Din lista de bucate a dineului de Crăciun fac parte şi preparatele de vânat. În descrierea meniului se folosesc nume din limba ţării de origine a felului de obicei cunoscute publicului larg. Astfel, cuvântul carpaccio te duce cu gândul la felii subţiri de carne crudă aşezate (în rozeta) pe o farfurie generoasă, condimentate şi servite cu diverse sosuri.

Vittore Carpaccio a fost un pictor veneţian despre care nu ştie cu precizie când s-a născut (probabil în jur de 1455 în Veneţia) şi când a decedat. Istoricii pot spune doar că a fost fiul unui negustor de piele şi că şi-ar fi schimbat numele de la naştere, Scarpazza, în Carpaccio. Că pictor a devenit cunoscut după ce a pictat 9 tablouri despre legendă Sfintei Ursula. În mai toate tablourile pe care le-a pictat a folosit frecvent culorile alb şi roşu (aprins).

Prin picturile sale nu s-a făcut din păcate prea cunoscut publicului în comparaţie cu alţi pictori italieni. În schimb, numele carpaccio că fel de mâncare figurează în mai toate meniurile marilor restaurante din lume. În 1950, Giuseppe Cirpriani, patronul barului Harry’s Bar din Veneţia, a dat numele de carppacio unui aperitiv gândit pentru dineul oferit unui oaspete fidel. Contesa Amalia Nani Mocenigo suferea de anemie şi medicul a sfătuit-o să mănânce numai carne crudă. În acel moment era deschisă în Veneţia o expoziţie cu picturile lui Vittore Carpaccio. Culoarea roşie aprinsă din picturile sale l-a inspirat pe Cirpriani să-şi numească aperitivul din felii subţiri de muşchi de vită crud, carpaccio. În barul lui Cirpiani din Veneţia, Harry’s Bar, astăzi preluat de fiul său, se poate savura cel mai autentic carpaccio.

Între timp, carpaccio şi-a schimbat culoarea, se poate face şi din alte feluri de carne sau peşte crud (ton, somon, etc). Carpacccio din carne de vânat este unul dintre aperitivele preferate în meniul de Crăciun la olandezi, mai ales cele din căprioară şi mistreţ. În acest an “Sanepidul” a avertizat asupra riscului de a face hepatită E de către cei care vor consuma carpaccio de vânat.

Virusul hepatitei E are câteva variante responsabile de îmbolnăviri/infectări la om şi la animale. La om calea de transmitere, prevenţia, incubaţia, tabloul clinic şi evoluţia nu diferă cu mult de cele ale hepatitei virale A. Tratamentul este simptomatic, mortalitatea este între 0.2-1% şi nu se cronicizează. În 2007 a fost pentru prima oară experimentat cu succes un vaccin, la soldaţii armatei nepaleze. Până acum câţiva ani acest tip de hepatita era identificat cu precădere la persoanele care se întorceau de la tropice. Dar în Germania şi Olanda virusul a fost în ultimul timp identificat la persoane bolnave după ce şi-au petrecut vacanţă în campingurile din rezervaţii naturale. În jur de 8% dintre porcii mistreţi şi 15% dintre căprioarele celei mai mari rezervaţii olandeze, Veluwe, ar fi infectaţi/purtători ai acestui virus.

Virusul hepatitei E este prezent nu numai la vânat dar şi la aproape jumătate dintre porcii trimişi la abator şi în 6% din carnea de porc din măcelarii. Astfel, se poate spune că hepatita E nu mai este o boală “tropicală”. Cea mai eficientă măsură de prevenţie, pe lângă igiena riguroasă, este evitarea consumului de carne crudă iar prepararea culinară la peste 70 de grade distruge virusul.

Un Crăciun fericit alături de cei dragi!