Introducerea “numerus fixus” pentru universitatile cu profil medical a inceput in anii ’60 din doua motive:
- Lipsa de suficiente facilitati si personal pentru numarul din ce in ce mai mai mare de studenti care doreau sa urmeze acest tip de studii;
- Evitarea somajului, de teama ca nu toti cei care vor absolvi isi vor gasi un loc de munca.
Pe langa introducerea numarul fix de candidati, universitatile medicale fac si o selectie a viitorilor studenti, dupa diferite metode.
In Olanda exista de mai multi ani o selectie bazata pe tragerea la sorti, de doua ori. Candidatii se inscriu in prealabil la nivel national pe un web-site unde este publicat regulamentul “loteriei”. In prima faza a tragerii la sorti se stabileste daca candidatul poate studia medicina, dupa care, se stabileste la care dintre universitatile medicale este repartizat. O persoana are dreptul sa participe la acesta loterie doar 3 ani la rand, dupa care trebuie sa se orienteze catre alt fel de studii.
Pe baza notelor de la examenul de absolvire (un fel de “bacalaureat”) al unei scoli superioare (colegiu) candidatii sunt impartiti in 4 clase (de exemplu: A: 7,5 si peste; B: 7-7,5; C: 6,5-7; D: 6-6,5). {La acesta impartire exista cateva amendamente, in functie de felul diplomei (dupa noul sau vechiul stil…), dar care sunt mai putin importante-in contextul acestui articol}.
Cei cu cifre de peste 8 sunt in mod automat selectati si au prioritate si la alegerea universitatilor. Aceasta masura “preferentiala” pentru cei cu note mari a fost introdusa dupa ce o absolventa cu nota de 9,7 (si care a participat 3 ani la rand la loterie, dar nu s-a numarat printre norocosi) a dat in judecata instantele organizatoare ale loteriei si a castigat procesul! Pentru cei cu cifre mai mici exista pentru fiecare clasa un procent maxim de admitere, de exemplu, pentru clasa C (intre 7 si 7,5) procentul de admitere este in jur de 70%.
A doua tragere la sorti stabileste pentru cei admisi in prima faza a loteriei, tot pe baza notelor obtinute la examenul de absolvire, la care dintre cele 8 universitati medicale vor fi repartizati.
De cativa ani, unele universitati medicale au inceput sa-si selectezi studentii si in urma unui examen de admitere cu mai multe probe, dupa ce s-a constatat ca absolventii olandezi care au cazut la loterie, si dau examene de admitere la unversitatile din Flandra (Belgia), reusesc doar in proprotie de ¼…
PS: Candidatii cu diplome “straine” pot particicpa la loterie dar sunt automat inregistrati in clasa C, penultima, indiferent de nota de la examenul de absolvire! Ministrul olandez al invatamantului si culturii a propus schimbarea acestei proceduri de selectie prin loterie si introducerea examenului de admitere, in stil belgian.
Olanda, Flandra belgiana, sunt tari bogate. Au o cu totul alta traditie si o cu totul alta cultura sociala. Din amintirile mele din perioada stagiului efectuat la AZ St. Yann din Brugge, falmanzii sunt deosebit de disciplinati, harnici si tacuti. Nu contesta regulile sociale stabilite. In acelasi timp insa regulile sociale se impun prin mecanisme democratice; in urma unor dezbateri in care sunt consultate toate partile implicate. Opiniez ca modelul olandez de admitere la facultatea de medicina nu se prea potriveste cu tara noastra. In acelasi timp cum putem constata chiar si acum pe blogul d-lui Prof. Astarastoaie exista foarte multi absolventi de medicina romani care sunt nemultumiti ca nu au un loc de munca. Universitarilor, dar mai ales celor care decid in politicile sanitare, ar trebui sa le dea de gandit acest fenomen.
Pe de o parte Dan scrie in memoriul sau faptul ca se incalca conventii internationale prin impiedicarea medicilor tineri de a avea acces la cariera profesionala, iar Cleo scrie ca ar fi cam 2000 de medici fara posibilitatea de a practica. Pe de alta parte eu cunosc aici in Prahova multi medici de familie si de diferite specialitati carora le-a expirat demult dreptul de libera practica depasind varsta de 65 de ani. Li se prelungeste prin derogare de catre Colegiul Medicilor dreptul de libera practica sub motivul ca nu ar avea cine sa ofere asistenta medicala locuitorilor din zona. Situatia paradoxala apare tocmai din faptul ca nu sunt stabilite in mod clar principiile dupa care se recruteaza si se distribuie medicii in teritoriu. Poate ca ar trebui ca pe baze demografice sa se desemneze ca in trecut harti cu cati medici generalisti, de familie si de diferite specialitati sunt necesari la un teritoriu dat. Legea 247/2002 a sanatatii mintale stabilea ca un sector psihiatric de adulti se constitue la un teritoriu de 100.000 de locuitori. Normele sale de aplicare stabileau si cati psihiatri, cati psihologi, cati asistenti sociali si medicali trebuiesc incadrati. Legea in cauza a ramas asa cum se intampla la noii romanii, doar un deziderat. Asistenta psihiatrica comunitara ca si concept a fost abandonata in schimb s-au mai intarit marile spitale bugetofage cu 2-3 psihiatri si cu multiple termopane. Sute de mii de locuitori din zona Busteni, Azuga, Mizil, Urlati, chiar si Sinaia (unde exista un singur psihiatru) nu beneficiaza de asistenta psihiatrica si sunt obligati sa parcurga zeci de kilometri catre mega-centrul de la Voila Campina sau la Ploiesti unde numericul de psihiatri ce lucreaza in cabinete ambulatorii este si aici insuficient. Acest exemplu pledeaza pentru o regandire a intregii filozofii a medicinei romanesti. Dar cine sa o faca?