Viața și destinul celui cunoscut sub numele de Don Bosco (1815–1888) a fost călăuzită de vise. Născut într-o familie săracă, într-un sat nu departe de Torino și rămas la vârsta de doi ani orfan de tata, Giovanni Bosco a avut în copilărie visul care i-a arătat ce ar trebui să facă în viață, și anume să ajute tinerii și să-i țină departe de păcate. A devenit preot și educator și și-a dedicat viața întrajutorării tinerilor orfani, săraci, delincvenți, dependenți de droguri, lipsiți de orice perspectivă socială. În acest scop el a înființat în 1856 Congregația saleziană și Congregația fiicelor Mariei ajutătoare, slujită de călugări și călugărițe, care îi continuă și azi misiunea în cele 127 de filiale deschise în tot atâtea țări de pe cinci continente. Don Bosco, supranumit și „părintele și educatorul tineretului“, a fost canonizat și proclamat sfânt pe 1 aprilie 1934 de Papa Pius al XI-lea.
Legenda menționează încă un vis al acestui sfânt al tinerilor care s-a transformat în realitate. În 1883, lui Don Bosco i s-ar fi arătat în vis un oraș al viitorului, o utopie, situat în „lumea nouă“, între paralelele 25 și 15, ceea ce se potrivește cu localizarea Capitalei de azi a Braziliei. Această țară federativă ce ocupă aproape jumătate din continentul sud-american a mai fost numită de-a lungul timpului țară mistică, a palmierilor, a papagalilor. Ea își trage numele de la pădurile de pau-brazil, un copac din care se poate extrage un colorant roșu, utilizat în industria textilă din Evul Mediu, când ținutul a fost descoperit de coloniștii portughezi.
De la utopie la realitate
Cât de genuină a fost „viziunea“ urbană a lui Don Bosco este greu de spus. Cu certitudine se știe că ea a fost precedată de un plan, nerealizat, prezentat Parlamentului brazilian în 1827, de a construi o altă capitală numită Brasilia. Aceasta urma să fie situată mai la nord, mai în centrul continentului și mai departe de coasta suprapopulată a Atlanticului. Câțiva ani mai târziu într-un articol din Constituția țării se stipula această necesitate.
Dar planul pentru noua capitală s-a concretizat abia din 1956, la inițiativa lui Juscelino Kubitschek (de Oliveira) (1902–1976) care a fost ales pentru cinci ani președintele Braziliei. Kubitschek s-a născut într-o familie modestă din Diamantina (statul Minas Gerais) și a rămas orfan de tată la vârsta de doi ani. A urmat studii medicale, a deschis un cabinet privat, a devenit asistent universitar și a urmat cursuri de perfecționare medicală în Europa.
În timpul revoluției constituționaliste a fost mobilizat în forțele de ordine și a funcționat ca medic căpitan, mai târziu fiind promovat la gardul de colonel medic. Din 1933 a renunțat la cariera de medic și a intrat în politică. Mai întâi a fost primar al orașului Belo Horizonte, capitala regiunii natale. Aici îl va cunoaște pe arhitectul Oscar Niemeyer, considerat o figură-cheie în dezvoltarea arhitecturii moderne. Zece ani mai târziu, Kubitschek a fost ales guvernator al statului Minas Gerais, devenind o figură importantă în partidul care l-a susținut mai apoi să câștige alegerile prezidențiale.
Sub sloganul Fifty years in five, carismaticul președinte a inițiat imediat modernizarea țării printr-un program de dezvoltare a cinci sectoare economice cheie (energie, transport, educație și sănătate, industria alimentară și de bază) și prin demararea construirii unei capitale federale, așa cum era prevăzut în Constituție. Printr-o abordare demografică și economică, de sorginte socialistă, nouă, planul de construcție al capitalei a avut ca obiectiv promovarea dezvoltării și includerii regiunilor izolate ale țării. Aceasta s-a realizat prin „urbanizarea“ și integrarea brazilienilor veniți din toate regiunile țării într-un concept arhitectural unic, care să stimuleze toleranța și participarea lor la viața socială și economică.
Concursul de urbanism și crearea orașului
Planologul Lucio Costa a fost cel care a câștigat concursul, la care s-au prezentat peste 5.500 de aplicanți, și care a făcut prima schiță a orașului. Urbea seamănă simbolic cu un avion sau cu un fluture, iar „aripile“ sistemului guvernamental le forma, metaforic, poporul. În mijloc, axa centrală a schiței era „corpul avionului“, alcătuit din clădirile instituțiilor guvernamentale, iar pe laturi, „aripile“ reprezentau cartierele de locuit pentru cetățeni.
Lucio Costa împreună cu arhitectul Oscar Niemeyer și designerul de spații verzi Roberto Burle Max au coordonat lucrările. Ei au fost ajutați de o mobilizare de forțe umane și de mijloace materiale impresionante, și în numai 41 de luni, proiectul a prins contur. Brasilia, noua capitală, a fost inaugurată la 21 aprilie 1960 și este una dintre minunile arhitecturale ale lumii moderne. Datorită unui concept de urbanism unic a fost preluată în lista Patrimoniului cultural al umanității și este singura capitală din întreaga lume construită în totalitate în secolul al XX-lea și trecută pe lista UNESCO.
