In 1952 APA (“asociatia psihiatrilor americani”) publica prima versiune a DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders First Edition: DSM-1), cea mai intrebuintata clasificare a afectiunilor psihice, care contine definitii, subtipuri, specificatii si coduri diagnostice. Din ratiuni practice, psihiatrii americani au avut nevoie de un asemenea instrument pentru a diferentia bolile psihice grave – pentru tratamentul carora psihoterapia este insuficienta iar psihomedicatia este necesara – de cele mai putin grave, aflate in tratamentul din ce in ce mai numerosilor psihologi/psihoterapeuti. In decursul anilor DSM a fost de cateva ori revizuita (DSM-II 1968; DSM-III 1980; DSM-III-R 1987; DSM-IV 1994) iar ultima versiune in uz dateaza din 2000, si anume DSM-IV-TR.
Intre timp influenta sistemului DSM a crescut enorm incat se poate afirma ca a devenit un fel de “manual” indispensabil pentru diagnostice in psihiatrie. Dar odata cu extinderea utilizarii au devenit evidente (si intens comentate) avantajele si dezavantajele folosirii acestei clasificari in psihiatrie.
Printre avantaje sunt enumerate:
- corectarea libertatii de a teoretiza si formula concluziile in psihiatrie; inainte de aparitia clasificarii, diagnosticele erau stabilite la nivel local, al unei tari sau intre cateva tari;
- cunatificarea tehnica a informatiei care a stimulat cercetarea stiintifica/epidemiologica in psihiatrie;
- recunoasterea mai usoara a categoriilor diagnostice, prin gandirea in prototipe;
- folosirea sistemului de AS care permite standardizarea altor informatii necesare diagnosticului/tratamentului;
- standardizarea diagnosticului a facilitat elaborarea de protocoale.
Dezavantajele (sau dupa unii pericolele) folosirii DSM ar fi:
- utilizarea exclusiva de profesionisti fara suficienta experienta si pregatire de specialitate poate fi periculoasa si poate conduce la diagnostice eronate si la stigmatizarea pacientului;
- insuficienta criteriilor la anumite categorii, cum ar fi depresia;
- “ignorarea” comorbiditatii, frecvent asociata afectiunilor psihice;
- excluderea unor simptome si existenta de criterii subiective in evaluarea simptomelor;
- dominanta empirismul fata de evidence based la alcatuirea clasificarii;
- crearea de noi boli/sindroame psihice si epidemii “false” (de exemplu introducerea in clasificare a sindromului Asperger a dus la o crestere fara precedent a incidentei);
- franarea dezvoltarii pe mai departe a psihiatriei si putinele interferente cu alte domenii medicale.
Poate de aceea APA a hotarat sa revizuiasca din nou DSM si sa o faca cat mai “bazata pe dovezi” (evidence-based). In acest sens au fost solicitati sute de experti si au fost stabilite grupuri de lucru pentru fiecare capitol al clasificarii. Urmatoarea versiune, DSM-V este asteptata sa apara in 2013 si se bucura de pe acum de foarta multa atentie din partea profesionistilor din sanatate, a industriei famaceutice dar si a pacientilor si familiilor acestora (au fost pana cum trimise peste 8000 de reactii!).
PS: Intr-unul din articolele despre avantajele si dezavantajele utilizarii DSM in practica zilnica, am gasit un citat sugestiv, care spune de fapt totul despre cum ar trebui utilizata aceasta clasificare: “As one of the participants of the DSM-IV process suggested, we should subliminally implant the word “think” on every page” (Pincus e.a. 1998).
