Costurile serviciilor medicale la vedere!

Mitul serviciilor medicale gratuite şi pentru toţi s-a destrămat de mult iar principiul solidarităţii pentru acoperire financiară a pachetelor de asigurare medicală de bază se clătină. Factura sănătăţii atârna din ce în ce mai greu în bugete mai ales în această perioadă de criză şi de economii. Nimeni nu doreşte să accepte prime de asigurare din ce în ce mai mari sau o listă mai redusă de servicii în pachetul de asigurare medicală de bază. În aceste condiţii una dintre puţinele soluţii pentru a obţine sprijinul populaţiei în favoarea măsurilor de economisire în factura sănătăţii, pare a fi conştientizarea… Instituţiile medicale ar trebui să informeze pacienţii în amănunt cât costă fiecare serviciu acordat, de la o simplă consultaţie şi până la cele mai complicate intervenţii chirurgicale.

Factura sănătăţii în Olanda a crescut cu 20% în ultimii 5 ani şi a ajuns anul trecut la suma de 87 miliarde de euro (în jur de 5.200 de euro pe cap de locuitor). Ca urmare de la anul vor dispare din pachetul de asigurare de bază o serie de servicii: consultul la dietetician, tratamente de fizioterapie, medicaţia antiacidă, consultul la psiholog, tratamentul pentru lăsatul de fumat… etc. Pe lângă această se va mai implementa încă o măsură: după fiecare consult/tratament/intervenţie… medicală, pacientul va primi acasă prin poşta o factură cu specificaţii despre cât a costat.

Prin acesta măsură se urmăreşte informarea consumatorului de servicii medicale şi influenţarea comportamentului acestuia în sprijinul reducerii cheltuielilor şi a asumării responsabilităţii pentru cei ce fac apel la servicii medicale. Pacienţii aşteaptă din ce în ce mai mult de la medici şi de la sistemele de sănătate, solicita tratamente şi intervenţii costisitoare deşi nu îşi au rostul, cer pentru orice “second opinion” (deşi s-a dovedit că doar în 1,2 % din cazuri diferă de cea iniţială) şi sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să accepte o durere cât de mică în timpul tratamentelor… etc. şi apelează cu uşurinţă la narcoza sau infiltraţii.

PS. Şi când te gândeşti că totul a pornit de la un verdict al avocatului poporului din Olanda care a dat dreptate unei paciente care a refuzat să plătească nota de plată pentru un consult efectuat în spital, deoarece nu a fost mulţumită de cum s-a desfăşurat consultul la medicul de familie. Ea a declarat că dacă ar fi ştiu de la început cât costă… nu ar mai fi solicitat un consult în spital…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *