Câte feluri de implanturi există în corpul uman?

implanturiImplanturile sunt dispozitive manufacturate introduse în mod voluntar în corpul uman pentru a înlocui, sprijini sau a consolida o structură biologică care lipseşte sau a fost deteriorată. Pot fi biodegradabile sau permanente, din metale rare, biocompatibile, mai mult sau mai puţin toxice (riscul toxic este acceptat în cazul accidentelor grave ce necesită implanturi cu metale mai toxice), de dimensiuni variabile până la nano şi chiar inteligenţe, ce se pot alimenta independent cu energie (pacemaker) şi/sau comunică cu exteriorul.

Câte feluri de implanturi există este greu de spus deşi la nivel european există o bază de date a dispozitivelor medicale. În ultimii ani, în unele ţări se înregistrează la nivel naţional implanturile ortopedice, cardiace, auditive şi intrauterine.

Astfel se estimează că în Olanda se efectuează în jur de 75.000 de implanturi pe an. În jur de 400 de pacienţi au o pompă de insulină, 8,3% dintre femeile din grupa de vârstă 15-49 ani au în uter o spirală impregnată cu hormoni. Implanturile folosite în osteosinteze şi fire de sutură, stenturile şi multe altele nu se înregistrează.

Un grup de medici olandezi au scris articole extrem de interesante despre diversitatea implanturilor la pacienţii olandezi pe care s-a bazat posterul ataşat la acest articol.

PS. Probabil că în viitor nu vor mai exista oameni fără implanturi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *