Prevenţia prin vaccinări şi screening a dus la eradicarea multor boli şi/sau scăderea morbidităţii şi mortalităţii. Dar oricât ar fi de performanţe aceste metode nu pot oferi decât protecţie limitată şi nu pot depista toate cazurile incipiente de boală. În prezent se discută despre efectivitatea screening-ului şi câte vieţi se pot salva. Se ştie că de obicei există câteva procente de cazuri fals pozitive după efectuare unui test/screening. Despre ce cred şi mai ales ce se întâmplă cu aceste persoane sunt puţine studii.

Cercetătorii danezi au urmărit timp de câţiva ani un grup de femei care au primit după screening-ul pentru cancer de sân, un rezultat fals, mai apoi infirmat de investigaţii ulterioare. După ani de zile, acestei femei prezentau tulburări de somn şi anxietate şi trăiau cu teama de nu face până la urmă cancer de sân.

Un caz cu consecinţe dramatice după comunicarea rezultatelor fals pozitive, a fost după implementarea testului HIV. Se ştie că după ce a fost introdus în anii ’80 la donatorii de sânge din USA, a urmat un val de sinucideri în rândul celor declaraţi HIV pozitivi, în urmă unor rezultate false.

Astăzi este la mare modă în scop preventiv, scanarea completă a corpului care, în 10% din cazuri, are rezultate false/neconcludente care necesită ulterior alte scan-uri, investigaţii, scopii, ceea ce nu este fără riscuri. Pe lângă aspectele financiare, trebuie avute în vedere şi cele emoţionale, riscul de sinucidere şi de apariţie de tulburări psihice (depresie, atacuri de panică, insomnie). Pe lângă această, se anunţa frecvent în media apariţia unor teste care descoperă rapid o boală cu prognostic fatal, de exemplu punerea diagnosticului de cancer prin examinare unei picături de sânge!

PS. Pe scut, screening-ul salvează vieţi dar poate şi distruge vieţi. De aceea se recomandă din ce în ce mai mult la grupuri ţintă, cu risc crescut de face o anumită afecţiune.