Primii interesați în stabilirea unei relații între greutatea corporală și înălțime nu au fost medici ci statisticieni. Belgianul Lambert Adolphe Jacques Quetelet (1796 – 1874), astronom, sociolog, matematician a fost printre primii care introdus metodele statistice în științele sociale. Între 1830-1850 el s-a preocupat de dezvoltarea conceptului numit’’ fizică socială’’ și a pus bazele indicelui care îi va purta numele, Indicele Quetelet, în prezent BMI.

Primul articol științific care va încetățeni termenul de Body Mass Index (BMI) sau Indicele de Masă Corporală (IMC) a fost publicat în Journal of Chronic Diseases (iulie 1972) de cercetătorul american Ancel Benjamin Keys și colaboratorii săi, preocupați de influența alimentației asupra sănătății. IMC a fost considerat de Abel Keys un indice imperfect dar simplu de aplicat și suficient pentru a fi folosit în studii populaționale și pentru a observa și evalua efectele excesului ponderal și al obezității, patologie în creștere în societățile vestice și factori de risc pentru multe boli cronice.

Ancel Benjamin Keys a efectuat și publicat studii despre înfometare, de altfel unice, în cartea intitulată The Biology of Human Starvation (1950). Epidemiologia bolilor cardiovasculare îl va interesa în mod deosebit și îi sunt atribuite descoperirea a două diete importante și anume: dieta-K (sau K-ration, care în 1944 a format porția zilnică de hrană pentru soldații trupelor aeriene aliate în cel de-al Doilea Război Mondial) și dietă mediteraneană, pe care a popularizat-o ajutat și de soția sa. Rezultatele celebrului studiu The Seven Countries Study a arătat relația strânsă dintre nivelul colesterolului sanguin și apariția bolilor cardiovasculare. Acest fapt a determinat în 1956 pe reprezentanții the American Heart Association să apără la televizor pentru a informa populația despre riscul de apariție a bolilor cardiovasculare favorizat de dieta caracterizată prin consum ridicat de unt, ouă, slănină și carne de vită.

În screening-uri IMC este folosit pentru aprecierea masei de țesut gras deși există în prezent metode mai bune și mai precise dar dificil de aplicat din cauza aparaturii necesare.

O alternativă interesantă pentru măsurarea masei de țesut gras este Relative Fat Mass (RFM) (traducere liberă: Indicele de Masă Grasă Relativă – IMGR). Pentru calcularea lui este nevoie de înălțime și de circumferința abdominală (exprimate în metri) care sunt introduse în 2 formule de calcul, una pentru femei și altă pentru bărbați:

RFM femei: 76−(20×(înălțime/circumferinţa abdominală))

RFM bărbați: 64−(20××(înălțime/circumferinţa abdominală))

RFM a fost recent validat într-un studiu AICI efectuat pe 3.500 de participanți, adulți americani. Procentul de țesut gras a fot determinat prin DEXA-scan și prin RFM. Rezultatele celor două determinări s-au suprapus ceea ce înseamnă că RFM este mai acurat decât IMC în determinare procentului de țesut gras din corpul uman.

Pentru interpretarea rezultatelor indicelui RFM la adulți se poate utiliza tabelul de mai jos.

Cercetătorii sunt unanim de părere că este nevoie de mai multe studii pentru a stabili mai bine utilizarea RFM și aplicare lui la diferite grupuri etnice, la copii, sportivi sau la persoanele bolnave.