Timpul de așteptare la medic

De curând guvernul a aprobat o HG pentru modificarea și completarea HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice care prevede dublarea sancțiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unitățile medicale cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor și criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătății publice….. Printre ele si…timpul de așteptare la unitatea de primiri urgente (UPU) deoarece unii pacienți se plâng că au stat și o zi întreagă că să-i vadă medicul. Dacă inspectorii, în urma unei analize a codului de urgență primit la înregistrare (unde timpul maxim de așteptare este stabilit în minute în funcție de gravitatea cazului-vezi foto: sursă facebook), vor stabili că timpul de triaj este nejustificat de lung, vor putea aplica medicilor amenzi între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalelor, între 20 și 30.000 de lei!

Aplicarea acestei măsuri punitive este în opinia mea, și a multora, de la început sortită eșecului și nu va rezolva nici aglomerarea, nici calitatea serviciilor și nici satisfacția pacienților sau a profesioniștilor de la UPU. S-a reușit dezbaterea subiectului pe rețele de socializare, se pot anticipa ‘’reglări de conturi’’ între inspectori și (unele) spitale, medici…si ceva PR (în sens negativ….) pentru un minister al sănătății împotmolit în propria ineficiență. Măsură poate fi considerată unilaterală și discriminatorie deoarece pacienții așteaptă prea mult și la ușa cabinetelor din sistemul de stat și privat. Timpul de de așteptare la UPU/cabinet înseamnă uneori distanța dintre viață și moarte și este încărcat de suferința, discomfort, incertitudini, frustrări și emoții, altele decât cele resimțite dacă se așteaptă timp îndelungat venirea trenului într-o gară sau pentru depunerea unui dosar la un ghișeu.

Acest ‘’sindrom al timpului pierdut’’ este una din bolile cronice ale sistemului ale cărui cauze, deși arhicunoscute, nu au fost ierarhizate și transpuse de politicieni din sănătate într-un plan vizionar de management, de comun acord cu organizațiile profesionale, pacienți, comunități locale/regionale, în măsură să îmbunătățească situația.

Pentru a elabora o viziune și aduce timpului pierdut la UPU în parametrii acceptabili, Ministerul Sănătății ar trebui să facă mai întîi analize, studii, anchete, să vorbească cu toate părțile pentru a află care sunt cauzele și ponderea fiecăreia dintre ele în manifestarea fenomenului, de exemplu:

– legislația sanitară este depășită, nefuncțională, neconformă cu realitățile, mentalitățile și resursele din sistemul medical românesc (eludarea rolului de gate keeper al medicului de familie; dreptul neîngrădit al pacientului de a se prezenta oricând, oriunde și pentru orice la UPU; eliberarea de bilete de trimitere nejustificate; încadrări fictive de boală pentru a justifica urgență și investigații lărgite; lipsa de sancțiuni pentru cei care se prezintă nejustificat la UPU – plata/refuzul consultației și trimiterea la medicul de familie/Centre de permanență);

– lipsă programelor de educației pentru pacienți și aparținători (cum să recunoască ‘’urgența’’; unde să se adreseze; unde să se informeze și cum se combate dezinteresul pentru informare; cum să fie descurajați să își facă calcule iar dacă au o problemă de sănătate preferând spitalul – UPU, unde, nu numai că sunt siguri că cineva nu îi poate refuză, chiar dacă vor trebui să aștepte… și care până la urmă îi vor consulta gratuit, dar sunt și aparate, laboratoare, mai mulți specialist, perspectiva continuării îngrijirii – internare, urmărire policlinică – stat sau privat-,…);

– există confuzie despre serviciile de ‘’urgență’’ (Salvare, SMRD, UPU, Centru de permanență de medicina familiei, 112…), atribuțiile, limitările și localizarea lor;

– există o acoperirea neomogenă la nivel național/regional/zonal cu servicii de urgență care nu sunt dimensionate în funcție de structura morbidității, tendințele în adresabilitate, structura populației (vârstnici, copii, grupuri la risc…), distanța și calitatea infrastructurii, etc;

– asistentă medicală primară este inexistentă sau disfuncțională în anumite zone (nu asigură continuitate, adresabilitate, servicii suficiente și de calitate, nu ține cont de nevoile populației (înscrise pe liste, sau neasigurată) și după anumite ore (programe de lucru redus, lipsa Centrelor de permanență);

– lipsesc sau sunt insuficiente servicii de asistență comunitară care ar trebui să fie răspândite uniform pe tot teritoriul țării și să preia o parte din asistență medicală prespitalicească (moașa, psiholog, fizioterapeut, asistent comunitar, îngrijiri la domiciliu, îngrijiri paliative, asistent social);

– managementul UPU din spitale este defectuos (lipsă de prognoze privind volumul de muncă, circuite, personal, comunicare – și cu pacienții care așteaptă, pliante -, insuficiente resurse material, săli de așteptare improprii, aparatură nefuncțională, dezinteres sau neștiință pentru a monitoriza și analiza volumul de muncă/timpii de așteptare/satisfacția pacienților dar și a profesioniștilor, lipsa sau neimplementarea de protocoale și standarde lucrative și updatate, s.a.)?

