Doar în câteva țări europene și nord americane sunt recunoscute și/sau reglementate  eutanasia sau alte forme de ajutor pentru a pune în mod voit și demn capăt unei vieți pline de suferința. De exemplu, în Olanda, Luxemburg, Columbia și Canada eutanasia este reglementată legal, în Elveția și în unele state din SUA, este legalizată doar sinuciderea asistată.

Olanda este prima țară din lume care a adoptat ‘’Legea privitor la solicitarea de încetare a vieții și la sinuciderea asistată’’, după o dezbatere publică și politică ce a durat mai mult de două decenii. Parlamentul olandez a aprobat legea care permite eutanasia și sinuciderea asistată de către un medic în condiții strict supravegheate; legea a devenit efectivă din 2002 și atât cetătenii cât și medicii olandezi o susțin și monitorizeaza aplicarea ei corectă în practică. Eutanasia este incă incriminată în codul penal olandez dar medicii care o efectuează nu vor fi urmăriti penal dacă vor respectă în întregime prevederile legii. Aceste prevederi se referă la solicitarea deliberată a pacientului, în prezența lipsei speranței de vindecare și a suferinței de nesuportat, atunci când sunt disponibile informații complete despre aceasta și există o a doua evaluare (second opinion) scrisă din partea unui medic independent.

Legislația oferă de asemenea o recunoaștere explicită a unei declarații scrise de solicitare de eutanasie (așa numită ‘’eutanasie directivă’’) din partea pacientului. O astfel de declarație poate fi folosită dacă pacientul se află în comă sau incapabil să-și exprime dorință de a fi eutanasiat.

Fiecare caz de eutanasie trebuie raportat și este analizat de o comisie specială. Dacă nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, în funcție de constatări, cazul se va închide sau el va fi adus în atenția procuraturii.

În fiecare regiune functionează o asemenea comisie, în total există cinci în toată țara, iar fiecare are un număr impar de membri. Comisia are în componența sa un expert în legislație, un medic și un expert în etică și filozofie. Membrii comisiei verifică dacă solicitarea de eutanasie sau sinucidere asistată îndeplinesc criteriile impuse de lege. Comisiei i se cere să informeze medicul care a solicitat procedura, despre constatările sale, cu argumente.

Dacă comisia a constatat că medicul nu a acționat în concordantă cu prevederile legii, cazul se va trimite procuraturii care are calitatea de a iniția o investigație.

Comisia regională are posibilitatea de a discuta personal cu medicul decizia luată iar prin raportul anual se contribuie la dezbaterea publică și conștientizarea actului de eutanasiere și sinucidere asistată precum și la exercitarea supravegherii în acest sens.

Legea permite comisiei regionale de analiză să suspende urmărirea penală a medicilor care au practicat eutanasia în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

– suferința pacientului este de nesuportat și fără perspective de imbunătătire;

– solicitarea de eutanasie trebuie să fie dorință pacientului și să fie persistentă/neschimbată de-a lungul timpului (cererea nu va fi onorată dacă este luată sub influența terților sau din cauza unei suferințe psihice sau sub influența drogurilor);

– pacientul trebuie să fie pe deplin conștient de starea sa, de prognoză și de opțiunile pe care le are la indemană;

– este obligatorie o a două opinie (second opinion) din partea a cel puțin unui medic independent și care să confirme condițiile menționate mai sus;

– decesul trebuie să aibă loc într-o manieră aprobată de medic sau de pacient, în care caz medicul trebuie să fie prezent;

– pacientul trebuie să fie în varstă de cel puțin 12 ani (pentru pacienții între 12 și 16 ani se solicită și consimțământul părinților);

Cerințele obligatorii care trebuie îndeplinite de către medicul implicat într-o solicitare de eutanasie, astfel încât să nu fie urmărit penal, sunt:

– asigurarea că pacientul a făcut în mod voluntar și conștient alegerea;

– asigurarea că suferința pacientului este de nesuportat și că nu există șanse de vindecare, imbunătatire;

– informarea pacientului despre situația existentă și despre perspective;

– s-a ajuns la concluzia, impreună cu pacientul, că nu există alternativă rezonabilă la situația existentă;

– a fost consultat cel puțin un alt medic, care a consultat pacientul și a înaintat în scris opinia să, respectând criteriile de mai sus, și,

– s-a pus capăt vieții pacientului oferind asistență medicală și atenția ce se cuvine într-o asemenea situație.

