Depresia este una dintre “bolile” lumii moderne despre care se vorbeşte mult dar încă se ştie prea puţin. De la introducerea prozacului şi derivatelor sale s-a crezut că s-a găsit remediul farmacologic al acestei disfuncţii la nivelul transmiterii neuronale. Există studii care atestă eficacitatea noilor antidepresive (finanţate de industria farmaceutică) şi studii care demonstrează contrariul şi anume că aceste antidepresive nu sunt cu mult mai efective decât placebo. Cu toate acestea consumul de antidepresive este în creştere şi se pune întrebarea: de ce?
Olandezii sunt, conform studiilor internaţionale, printre cei mai fericiţi cetăţeni din lume. Cu toate acestea 1 milion de olandezi iau zilnic antidepresive care le sunt prescrise nu numai pentru tratamentul depresiei dar şi al anxietăţii sau al altor manifestări psihice. Prevalenta depresiei nu a crescut ci se menţine la acelaşi nivel, în jur de 5% din populaţie din 1993. De aceea apar cu regularitate articole şi cărţi şi se vorbeşte despre “epidemia” de depresie, despre eficacitatea tratamentului cu antidepresive, modul lor de prescriere şi influenţa consumatorului.
Dintr-o cercetare efectuată recent în rândul medicilor de familie olandezi a reieşit că din totalitatea reţetelor cu antidepresive doar jumătate sunt prescrise pentru pacienţi diagnosticaţi cu depresie sau alte tulburări psihice. Restul ar prescrie antidepresive pentru pacienţi care prezintă simptome ce se pot încadra la capitolul depresie sau se simt stresaţi, sunt nemulţumiţi, îşi fac griji despre viaţa zilnică, sunt şomeri sau doresc să presteze mai bine la locul de muncă, căuta fericirea şi încă nu au găsit-o. Pe scurt, antidepresivele ar fi devenit “pilula fericirii” iar consumul ridicat ar însemna de fapt medicalizarea nefericirii zilnice, influenta industriei farmaceutice asupra societăţii de consum şi neputinţa psihiatriei de a defini cu precizie depresia, cauzele ei şi de a indica tratamentul adecvat.
PS. Antidepresivele se prescriu de la un timp şi animalelor de casă, de exemplu câinilor sau pisicilor cu simptome de depresie şi stres. Dar s-ar putea să fie de acum înainte indicate şi pentru a ridica moralul altor animale din preajma omului sau exploatate de către om. Un cercetător american în neurobiologie a observat că unul dintre peştii folosiţi la experimente “nu se simţea bine”, zăcea pe fundul acvariului fără să se mişte prea mult. Din curiozitate a pus peştişorul într-un alt bazin dar starea lui nu i s-a îmbunătăţit. Atunci i-a venit ideea că peştişorul ar putea fi stresat (de experimente!) şi a amestecat pudră dintr-o capsula de prozac în apa din acvariu. Spre surprinderea lui peştişorul şi-a revenit şi a început să înoate fericit. Aşa a fost constatata depresia la peştişorii “zebra” şi s-a “născut” încă o specie de animale de laborator ce ar putea fi folosiţi în studiul depresiei. Se ştie că există o relaţie între stresul cronic şi depresie dar mecanismele neurobiologice încă nu sunt bine cunoscute. Cercetătorul american împreună cu echipa să intenţionează să facă nişte experimente în acest sens cu peştişorii “zebra” şi cine ştie poate că altfel se va naşte o altă clasă de antidepresive. Cu ceva timp în urmă au apărut în ziare articole despre concentraţia ridicată de antidepresive în apele reziduale şi în apa potabilă din marile oraşe, ceea ce indică indirect consumul ridicat de antidepresive al locuitorilor. Dar despre impactul asupra peştilor din apele stătătoare şi curgătoare nu se ştie prea mult.
Este vizibil cu ochiul liber, mai ales pentru psihiatri, faptul ca tulburarile afective inclusiv depresia au din ce in ce indicatori de incidenta si prevalenta mai inalti.
Doresc sa precizez ca nu numai depresia majora, asa cum este ea definita de CIM 10 si DSM IV R , dar si celelalte afectiuni din spectrul afectiv.Distimia, depresia-anxioasa, depresia recurenta, depresia atipica, tulburarea afectiva bipolara tip I , II, si depresia bipolara.
Exista nu numai date statistice, dar si evidente mediatice.Suiciduri repetate, omucideri ,, altruiste”.Nu trebuie sa uitam nici de depresia indusa de consumul de substante psihoactive, alcool, sau cea asociata cu conditie medicala: boala vasculara cerebrala, demente, suferinte somatice diverse, tulburare de stres post traumatic.
Ceeace este interesant este ca in America exista un curent de gandire in psihiatrie care considera ca somajul, viata traita in indigenta,doliul, pierderea locului de munca, somajul, divortul…ar constitui cauze care ar trebui sa excluda persoanele respective de la diagnosticul de depresie.Cu alte cuvinte , asta inseamna demedicalizarea starilor reactive si consacrarea numai a depresiilor ,,endogene” Realitatea fenomenologica ne spune altceva.Ne spune faptul ca din punctul de vedere al trairilor de tip insight si al consecintelor acestora ,dar mai ales al riscului suicidar,
nu exista diferente.
Depresia ramane depresie. Ea trebuie tratata cu mare atentie si cu mult profesionalism.
Daca cainii, pisicile, maimutele( fapte dovedite etologic) fac depresie, de ce
sa nu faca si pestii depresie?
Si pestii probabil ca au sistem limbic, amigdala, receptori serotoninergici, noradrenergici, dopaminergici.
Ca apa potabila contine metoboliti excretati ( mai ales urinar) ai antidepresivelor mi se pare la fel de natural cum ea contine nitriti si nitrati, ca sa nu mai vorbim de naftene, fenoli…cancerigeni.
Orice progres stiintific devine un bumerang.
Cum vom putea rezolva noi dilema conditiei umane,aceasta este o intrebare Hamletiana.
Trebuie sa recunosc ca ma incearca o depresie. O sa si motivez de ce ! Mama mea a decedat la data de 23 octombrie 2007. In ultimul an a fost extrem de bolnava, s-a aflat la pat dupa un accident vascular, nevazatoare de gradul I, la care s-a adaugat o alterare destul de severa a discernamantului. Avand in vedere ca intamplator am descoperit faptul ca nu se plateste vreo taxa de succesiune daca aceasta este facuta in cel mult 3 ani de la deces am intreprins in cursul anului trecut demersurile necesare incheierii acesteia. Din pacate am avut neplacuta surpriza ca sa aflu ca mama mea ar fi incheiat un act de vanzare-cumparare, in favoarea unei verisoare, a imobilului in care locuiesc de cand m-am nascut, adica de 40 de ani. Am atacat acest act prin intermediul unei actiuni in instanta. Pentru acest demers am mare nevoie de o copie dupa fisa medicala a mamei mele, unde figurau diagnosticele bolilor suferite, medicamentatia si modul de administrare zilnica a acesteia. Cu toate ca am facut 3 solicitari oficiale fostul medic de familie refuza eliberarea acestei copii pretextand faptul ca aceasta fisa nu mai exista. Am aflat ca ar exista o prevedere care obliga pe medicul de familie sa pastreze timp de 5 ani fisa medicala a unui pacient decedat, am tot cautat cadrul legal si nu-l gasesc. Va rog mult de tot sa ma ajutati in acest sens spunandu-mi daca exista aceasta precizare, in ce lege, eventual si articolul, daca nu cer prea mult. Va multumesc anticipat.