O plimbare pe jos, cu mașina sau foarte la modă azi, cu bicicleta, de-a lungul „axei monumentale“ a orașului lasă senzația de „pierdut în spațiu“. Talentatul arhitect brazilian Oscar Niemeyer a conceput principalele structuri ale axei și a creat pentru a umple generosul spațiu avut la dispoziție, unicate arhitectonice: instituții, monumente, rezidențe luxoase, dar și blocuri de locuit pentru cei cu posibilități financiare reduse, alături de poduri de legătură peste apele lacurilor și spații comerciale. Niemeyer, influențat în conceptele sale arhitectonice de progresistul Le Corbusier, și-a dobândit faimă prin folosirea formelor abstracte și mai ales a curbelor, care, după cum declara, se întâlnesc peste tot în Univers, de la corpul unei femei până la galaxii.
La sud-estul axei monumentale se află „piața celor trei puteri“, considerată inima orașului, înconjurată de clădirea cu biroul președintelui țării (Palacio do Planalto), Palatul Curții Supreme și Palatul Congresului Național, imaginea emblematică a Capitalei. La polul opus domină Stadionul Național, a cărui renovare se apropie de sfârșit și unde în această vară se vor desfășura compețiile de fotbal în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară 2016.
Pe laturile dintre cei doi poli ai axei se pot admira alte clădiri cu arhitectură sofisticată, futuristă, printre care Teatrul Național, Palatul Rezidențial, Muzeul de Artă, Primăria, Banca Centrală, Palatul Itamaraty, sediul Ministerului de Externe. Acesta din urmă are la ultimul etaj un muzeu și o terasă-grădină cu sculpturi folosite ca loc pentru recepții oficiale. Dar cea mai sofisticată clădire creată de Oscar Neimayer, un ateist convins, este Catedrala, o structură parabolică formată prin reunirea a 16 suporți curbați între care se află pereții-vitralii. Majoritatea clădirilor principale sunt înconjurate de grădini desenate de Roberto Burle Max, cu sculpturi, fântâni, piscine și plante din flora braziliană. Spațiul a fost folosit nu numai pentru a crea efecte vizuale, dar și acustice, de exemplu ecoul ce poate fi produs în elipsă, la intrarea în clădirea Ministerului Apărării Naționale.
Din conceptul urbanistic inițial fac parte și așa-numitele superquadras, cartiere pentru 5.000 de locuitori, prevăzute cu toate structurile de bază (magazine, dispensare, servicii publice, școli, grădinițe, biserici, biblioteci, restaurante). Cele mai multe dintre blocuri au fost desenate de renumitul arhitect Niemeyer. Caracteristica este sprijinirea lor pe piloni pentru a lăsa aerul să circule, a crea locuri umbrite și pentru ca parterul să formeze un tot și să se contopească cu spațiul din jur. Blocurile au toate parcări subterane, sunt plasate în spațiul verde amenajat pentru relaxare și facilitarea relațiilor sociale, cu fântâni arteziene și piscine cu pești, arbuști și bănci, locuri de joacă, de practicare a sporturilor și de barbeque.
Politici publice de populare a orașului
După inaugurare, brazilienii nu au fost atrași să locuiască în noua capitală. Dar printr-o politică de stimulare socială și financiară, Brasilia a devenit printre cele mai populate orașe și cu cel mai ridicat nivel de trai din țară. Capitala s-a dezvoltat continuu și în apropiere s-au construit mai multe orașe-satelit. În prezent locuiesc în această zonă peste 2,5 milioane de persoane, numiți „brasilienses“, un amestec cosmopolit din metiși, caucazieni, negroizi, amerindieni și asiatici.
La trei ani după expirarea mandatului său de președinte, Juscelino Kubitschek a fost acuzat de corupție și de favorizarea colegilor de partid pentru obținerea monopolului în activitățile de construcție a Brasiliei. Timp de 10 ani i s-a interzis orice activitate politică și din acest motiv s-a autoexilat un timp în Europa. După întoarcerea în țară nu a mai locuit permanent în Brasilia, orașul pentru care a riscat totul, și a decedat ca urmare a unui accident de mașină petrecut în condiții suspecte. Acest fapt a lăsat ani de zile loc speculațiilor, potrivit cărora ar fi fost eliminat, deoarece intenționa să se reîntoarcă în politică.
Proeminentul și în același timp controversatul președinte brazilian acronimizat „JK“ este unanim considerat părintele și întemeietorul Brasiliei moderne, iar după moarte i-a fost dedicat unul dintre cele mai remarcabile monumente. Memorialul JK a fost imaginat în numai o săptămână, și fără onorariu, de același Oscar Niemeyer, „arhitectul curbelor“, al cărui nume va rămâne întotdeauna legat de orașul Brasilia, ca și cel al lui JK.
Inaugurat în ziua când fostul președinte ar fi împlinit 79 de ani, memorialul adăpostește numeroase obiecte personale, mobile, cărți, distincții, documente ce au servit la reconstrucția bibliotecii și a camerelor de lucru și de primire ale cuplului prezidențial. La etaj, se află camera mortuară, cu piatra funerară și rămășițele pământești, precum și o expoziție permanentă cu realizările acestui medic ajuns președinte.
Nici Don Bosco nu a fost uitat. Călugării silezieni au construit în Brazilia în memoria lui„São João Belchior Bosco“ un sanctuar sobru și impozant, plasat exact pe paralela 15. Clădirea, de altfel pe dinafară anostă ca înfățișare, își dezvăluie frumusețea privită din interior. Prin pereții formați din vitralii cu sticlă în 12 nuanțe de albastru și ivoriu, pătrunderea luminii creează o atmosferă aparte în funcție de momentul zilei. În dreapta altarului, statuia din marmură în mărime naturală a lui Don Bosco este înconjurată de o atmosferă mistică, de vis, creată de lumina filtrată prin vitralii și de la candelabrul imens din mii de bucăți de sticla de Murano.
(sursa: http://www.viata-medicala.ro/*articleID_11616-dArt.html)