dacă ai ştiut cum să negociezi cu personalul de pe salvare.

PS. Cele de mai sus sunt părerea unui outsider. Probabil că mai sunt şi alte motive de menţionat, dar acestea mi se par cele mai importante. Întrebarea este de ce nimeni, mă refer la cei din sistemul de sănătate nu face nimic şi fiecare aşteaptă să vină SMURD-ul cu elicopterul şi să rezolve situaţiile de netolerat din sistemul medical românesc. De neînchipuit şi de neînţeles, toată lumea ştie de ce dar nimeni nu ia vreo iniţiativă să schimbe ceva, în schimb se plânge, se indignează pe reţelele sociale şi în dezbateri. Deci cine vrea să vină cu soluţii şi să le pună şi în practică?