Din motive diverse (religioase, estetice, opoziţia familiei…) nu este întotdeauna posibilă efectuarea autopsiei deşi în multe circumstanţe este bine de ştiut cauza decesului. Investigaţiile post-mortem sunt din ce în ce mai sofisticate dar cu toate acestea nu se poate întotdeauna stabili cu precizie cauza decesului. Autopsia este considerată o metodă invazivă şi mutilantă şi în lipsa ei, imagistica post-mortem rămâne deocamdată singura alternativă.

CT scanul şi RMN sunt din ce în ce mai folosite în studiul anatomiei, patologiei şi medicinii legale (pentru a îmbunătăţi sau înlocui autopsia convenţională). Pentru vizualizarea sistemului circulator se practică angiografia post-mortem (sau CT-angiograma sau reconstrucţii tridimensionale) folosind tehnici invazive minimale. Despre acurateţea acestor metode comparativ cu autopsia tradiţională se ştie încă prea puţin.

Într-un studiu publicat în The Lancet (2011: Post-mortem imaging aş an alternative to autopsy în the diagnosis of adult deaths: a validation study. Roberts et all) autorii au studiat diferenţele între diagnosticul post-mortem prin autopsie şi cel prin imagistică. Astfel, la 182 de decedaţi s-a efectuat înainte de autopsie un CT-scan şi un RMN care au fost interpretate de 2 radiologi care au elaborat un rezultat în consens. Discrepanţa între rezultatul autopsiei şi al imagisticii, a fost de 30% în CT-scan şi 43% în RMN. Cele mai fervente erori s-au înregistrat în identificarea cauzelor de deces prin boală ischemică cardiacă, embolie pulmonară, pneumonie şi leziuni intra-abdominale. Autorii au ajuns la concluzia că cele mai acurate imagini în stabilirea cauzei de deces le oferă CT-scanul comparativ cu RMN. Folosirea acestor tehnici în stabilirea cauzelor comune de deces nu este indicată având în vedere marjă mare de eroare care ar duce la modificare semnificativă a mortalităţii.

PS: Se pare că până la îmbunătăţirea acurateţii metodelor imagistice, autopsia convenţională rămâne cea mai bună metodă de stabilire a cauzei de deces.