CS, gaz lacrimogen, agent de hărțuire sau armă chimică?

Dacă în războaiele lumii antice se foloseau mijloace naturale, pucioasă, smoală și ceară topită pentru a hărțui și incomoda inamicul, în războaiele modern neutralizarea sau eliminarea dușmanului se face cu arme chimice, agenți special sintetizați în laboratoare.

Agenții de hărțuire, printre care și gazele lacrimogene, pot fi și sunt folosite de instituții autorizate ale statului împotriva demonstranților pentru a preveni, menține și restabili ordinea publică. Mai mult de 15 feluri de substante chimice sunt utilizate în lume ca agenți de hărțuire și gaze lacrimogene. Dintre aceștia, doar doi agenți sunt folosiți în întreaga lume pe scară largă de forțele de ordine: chloroacetophenona (sau CN), o-chlorobenzyliden malononitril (sau CS).

Gazul lacrimogen cunoscut sub acronimul CS, este un cianocarbon al cărui component principal este 2-clorobenzalmalononitril (numit și o-clorobenziliden malononitril, formulă chimică: C10H5ClN2). El a fost sintetizat în 1928 de către doi americani, Ben Corson și Roger Stoughton, la Middlebury College, și testat în anii ’60, în secret în laboratoarele militare din Porton Down, în Wiltshire, Anglia. Acest tip de gaz lacrimogen a fost folosit și în timpul mitingului diasporei din 10 august 2018 din Piața Victoriei, București, pentru a împrăștia demonstranții. Convenția privind Armele Chimice interzice utilizarea CS numai în conflicte armate, în război, utilizarea civilă de către poliție/jandarmerie/alte forțe de ordine a CS este legală în multe tări, printre care și România.

Folosirea gazelor larimogene este considerată sigură, lipsită de efecte secundare grave pe termen scurt și lung, cu condiția că ele să fie folosite în mod corespunzător, conform protocoalelor existente la nivelul instituțiilor abilitate. Simptomele care se manifestă frecvent după expunere sunt lăcrimare abundentă, blefarospasm, durere superficială, dezorientare de scurtă durată, alergii cutanate. Ele sunt tranzitorii și dispar în decurs de câteva ore.

Odată cu răspândirea democrației, globalizare și exercitarea dreptului de a demonstra și de a exprima liber opiniile, s-au înmulțit simțitor numărul mitingurilor în timpul cărora s-au utilizat gaze lacrimogene pentru a intimida protestatarii, cauzând discomfort dar și morbiditate inutile, uneori mortalitate, ceea ce a atras atenția medicilor și cercetătorilor și i-a determinat să studieze mai bine efectele acestor gaze.

Printre studiile recente legat de acest subiect este și cel publicat de Haar et al. în BMC Public Health (2017;17:83. DOI 10.1186/s12889-017-4814-6) intitulat: Health impacts of chemical irritants used for crowd control: a systematic review of the injuries and deaths caused by tear gas and pepper spray. Această revizie de literatură s-a bazat pe 31 de studii din 11 țări de pe mai multe continente, ce au raportat despre efectele gazelor lacrimogene la 5131 de persoane afectate, dintre care 2 au decedat și 58 au rămas cu dizabilități permanente (astm, alte simptome respiratorii, simptome psihice, dermatite cronice, reacții alergice, orbire, amputații, comă). Dintre cele 9261 de acuze analizate, 8,7% au fost severe și au necesitat intervenții medicale specializate, 17% au fost moderate și majoritatea 74,3% au fost minore. De remarcat faptul că muniția și proiectilele cu care au fost lansate și dispersate gazele au cauzat 231 de leziuni, dintre care 63 severe (leziuni la nivelul capului și pierderea vederii).

Cercetătorii au atras atenția asupra nerespectării protocoalelor și a folosirii neadecvate și excesive a gazelor lacrimogene ceea ce cauzat leziuni, morbidități, și chiar deces.

Referitor la protestul diasporei din 10 august 2018 a fost deja remarcată folosirea excesivă de jandarmi a gazelor lacrimogene pentru hărțuirea și împrăștierea demonstrantilor, fără a se ține cont de durata expunerii, cantitate, căldură excesivă, umiditate, distanță de la care s-au aplicat în mulțime, s.a., ceea ce a cauzat discomfort și leziuni. 452 de persoane au avut nevoie de îngrijri medicale pe loc, în timp scurt dar și în zilele ce au urmat.

De aceea mă întreb dacă vreun institut de cercetare medicală, de exemplu cel de sănătate publică, nu ar fi cazul să facă un studiu de caz bazat pe acuzele medicale ale participanților corelat cu tipul, durata expunerii si concentrația de gaze folosite. Sau poate camerele de gardă ale spitalelor, ambulanța sau cabinetele medicilor de familie, unde cu siguranță cei cu acuze devenite cronice vor continua să solicite asistență medicală, ar trebui sa fie interesate de astfel de cercetari.  

PS. Pe un site oficial al Guvernului Olandez există un Protocol despre folosirea gazului lacrimogen CS (http://wetten.overheid.nl/BWBR0003652/1984-10-02). Poate fi accesat de oricine, este simplu și la obiect și se referă la folosirea CS în spații închise și deschise.

Printre altele se recomandă:

– limitarea utilizării și utilizarea lui cu măsură, după analiză pertinentă a situației de cei în măsură, dpv legal, să ia o asemenea decizie;

– utilizarea doar de personal bine antrenat;

– forțele de ordine trebuie să avetizeze demonstranții dacă vor folosi aceste gaze și că există căi de evacuare libere pentru cei care vor fi gazați;

– cantitatea de gaz eliberată trebuie să fie stabilită după niște criterii, pentru a evita concentrații crescute, tinând cont de: tipul de gaz folosit, durata adminstrării/expunerii, distanță, spațiu/volum, condițiile atmosferice, rapiditatea răspândirii, caracteristicile grupului vizat;

– în cel mult 48 de ore trebuie întocmit un raport scris despre ce fel de gaze, cât, cum și în cât timp, etc. au fost folosite.

(foto: sursa Belgia.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *