Criticii de film de la The Times și Facebook, au întocmit un clasament cu 25 de filme clasice, de referință pentru viitor. Printre ele și ‘’Moartea Domnului Lăzărescu’’ al lui Cristi Puiu, 2006.

Un pacient pe care vrem să-l uităm, dar care continuă să se prezinte la camerele de gardă ale spitalelor din România, a intrat în analele cinematografiei mondiale. Acum 10 ani, în 2007, fiind medic în diaspora, am vizionat acest film și am scris o cronică publicată la acea vreme:

..‘’Festivalul de film din Maastricht a stat sub semnul celebrării și al întîlnirii vestului cu estul. Deschiderea a avut pe 25 martie data la care cu 50 de ani în urmă s-a semnat Tratatul de la Roma, unul dintre documentele de bază ale înființării UE. Organizatorii s-au inspirat în alegerea filmelor din cartea jurnalistei Irene van der Linde și a fotografei Nicole Segers, intitulată ‘’Het einde van Europa’’ (în traducere liberă ’’Unde se sfârșește Europa”) care descrie și prezintă în imagini aspecte din viață locuitorilor noilor state membre ale UE de la granița de est. Dintre cele 50 de filme din program, filmelor românești li s-a acord de această data o atenție deosebită. Fostul ambasador al Olandei în România din perioadă dinainte și de după revoluția din decembrie a susținut o prezentare intitulată ‘’Drumul României spre UE/de la un regim totalitar la o democrație europeană’’ ce a fost urmată de proiectarea filmului ‘’The way I spent the end of the world’’, regizor Cătălin Mitulescu, în care cu umor, dragoste și fantezie se prezintă cum a fost să fii crescut într-o dictatură comunistă și să fii acuzat de a fi insultat regimul. În timpul festivalului care a durat până pe 1 aprilie s-au putut viziona și alte filme românești, din genul satiric (East of Bucharest), realistic (The paper wil be blue), tragi-comedie (The death of Mr. Lăzărescu) sau de scurt metraj (Mihai și Cristina, The hand of Paulista, The tube with a hat, s.a.), alături de producții din Ungaria , Bulgaria și din alte câteva țări iar ca o curiozitate o parodie Star Trek din Finlanda.

Comentatorii de film olandezi au recomandat publicului și profesioniștilor din industria cinematografică (pe lângă locul ideal pentru a te îneca, imenșii ochi căprui ai actriței principale Dorotheea Petre din ‘’The way I spend the end of the world’’) să nu rateze vizionarea filmului ‘’Moartea Domnului Lăzărescu’’ al lui Cristi Puiu. Și într-adevăr filmul, decernat cu mai multe premii internaționale,  s-a bucurat de recenzii de cinci stele și a rulat în cinematografe din mai multe orașe olandeze.

Timp de peste două ore a fost prezentat periplul nocturn al unui pacient de weekend, Lăzărescu Dante Remus, pensionar, văduv, a cărui fată a emigrat în Canada și care locuiește cu cele trei pisici (Nusu, Mirandolina și Fritz) într-un apartament de bloc dintr-un cartier nerezidențial al Bucureștiului. Autenticitatea decorului frapează încă de la început și odată cu imaginile pătrunde în sala de cinematograf și mirosul de stătut: ingesuiala, bucătăria meschină de bloc, mușamaua, țevile de apa din colțul încăperii, aragazul, abțibilduri și reclame lipite pe ușa frigiderului, sticle de plastic, cuvertură plușată….Camera de filmat se oprește fără ostentație asupra detaliilor iar imaginea puțin tremurată întreține tesiunea psihologică și aproape că zburlește blană pisicii de pe canapea. Recunoscut că alcoolist, operat la stomac, duhnind a băutură ieftină, făcută în casă, acuzele nespecifice ale pacientului Lazarescu (durere de cap, greața, vărsături) sunt puțin luate în serios atât de personalul de la Salvare cât și de vecinii  de palier veniți să dea o mână de ajutor. Spectatorul este condamnat încă de la început să privească cu neputință povestea de sorginte kafkiană a unui român pensionar, singur și bolnav care apelează la serviciile Salvării la sfasit de săptămână și după căderea serii. Luat de asistentă de pe salvare pentru a fi investigat și eventual internat Dl Lazarescu este plimbat fără grabă în ambulanță pe la camera de gardă a mai multor spitale iar în cele din urmă i se pune un diagnostic ce ar fi necesitat de la început un tratament chirurgical de urgență. Nimeni de fapt nu ia în serios un bărbat în vârstă, văduv și fără aparținători, cu dureri de cap, care vomită și miroase a băutură și urină și care pe deasupra mai are și ghinionul să fie bolnav în același timp cu producerea unei catastrofe rutiere care aglomerează peste tot serviciile de urgență. Pacientul venit în contact cu personal medical de toate categoriile (răuvoitor, arogant, amabil dar ineficient, birocrat, blazat, obosit) sfârșește prin a fi parcat în serviciul preoperator al spitalului unde va urmă să fie operat. Ultimele secvențe ale filmului îi arată goliciunea și neputință și sugerează incertitudinea a ceea ce va urma, poate moartea.

Dacă pentru spectatorii olandezi peliculă a fost un excelent film de festival, genul cine’verite’ și comedie neagră, pentru olandezii de naționalitate română și mai ales pentru profesioniști din sănătate români emigrați și care lucrează în sistemul olandez de sănătate, filmul a trezit emoții și amintiri. Apartamentul, scară îngustă a blocului slab iluminată și periplul pacientului Lăzărescu într-o salvare impropriu dotată și care-l hurducă pe străzile pline de gropi, amintesc de vremea stagiului de la Salvare, camerele de gardă supraaglomerate și lipsa de intimitate, de gărzile din rezidențiat, vitaminele B și glucoză administrate intravenos, colebilul, distonocalmul, spirtul medicinal…., amintesc de conținutul trusei de urgență și de tratamente paliative și de mult uitate, vorba bună pusă de o asistentă sufletistă amintește de sistemul de pile și relații încă în vigoare și care încurajează discriminarea.

Realizat recent, filmat pe viu, fără artificii de decor cu actori și dintre medici și asistențe, și într-o manieră atât de autentică că s-ar putea încadra cu ușurință în categoria documentar, filmul avertizează subtil că de fapt nu s-a schimbat prea mult în sistemul de sănătate românesc. Și cu siguranță prea puțin la capitolul drepturile pacienților, atitudinea profesioniștilor față de pacient sau a medicului față de asistentă sau alți paramedici. Locul unde ar trebui să în ceapă schimbarea de atitudine a viitorilor profesioniști din sănătate, universitatea romanesca, figurează în clasamentul de la Shanghai pe locul 2000 ceea ce ar trebui să alarmeze lumea universitară medicală.

Olandezii, printre cei mai răsfățați pacienți din Europa, din punct de vedere al drepturilor și al calității îngrijirii medicale de care beneficiază, dar și cei mai revendicativi și critici la adresa propriului sistem și a profesioniștilor din sănătate, au fost cu singuranță șocați chiar dacă a fost vorba doar de de un film de festival. Au putut vedea secvențe despre ceea ce unii cu siguranță au auzit sau citit prin ziare că se mai poate întîmpla acolo unde de fapt poate Europa nu se sfârșeste ci abia începe.’’

Celelalte filme din acest top 25, aici: https://www.nytimes.com/interactive/2017/06/09/movies/the-25-best-films-of-the-21st-century.html?_r=0