Ultima fază a protestului medicilor de familie început spre sfârșitul anului trecut și organizat de Societatea Naţională de Medicină Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, se apropie de un sfârșit. Apelul lansat de lideri naționali dar și locali din cele două organizații de a nu semna contractul adițional cu Casa a fost în cele din urmă ignorant de marea majoritate a medicilor de familie. Nici nu este de mirare, având în vedere că și de această data s-au subestimat capacitățile de anihilare ale Casei și Minsiterului și s-a optat pentru o strategie neadaptata tendințelor din grupul divers al medicilor din prima linie și realităților de la nivel local și național.
Consecințele acestui protest până la urmă eșuat, în sensul că nu s-a dat dovadă de solidaritate de grup și că sunt majoritari cei care au semnat, se întrevăd deja și vor fi greu de îndreptat.
– În primul rând are din nou de suferit imaginea de grup a medicilor de familie (MF) și a celor două organizații care ‘’îi reprezintă’’. Nu numai opinia publică dar și medicii de familie au simțit că după acest cutremur provocat de neinspiratul slogan #nusemnez, ceva s-a fisurat la bază sistemului de sănătate. Cel mai mare grup de profesioniști s-a scindat și în lumea reală și cea în cea virtuală, și are ‘’independenți’’/‘’multumiți’’ care nu vor să se implice și nici să schimbe ceva, ‘’rebeli’’ care au semnat dar care nu știu deocamdată încotro să se îndrepte, ‘’razboinici’’ care nu au semnat încă și sunt deciși să nu cedeze presiunilor Casei și să meargă până la capat… Se mai caută încă țintele potrivite momentului și nu există consens cât de de departe să se meargă cu privatizarea, desprinderea de Casă. Organizațiile sus numite au declanșat de-a lungul anilor conflict după conflict cu Casa, Ministerul și nu au lăsat suficient răgaz de gândire în grup, în loc să-și folosească resursele financiare și energia să construiască parteneriate și poduri peste mentalități și opinii diferite. Aceeași lideri, realeși (îmi spunea cineva ‘’n-am avut pe alții’’, ‘’pu țini vor să se implice’’), cu siguranță bine intenționați dar ‘’nepricepuți’’, cu viziuni depășite și bagaj de expertiză modest, au luat decizii care au afectat până la urmă toți medicii de familie din țara, deși îi reprezintă de fapt doar pe membrii care i-au desemnat, estimați a fi ceva mai mult de 1/3 dintre ei. În acest ultim conflict au întreținut din nou iluzia că pot câștiga fără să știe să anticipeze în grup gradul de solidaritate și aderență la decizii, abilitățile adversarului și susținerea populației, altora. Să fie vorba de dorință liderilor naționali de a fi mereu în centrul atenției, de a se face utili, indispensabili – fără noi nu se poate…-, de a scrie ‘’istorie’’? Sau (și) de lipsă de implicare din partea MF puțini neinteresați să îi evalueze pe cei care vorbesc și decid în numele lor? Oricum ar fi conflictul a fost declanșat la un moment nepotrivit, către sfârșitul anului, când guvernanatii erau ocupați cu alte lucruri mai importante pentru imaginea și bunăstarea lor-modificări în legile justiției, pensii -, când se golise ‘’pu șculița’’ și nu se mai puteau face cadouri chiar dacă se apropiau sărbătorile de iarnă și când DNA se hotărâse să ancheteze baronii din lumea medicală.
– În al doilea rând, a fost vizibilă și este mai adâncă decât oricând frustrarea și divizarea din rândul medicilor de familie, și va fi o misiune aproape imposibilă să se ajungă în scurt timp la împăcarea părților: cei care au semnat de la început apreciind corect situația, cei care au semnat în ultimul moment și cei care au încercat să reziste și nu au semnat nici până în prezent. Reconcilierea este un proces care necesită timp, compromis, consilieri și moderatori abili, ingrediente greu să găsit în bagajele liderilor actuali. Împăcarea părților și strângerea rândurilor se va petrece doar dacă organizațiile ce au declanșat protestul vor înceta politica ‘’cine nu este de acord cu noi este împotriva noastră’’, marginalizarea și excluderea celor care gândesc altfel. „Din contradicții se naște progresul“.
– În al treilea rând, eșecul acestui conflict a slăbit poziția de grup, atât la masa negocierilor (indiferent cine la va purta în numele lor) dar și a celor două organizații, cine să se mai grabescă să încheie parteneriate dacă au dovedit că nu își pot motiva proprii membri să urmeze o anume decizie? Relațiile cu Casa și Ministerul s-au înrăutățit și mai mult și datorită luărilor de poziție neinspirate din mass media și pe rețele de socializare, pârâtului pe la Președinte și amenințărilor cu declanșări de conflicte juridice. Aceasta va face mai dificilă atât comunicarea dintre părți cât și viitoarele negocieri și colaborări atât la nivel local cât și național. Și de această dată liderii medicilor de familie nu au fost atenți la nuanțe, nu au simțit că au de a face cu o altfel de abordare din partea guvernanților, Ministerului, Casei dar și a presei, și ar fi trebuit să analizeze mai bine conținutul comunicatelor ‘’du șmanului’’ și să ia exemplu. Diferența dintre comnicatele și aparițiile din media ale părților implicate în protest a fost remarcabilă. Organizațiile MF au folosit același limbaj greoi, stufos și patimaș….ca și la precedentele conflicte dar, de această dată comunicatele Casei și Ministrului Sănătății au fost redactate scurt și la obiect, potrivit regulior comunicării; s-a văzut bine influența bunei consilieri și a cunoașterii mentalităților de grup (populație, pacienți, medici de familie, alți profesioniști din sănătate).
– Nu în ultimul rând și poate cea mai dureroasă urmare a acestui protest pierdut ar putea fi demolarea unui crez, și anume ‘’nu se poate fără noi’’, medicii de familie sunt indispensabili pentru funcționarea sistemului, ceea ce până la un punct este foarte adevărat. S-a sperat aglomerarea fără precedent a camerelor de gardă din spitale, ceea ce nu s-a întîmplat. A fost subestimată și mentalitatea pacienților (pe hârtie ‘’aliați’’, parteneri…) și a populației în general. Ei au învățat să fie răbdători și să aștepte, ‘’nicio minune nu durează mai mult de trei zile’’, și sunt deja obijnutiti să se prezinte în număr mare la serviciile de urgență și atunci când medicii de familie nu sunt în greva. Acum există pericolul, alimentat iresponsabil și de voci din interiorul grupului MF, ca medicină de familie să își piardă încet, încet funcția de gatekeeper, una dintre caracteristicile de bază ale specialității, ceea ce ar însemna și sfârșitul ei în acest sistem de sănătate.
– În timp de câteva zile s-a văzut și cine sunt cu adevărat aliații medicilor de familie. Și-au exprimat sprijinul prin comunicate standard, fără grad de implicare câteva organizații, parteneri din alianțe. Asociațiile de pacienți și-au manifestat și ele sprijinul dar în același timp au publicat listele cu afecțiunile pentru care pacienții se pot prezența fără trimitere direct la specialiști și au promis sprijin pentru rambursarea medicamentelor cumpărate fără compensare.
În fapt, în acest conflict medicii de familie au fost singuri.
Medicii specialiștii s-au mulțumit să tacă sau, în cazuri izolate, să spună ce gândesc pe facebook. Iar asistentele de cabinet și alți profesioniști, care conform normelor internaționale fac parte din echipă de asistentă medicală primară (moașa, psihologul, fizioterapeutul, nurse specializate, s.a) nu s-au făcut nici ei auziți.
Lăsând la o parte reflecțiile amare de mai sus dar și umilință și dezamăgirea simțită de toți cei implicați, direct sau indirect în acest protest, eu cred că medicina de familie a avut și ceva de câștigat, nu numai de pierdut, și că a fost făcut primul pas semnificativ în reforma din asistența medicală primară, paradoxal inițiat chiar de ‘’dușmani’’.
Decizia de a majora tarifele pentru personalul din Centrele de permanență este bună și cu bătaie lungă. În acest fel sunt sprijiniți în primul rând cei care nu au renunțat să lucreze în aceste centre, se speră să crească numărul lor și să se îmbunătățească asistentă medicală (de urgență) din rural și din zonele defavorizate. Dacă previziunile se vor adeveri pe termen lung se va reduce numărul de consultații fără grad de urgență de la camerele de gardă ale spitalelor.
Dezvoltarea centrelor de permanență înseamnă că medicină de familie din România s-a apropiat cu un pas de cea din țările vestice și are posibilitatea să își exercite mai bine funcția de filtru, de gatekeeper și să își diversifice serviciile. Dar se pot anticipa și alte avantaje pe lângă cele materiale pentru medicii care vor lucreze în aceste centre: ieșirea din izolare și lucrul în echipă cu colegii din zonă inclusiv cu specialiștii din spitale, sporirea competențelor, creșterea satisfacției pacienților, inițierea de rețele de îngrijire. În țări precum Olanda, medicii de familie sunt toți înrolați în serviciul de permanență și nu sunt (re)acreditați decât dacă efectuează un anumit număr de ore de gardă pe an.
Deocamdată majorarea tarifelor în Cetrele de permanență nu fost primită cu entuziasm, mai ales de medicii de familie care s-au opus și până acum înființării lor și implementării de servicii în asistentă medicală primară. Ministerul a mărit indirect bugetul alocat medicinii de familie, dar nimic nu este degeaba, banii se vor da celor care vor să acorde sevicii sau să se instruiască pentru a participa în programele de prevenție, capitația mai are de așteptat.
Dacă tot am vorbit de nuanțe, la sfârșitul comunicatului din 3 ianuarie ac. Ministrul menționează că în curând ultima promoție de medici de familie vor putea încheia contracte cu Casă. Este în opinia mea un mesaj subtil de susținere a noii generații de medici de familie cărora s-ar putea să le acorde concesii pentru a le face loc în sistem și a-i motiva să rămână în țara. Una dintre ele ar putea fi renunțarea la numărul minim de pacienți de pe listă care pot face contract cu Casa și stabilirea unui număr maxim, în jur de 2000 de pacienți pe lista, așa cum este în alte țări din UE.
În concluzie, mediciii de familie se află în față unor decizii importante și punctul de plecare ar putea fi evaluarea celor întîmplate în ultimele luni și în ultima decadă (puțină autocritică nu strică!), la ce rezultat s-a ajuns după ani de conflicte ?, lăsând la o parte orgoliile și emoțiile create de eșecul suferit, și înainte de a începe un nou război.
PS. La final citez un text de pe net referitor la Războiul celor Două Roze și la viața care își continua mersul: ‘’Luptele dintre nobilii ambiţioşi şi avizi nu stârnesc prea mult interes în ţară. Viaţa îşi continuă mersul. Se ară câmpiile, se strâng recoltele; se dezvoltă negoţul londonez. Vreo duzină de mari baroni, împreună cu prietenii şi vasalii lor şi, mai ales, bandele lor de mercenari sunt singurii care iau parte la lupte. Trebuie să dea dovadă de prudenţă şi să respecte, în toiul bătăliilor, neutralitatea oraşelor şi a satelor, căci în cuprinsul acestora oamenii sunt numeroşi şi gata să se ridice, dacă ar fi stârniţi, împotriva uneia sau alteia din cele două roze.’’ (sursa: http://crispedia.ro/razboiul-celor-doua-roze-1455-1485/)
