Eutanasie fără limită de vârstă

De curând o comisie a senatului belgian a adoptat cu mare majoritate de voturi o propunere care permite eutanasia indiferent de vârstă. Dacă până acum limita de vârstă era de la 18 ani, conform acestei propuneri un copil, indiferent de vârstă, dacă are o boală incurabilă cu prognostic foarte rezervat, este vorba de o suferinţă de nealinat de natură fizică, este în deplinătatea facultăţilor mintale şi îşi poate decide singur soarta, iar părinţii/sau reprezentatul legal sunt de acord, are dreptul să solicite eutanasie. În aceste cazuri este obligatoriu şi avizul unui psiholog sau psihiatru specializat în problemele copilului.

În Olanda, ţară unde s-a introdus pentru prima oară legea eutanasiei şi a sinuciderii asistate, limita de vârstă pentru eutanasie (cu acordul părinţilor) este de la 12 ani; de la vârsta de 16 ani o persoană poate decide singură dacă să solicite eutanasie, iar minorii nu mai au nevoie de acordul părinţilor. Pentru copii cu vârsta de până la 1 an, decizia de suprimare a cursului vieţii în caz de boală incurabilă este reglementată prin protocoale speciale şi numai cu acordul părinţilor sau reprezentantului legal al copilului.

Propunerea comisiei belgiene a stârnit proteste şi nedumerire dar şi reacţii de de susţinere din partea părinţilor şi medicilor confruntaţi cu situaţii de suferinţă extremă la copii cu boli incurabile şi prognostic rezervat. Una dintre problemele care ar trebui bine definite este cum se poate stabili dacă un copil îşi poate decide singur soarta? Psihologi, pediatri, psihiatri, pedagogi, părinţi, sunt de acord ca un copil începând de la vârsta de 10 ani, este capabil să hotărască şi să înţeleagă ce înseamnă a decide pentru sfârşitul vieţii, dar sub acesta vârstă este mai puţin probabil dacă nu imposibil.

PS. Pentru a se implementa propunerea de eutanasie fără limită de vârstă este nevoie de aprobarea în plen a senatului şi a parlamentului belgian unde se pare că există deja o majoritate în favoarea adoptării unei asemenea. Partidele creştine sunt împotriva acestei propuneri şi pledează pentru îngrijiri paliative de înaltă calitate pentru a reduce suferinţă de nesuportat şi a permite decesul în demnitate la orice vârstă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *