App antiacnee

Acneea este o afecţiune frecventă în rândul tinerilor; se apreciază că aproximativ 80% dintre femei şi 90% dintre bărbaţi ar fi avut la pubertate acnee. Acesta afecţiune a epidermei apare ca urmare a unei hipersecreţii a glandelor sebacee mai ales la faţă şi mai puţin pe piept sau braţe.

Se caracterizează prin pustule, comedoane, chiste, în fază avansată abcese şi cicatrici. Acneea poate apărea şi la alte vârste şi are diverse forme: vulgară, rozacee, pustuloasă, necrotică, cheloidiana, conglobata, medicamentoasă şi profesională.

Tratamentul este în funcţie de forma clinică iar efectul lui se constată uneori după luni de zile. În prima lună efectul tratamentului este minim şi abia după şase luni se observă o ameliorare în 80% din cazuri.

PS. Fabricanţii au lansat acum câţiva ani App-uri antiacnee pentru Android şi iPhone la preţuri modice între 1 şi 2 dolari. Activarea unui astfel de App produce o lumină albastră sau roşie pe ecranul Smartphone-ului. Pentru dispariţia acneei ar fi suficientă o expunere de 2 minute. Aceste efect curativ a fost cercetat de o comisie americană care a ajuns la concluzia că lumina produsă de App este inefectiva şi a interzis orice formă de reclamă în acest sens pentru App-urile antiacnee.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *