Pigmeii, oameni “mărunţi”?

Egiptenii au menţionat existenta pigmeilor acum 2500 de ani. Înţelesul la propriu al cuvântului pigmeu se referă la un adult de sex masculin de origine africană a cărui înălţime nu depăşeşte 150 cm (femeile sunt cu câţiva centimetri mai mici). Grupuri etnice de mică statură mai există şi în Asia, în Filipine, Malaezia, insula indiană Adaman, Papua-Noua Guinee şi în America de Sud. Cercetările genetice au arătat că aceşti “negritos” (numiţi aşa de la culoarea închisă a pielii) nu ar avea nimic în comun cu pigmeii africani şi că ar fi vorba de o evoluţie convergentă. Se pare că persoanele cu statura mică ar supravieţui mai bine în junglă tropicală.

Pigmeii din Africa ar fi apărut acum 15.000 de ani când, după o perioadă de secetă accentuată (care nu ar fi permis hrănirea corespunzătoare), ar fi urmat o perioadă mai umedă cu apariţia pădurii tropicale, în care aceşti oameni mărunţi ar fi fost nevoiţi să se adapteze. Ei sunt răspândiţi pe arii din Siera Leone, Camerun, Congo/Ruanda, Burundi, Uganda. Cele mai cunoscute grupuri sunt Aka, Baka, Mbuti şi Twa. Încă de la început au trăit în condiţii extrem de primitive, şi se afirmă de către antropologi că unele grupuri ar fi descoperit arcul şi săgeata abia în anii ’50. Percepuţi că primitivi, sălbatici şi mai puţin valoroşi decât alte grupuri, ei au fost întrebuinţaţi ca sclavi, la lucratul pământului, de populaţia Bantu, cea mai numeroasă în regiunile cu populaţie de pigmei. Cu timpul s-au amestecat cu alte triburi, au renunţat la viaţa primitivă din junglă şi au început “să crească în înălţime” şi la propriu şi la figurat. Invazia şi mai ales dorinţa locuitorilor de pe alte continente de a proteja flora şi fauna africană ameninţate cu dispariţia au contribuit la intrarea pigmeilor “în rândul lumii”.

Unul dintre exemplele de “domesticire” forţată sunt pigmeii din Uganda, de la graniţa cu Ruwanda, din ţinutul Bindwi. Pentru a proteja gorilele de munte ameninţate cu dispariţia din cauza diminuării habitatului, pigmeii au fost din 1992 strămutaţi din junglă în satele din apropiere. Aici au venit în contact cu alcool şi droguri, ceea ce constituie în acest moment cele mai mari probleme ale acestei comunităţi. În loc să vâneze şi să trăiască cu ce le oferă vegetaţia junglei, ei cultivă astăzi pământul, merg la şcoală, produc obiecte de artizanat pe care la vând turiştilor şi se bucura de avantajele statutului de minoritate.

PS. Pigmeii pe care i-am văzut acum un an în Bindwi locuiesc la marginea unui sat pe coama unui deal din apropierea pădurii tropicale unde trăiesc câteva grupuri de gorile de munte. Nu mi s-au părut chiar aşa de mici precum mi i-am imaginat pe când eram copil şi doream să devin explorator în Africa… Copiii lor merg la şcoală şi ni s-a spus că dintre pigmei sunt acum doctori şi avocaţi. Au o organizaţie care le apară drepturile şi care strânge bani de la turişti ca să le ajute comunitatea. Dacă nu primesc subvenţiile convenite cu statul, ameninţă că se vor stabili din nou în junglă, ceea ce ar speria gorilele, ca urmare primesc imediat de la guvern ceea ce au cerut. Nu mai dorm în corturi ci în case de lut primitive. Au o grădină de legume şi au învăţat să câştige din turism. “Ghizii” fac turul satului şi pentru cine doreşte, ceva mai departe în jungla este un “cort/coverca” care ilustrează cum trăiau odată. “Ghidul” nostru purta haine obişnuite şi cizme de cauciuc verzi pe piciorul gol. Pigmeii sunt prietenoşi şi le place să povestească. Când ghidul nostru a auzit că sunt doctor mi-a arătat în scurtă plimbare prin junglă şi cu deosebită mândrie, tot felul de plante medicinale şi mi-a explicat la ce sunt bune şi cum să le prepar. Am primit şi un sfat gratuit despre cum să nu-ţi miroase picioarele în cizme de cauciuc chiar dacă nu te speli prea des: să pui înăuntru, sub talpa piciorului, frunze de conifer (mai precis de tuia), pe care să le schimbi în fiecare zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *