Globalizarea şi migraţia au schimbat modul de lucru al profesioniştilor din sănătate din ţările vestice şi mai ales din marile oraşe europene. Ei folosesc adesea translatori pentru a obţine cât mai multe informaţii de la pacienţii care nu vorbesc limba oficială.

Comparativ cu alte ţări europene, emigranţii din Olanda care au nevoie de asistenţă medicală şi nu cunosc limba olandeză, au dreptul la un translator. Uneori, cei bolnavi vin însoţiţi de un alt membru de familie care ştie limba dar s-a constatat că în aceste situaţii nu se obţin întotdeauna informaţiile necesare punerii unui diagnostic corect ceea ce a condus la situaţii periculoase. De aceea, de mai mulţi ani pacientul care nu ştie limba olandeză are dreptul la un translator plătit de ministerul sănătăţii. Astfel, există un contingent de vreo 1500 de translatori oficiali, pentru 130 de limbi, care por fi disponibili în câteva minute. Responsabilitatea unei bune comunicări cu pacientul revine medicului curant la fel şi decizia de a folosi sau nu translator specializat.

PS. Ca medic în sistemul olandez am folosit în câteva situaţii un translator pentru a comunica mai bine cu pacientul. Şi nu pot afirma că am avut un sentiment de “confort” profesional ci mai degrabă că mi-a scăpat ceva, că a mai rămas ceva nespus. Dar în curând nu voi mai putea apela la un asemenea serviciu. Ministrul sănătăţii, a hotărât în cadrul programului în curs de reducere a cheltuielilor din sănătate să înceteze cu acest serviciu gratuit. Se vor economisi astfel vreo 19 milioane de euro pe an şi se va grăbi integrarea celor care până acum nu au considerat necesar să înveţe limba olandeză…