– resursele umane bine pregătite sunt insuficiente atât în triaj/acordare de servicii medicale de urgență în asistentă medicală primară cât și la UPU;

– există încapacitatea sau nu se folosesc optimal valențele lucrului în echipă, în rețele și grupuri de lucru transmurale (stabilirea de protocoale de lucru zonale/regionale/naționale între partenerii implicați din asistentă medicală primară-organizațiile de pacienți-spitale, etc.);

– persistă și se perpetuează prin lipsă de educație unele mentalități (ne plângem dar ne place și avem timp să stăm la coadă, să așteptăm, să trecem peste rând folosind ‘’pile și relații’’, – să înceapă alții schimbarea, sau să vină de undeva de sus…-, pentru tot ce se întîmplă dăm vina pe celălalt, acceptăm să muncim în condiții nedemne și cu resurse insuficiente, să protestăm doar verbal sau ‘’anonim’’pe rețele de socializare, fără să dorim să ne implicăm, să venim cu soluții, să intrăm în discuție cu cei care încalcă regulile,…);

Și lista mai poate continua….

În acest context, abia după ce se vor cunoaște bine cauzele aglomerării și timpilor lungi de așteptare în UPU, guvernanții pot trece la remedierea lor. Printre primele măsuri ar trebui să fie revizuirea legii sănătății și reorganizarea asistenței medicale primare (de exemplu: printr-o mai bună pregătirea profesională a medicului de familiei și echipei sale, lărgirea competențelor/abilităților și implicit a listei de servicii și a plăților, activarea rolului de gate keeper, stimularea formării de rețele de servicii interdisciplinare medici de familie/alți specialist, etc). Este mare nevoie de a schimba imaginea nefavorabilă și a recâștiga încrederea populației în asistentă medicală primară, prespitalicească, care înseamnă mai mult decât medicul de familie. Obiectivul final al schimbărilor ar trebui să fie comparabil ca eficiență cu ceea ce se întîmplă în sistemele medicale bine organizate, unde la nivelul asistenței medicale primare se rezolvă peste 80% din solicitările pacienților. În acest fel s-ar descongestiona cel puțin serviciile UPU, ar crește calitatea acestor servicii și cu siguranță s-ar economisi bani la bugetul sănătății.

În țările dezvoltate, pragmatic, ‘’Time îs money’’: More Patients + More Procedures = More Practice and Personal Revenue. Timpul de așteptare înaintea unei consultații este periodic înregistrat și analizat prin indicatori și studii. Astfel, compania americană Vitalis publică în fiecare an Annual Vitals Wait Time Report. După unul din ultimele “Physician Wait Time Report” un cetățean așteaptă în medie 19 min și 16 sec până intră la consultație: cel mai puțin se așteaptă la psiholog (11 min 33 sec) și cel mai mult la medicul de la urgențe (24 min 41 sec) și la medicul generalist (22 min). Statistica Vitalis cuprinde și timpii de așteptare pe orașe și regiuni ale UȘĂ. Tendința ultimilor ani este de scădere a timpului de așteptare. Există o corelație între timpul de așteptare și rating-ul medicului. La un medic de 5 stele se așteaptă în medie 13 min 11 sec iar la cei cu numai 1 stea, 34 min 11 sec. Timpul îndelung de așteptare la ușa unui cabinet este considerat de majoritatea pacienților lipsă de respect și empatie din partea furnizorului de servicii medicale.

Alte studii au arătat o puternică corelație între timpul de așteptare la medic, satisfacția și migrarea pacienților. Pacienții cei mai satisfăcuți de medic așteaptă cel mai puțin la ușa cabinetului. Pentru o 1/3 dintre pacienți, timpul lung și nejustificat de așteptare la medic este un motiv să meargă la un altul, să schimbe medicul curant.

Pentru a nu aștepta prea mult la medic și a nu depăși cu mult sfertul academic pacienții sunt sfătuiți să:

– să se programeze la prima oră sau sau imediat după pauza de prânz;

– să se înarmeze cu răbdare dacă doresc să aștepte până vor fi consultați, indiferent cât durează și să aibă ceva de făcut (carte de citit, muzică de ascultat, de lucru pe laptop, etc);

– să telefoneze înainte de a pleca la medic dacă există întîrzieri în derularea consultațiilor, mai ales la medicii care pot fi solicitați la urgențe în timpul orelor de consultații (chirurgi, obstetricieni/ginecologi, pediatri…);

– să întrebe după 15 min de așteptare, ce se întâmplă/cât mai durează și dacă motivul consultației nu este urgent, se recomandă reprogramarea la consultație;

– să menționeze întârzierile la consultații pe rețele de socializare, Twitter, Facebook;

– să trimită notă de plată cu timpul pierdut (în unele țări sunt cazuri de instituții/medicii care au rambursat sumele solicitate…);

– să protesteze și în scris la asociațiile de pacienți, ale medicilor, pentru timpul pierdut;

– să meargă la alt medic…

Medicii la rândul lor pot:

– să își îmbunătățească managementul timpului și tehnicile de triaj, să nu facă prea multe programări într-o zi;

– să informeze pacienții despre întîrzieri înainte ca aceștia să vină la consultație (telefonic, email, sms, whatsapp);

– să ofere o compensație (un bon de cafea/lunch într-un restaurant din apropiere);

– să vină din când în când în sala de așteptare și să informeze despre întărzieri, astfel încăt cei care așteaptă să poată de exemplu face o mică plimbare;

– să își ceară scuze pentru întârziere….

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *