Un concept nou este din ce în ce mai prezent la manifestările ştiinţifice de nutriţie şi gerontologie. Sarcopenia (de la grecescul sarx = carne şi penia = pierdere) este un sindrom caracterizat prin pierderea masei şi a funcţionalităţii muşchilor scheletici la persoanele în vârstă. El a fost remarcat şi raportat de geriatri în anii ’90 ai secolului trecut fiind considerat unul din elementele importante ale fragilităţii la vârstnic.

Pentru a dezvolta o definiţie unanim acceptată, a stabili criteriile de diagnostic şi tratamentul s-a creat în 2009 The European Working Group on Sarcopenia în Older People (EWGSOP).

Sarcopenia este un sindrom caracterizat prin pierderea progresivă şi generalizată a masei şi forţei (performanţei) musculare cu riscul de apariţie al unor efecte adverse, cum ar fi dizabilitatea fizică, calitate de viaţă scăzută şi moarte. El se întâlneşte preponderent la vârstnic dar a fost constat şi la adulţii tineri cu anumite boli cronice, cum ar fi dementa şi osteoporoza. Vârsta înaintată, obezitatea, menopauza, aportul scăzut de proteine, condiţii patologice ce împiedică sinteza de proteine şi imobilitatea sunt consideraţi importanţi factori de risc în apariţia acestui sindrom.

Criteriile de diagnostic sunt:

1. Masă musculară scăzută;
2. Forţă musculară scăzută;
3. Performanţa fizică redusă;

Pentru diagnostic se recomandă măsurarea a cel puţin doi parametri: masa şi forţă musculară. Metodele prin care se măsoară aceşti parametri trebuie individualizate.

Astfel se pot utiliza:

• Pentru masă musculară: RMN şi CT-scan, considerate tehnici foarte precise; sau dual energy X-ray absorptiometry (DXA) (ce determină deopotrivă masă musculară, grăsimea şi masa osoasă); o alternativă la DXA este bioimpedance analysis (BIA) care estimează volumul grăsimii şi lean body mass, o metodă puţin costisitoare, uşor de utilizat şi de folosit în ambulatoriu şi la pacienţii imobilizaţi la pat; se mai utilizează total or parţial body potassium per fat-free soft tissue sau parţial body potassium (PBK) la braţe (simplu şi puţin costisitor), sau măsurători antropometrice.
• Pentru forţa musculară: extensia şi flexia genunchilor, peak expiratory flow (PEF), testul strângerii de mână, etc.
• Pentru performanţa fizică: Short Physical Performance Battery (SPPB), testul urcării scărilor, testul plimbării timp de şase minute, etc.

Conceptual EWGSOP recunoaşte mai multe grade/stadii ale sindromului:

• Presarcopenia.
• Sarcopenia (dacă este prezent criteriul 1 + criteriul 2 sau 3) şi
• Sarcopenia severă (când toate cele trei criterii sunt prezente).

Se mai foloseşte termenul de sarcopenie primară, cauzată de vârsta înaintată şi sarcopenia secundară, care este multifactorială (ceea ce este întâlnită şi la vârstnic). Sarcopenia este asociată cu alte sindroame ce implică scăderea masei/forţei musculare cum ar fi malignitatea, cachexia, fragilitatea vârstnicului, poliartrita reumatoidă, obezitatea, etc.

Tratamentul este în primul rând tratarea unor condiţii patologice (HTA, surplusul ponderal, diabetul, alte tulburări metabolice). Apoi: exerciţiul fizic de creştere a forţei muscular şi alimentaţia bogată în proteine (0,8 g proteine/kg corp). Se mai utilizează în cazuri selecţionate, terapia de supleţe cu estrogeni, sau testosteron, hormoni de creştere.

PS. Se cunoaşte faptul că declinul fiziologic la persoanele în vârstă implică scăderea masei şi forţei musculare. Definiţia sarcopeniei este după unii prea restrânsă, fără semnificaţie clinică şi s-a propus un alt termen, dynapenia. Pe altă parte, un clinician poate observa scăderea masei musculare şi cu ochiul liber şi măsura forţă musculară cu strângere de mână. În prezent sarcopenia este un termen unanim acceptat şi unul dintre sindroamele geriatrice incluse în evaluarea vârstnicului.