Diagnosticele cele mai frecvente pentru care se efectuează eutanasia sunt bolile neoplazice (în proporție de peste 80%) urmat de boli cardiovasculare și bolile neurologice. Numărul cererilor și al pacienților eutanasiați este în creștere; în 2015 au decedat prin eutanasie puțin peste 5500 de persoane, ceea ce reprezintă în jur de 2,5% din numărul toatal de decese în Olanda dintr-un an.

Medicii olandezi pot refuză să participe într-un asemenea proces și să efectueze eutanasie, din considerente personale, etice și/sau religioase. În acest caz, el are datoria de a informa din timp pacientul și de a-l îndruma către un alt medic.

Cele mai multe cereri și cele mai multe cazuri de eutanasie, >90%, sunt analizate și efectuate de medicii de familie, urmați de medicii specialiști și de geriatri, fiecare cu respectiv 3% din cazuri și de medicii fără specializare, 4% din cazuri.

În perioada scursă de la adoptarea legii s-a extins în Olanda și dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative tocmai pentru a oferi o alternativă despre cum se pot trăi și muri în demnitate, respectând dreptul la autonomie, pacienții cu afecțiuni incurabile și cu suferințe de neîndurat. 

Tendința observată din ce în ce mai mult în țările vestice este discutarea în timpul acordării de îngrijiri paliative, a eutanasiei și sinuciderii asistate, din cauza fricii de suferintă îndelungată, rezistentă la tratament. Aceast trend ridică semne de intrebare cu privire la opțiuni de îngrijire și la calitatea îngrijirii paliative: este îngrijirea paliativă suficientă pacienților pentru ameliorarea durerii sau controlul simptomelor în fază finală a vieții?; poate fi utilizată sedarea paliativă că metodă alternativă în cazul în care alte măsuri de control a simptomelor nu functionează sau nu sunt dorite?; este și poate fi sinuciderea asistată utilizată în îngrijirea paliativă?

Pentru a afla un răspuns la aceste întrebări a fost de curând publicat un studiu în revista PALIATIA* în care au fost solicitate opiniile (și practicile), cu privire la eutanasie și sinuciderea asistată, medicilor specialiști din 49 de ambulatorii cu echipe specializate de îngrijiri paliative, în Germania. Rata de răspuns a specialiștilor a fost mare, de 86%. Dintre toți pacienții, care au fost îngrijiți de aceste echipe și au decedat între 2013-2014, în jur de 8% dintre pacienți și/sau rudele acestora și-au exprimat dorința pentru acțiuni de scurtare de viată sub formă de sinucidere asistată sau eutanasie, mai ales la începutul îngrijirilor paliative. Nu a fost aplicată nicio procedură de eutanasie; 17 pacienți s-au sinucis. În nici unul dintre aceste cazuri, motivul nu ar fi fost suferința fizică care nu a putut fi atenuată. Concluzia acestui studiu a fost că sinuciderea asistată și eutanasia nu sunt necesare la pacienții aflați în îngrijire paliativă, deoarece există opțiuni alternative pentru alinarea suferinței. Studiul indică faptul că prevenirea eficientă a sinuciderii de la sfârșitul vieții este posibilă atunci când îngrijirea paliativă este asigurată în ambulatoriu de echipe specializate de îngrijiri paliative.

De altfel, de teamă că atenția acordată eutanasiei ar putea distrage atenția de la îngrijirile paliative, Asociația europeană pentru îngrijirile paliative (EAPC) a statuat că eutanasia nu face parte și nu este responsabilitatea îngrijirilor paliative. Solicitarea de eutanasie nu este consecință lipsei accesului la îngrijirea paliativă, ci este o decizie independentă, autonomă a unei ființe umane. Ceea ce inseamnă că solicitările de eutanasie nu vor dispărea în cazul în care serviciile de paliatie sunt suficiențe. În orice caz, dacă serviciile de paliație sunt suficiente, opțiunile unei ființe umane, suferind de o boală terminală, vor crește.

Dar schimbările demografice din Europa, caracterizate printr-o creștere puternică a procentului de persoane vârstnice, în același timp înregistrându-se o scădere a populației totale, aduce în dezbatere gestionarea perioadei din apropierea sfârșitului vieții și ‘’moartea bună’’, fără suferința. Uniunea Europeană este formată în proporție de 25% din persoane de 60 de ani și peste și este necesar să se instituie un cadru care să stimuleze statele membre să prevadă, în legislațiile lor, dispoziții care să creeze certitudinea juridică necesară pregătirii cu seninătate a perioadei din apropierea sfârșitului vieții. În statele membre ale UE această problemă este controversată și cade sub incidență unor reglementări diferite, ce se referă și la eutanasie activă și pasivă. În această privintă trebuie să se creeze un cadru juridic, astfel încât să se poată ține seamă de dorință persoanelor vârstnice și în cazul unei diminuări progresive a capacitătilor cognitive ale acestora, de exemplu de-a lungul utilizării mijloacelor care permit prelungirea vieții. Opțiunile exprimate din partea pacienților, pot reprezenta o cale, însă trebuie să se garanteze protecția persoanelor deosebit de vulnerabile. În acest domeniu, un rol important le revine îngrijirilor paliative și asistenței acordate bolnavilor aflați în fază terminala iar demnitatea trebuie să rămană, pană la capăt, principiul director.

În Olanda politicienii unui partid politic care va intră în coaliția de guvernare de după recentele alegeri, la solicitarea societății civile, au pregătit pasul următor menit să conducă la un sfârșit de viață demn pentru persoanele în vârstă de peste 75 de ani. Este vorba de o propunere de act normativ care să permită solicitare de eutanasie în cazul în care acești vârstnici consideră că ‘’ și-au trăit viața’’, că ‘’ viața a fost împlinită’’, cu sau fără suferințe supărătoare și multiple specifice bătrâneții. Această propunere a fost discutată acum un an într-o comisie gunvernamentală, și avizul a fost negativ, considerându-se că nu este necesară o nouă reglementare și că legea în vigoare a eutanasiei și sinuciderii asistate oferă suficiente posbilități de solicitare de punere capăt a vieții din cauza suferințelor de neîndurat.

Cu toate acestea inițitatorii susțin că vor continuă să facă lobby pentru introducerea unei astfel de reglementări deoarece legea eutanasiei se referă cu precădere la motive medicale de punere capăt a vieții. Noul act normativ ar urmă să ofere posibilitatea de curmare a cursului vieții, persoanelor în vârstă de peste 75 de ani, cu sau fără boli cronice și/sau simptome supărătoare de bătrânețe, care au considerat că au trăit destul, tocmai că să nu ajungă să sufere și să moară în demnitate la momentul ales de ei. Un vârstnic aflat într-o asmenea situație ar trebui să fie îndrumat/sfătuit de o persoană competentă, care nu trebuie să fie neapărat medic sau asistent medical. Acest demers este considerat de inițitatori un act de civilizație în contextul în care fiecare poate decide asupra propriei vieți și morți.

Cele mai multe țări din Uniunea Europeană (EU) au ales, nu fără dificultate, calea organizării și dezvoltării îngrijirilor paliative pentru a veni în întimpinarea problemelor medico-psiho-sociale cu care se confruntă bolnavii fără perspectivă de vindecare, cu suferințe multiple, greu de ameliorat și tratat. În același timp unii politicienti olandezi, împotrivă avizului unei comisii de experți, au lansat proiectul ‘’curmarea cusului vieții pentru cei care consideră că și-au trăit viata’’.

EUtanasia și posibilitățile de încetare a vieții la cerere cu ajutor medico-social se vor diversifica, în timp ce britanicii, inițiatorii îngrijirilor paliative, se pregătesc intens să părăsescă EU, după unii o sinucidere asistată….

#Sursa foto: https://www.conduites-suicidaires.com/pays-bas-legaliser-aide-suicide/

* Sitte.T. Îngrijire paliativă în loc de sinucidere asistată și eutanasie? Despre comportamentul discutabil cu privire la opțiunile de scurtare a vieții. PALIATIA 2017;10(2). www.paliatia.eu