Ce nu este astăzi determinat genetic… Cu cât se investighează mai mult genomul cu atât se descoperă mai multe relaţii de cauzalitate. Cercetători americani şi canadieni au afirmat într-un articol publicat online că la persoanele care manifesta empatie, este genetic determinat cum lucrează ocitocina în organism.

Ocitocina a fost descoperită de farmacologul britanic Henry Dale după ce a observat că o substanţă provenită din creierul uman poate declanşa contracţii uterine la pisicile însărcinate. El a denumit acesta substanţa “ocitocina” după cuvântul grecesc “ὼκυτοκίνη” care înseamnă “naştere rapidă”. Mult timp a fost considerat hormonul “sarcinii” din cauza rolului pe care îl are în travaliu (stimulează contracţia uterină), în declanşarea lactaţiei şi alăptare.

În anii ’70 s-a dovedit că ocitocina este nu numai un hormon dar şi un neurotransmiţător. Ea este secretata de hipotalamus în nucleii supraoptici şi paraventriculari şi apoi depozitată în sistemul limbic considerat centrul emoţional al creierului. Eliberarea acestui hormon/neurotransmiţător se face şi în timpul interacţiilor sociale şi activităţilor sexuale (în timpul orgasmului). De aceea este considerat un hormon al socializării şi joacă un rol important la ambele sexe în legarea unei prietenii, manifestarea sentimentului de încredere, plăcere, tandreţe şi empatie, în legăturile dintre mamă şi copil sau dintre parteneri, în scăderea nivelului de anxietate. Efectele ocitocinei nu sunt numai pozitive, ea poate contribui în acelaşi timp la declanşarea agresivităţii împotriva persoanelor dintr-un grup concurent. Datorită efectelor sociale pozitive oxitocina este folosită în tratamentul (experimental) al autismului social.