Paşte cu Cernobil

Accidentul nuclear de la Cernobil de acum mai bine de 20 ani a surprins europenii aflati inca in faza razboiului rece. Contaminarea radioactiva, inclusiv cu iodiu 131 s-a raspandit “pe aripile vantului” pe tot continentul. Cei mai afectati au fost, asa cum era de asteptat, cei din imediata vecinatate (mai ales copii) dar doze ridicate de radioactivitate au fost masurate si la distante mari de locul accidentului.

Consecintele pe termen lung ale contaminarii – cresterea numarului de persoane cu neoplasm – au fost estimate in numerose studii iar masurile de securitate evaluate si inasprite. Cu toatea aceste pericolul unor noi accidente nu a fost complet inlaturat, reactorul din Cernobil zace ingropat in balast si se construiesc din ce in ce mai multe centrale nucleare. In lume numarul acestora este de peste 410 si se estimeaza ca produc in jur de 20% din electricitatea necesara la nivel mondial.

In cazul unui accident nuclear, iodul radioactiv si in particular I (131) se elibereaza din abundenta in mediul inconjurator de unde se depoziteaza cu repeziciune in tiroida ceea ce duce la cesterea riscului de iradiere si de a aparitie a cancerului tiroidian. Blocarea farmacologica a receptorilor tiroidieni cu iodura de potasiu poate reduce semnificativ acest risc. Iodura de potasiu poate fi adeministrata per os, intre 50-100 mg la adulti si mult mai putin la copil. Blocarea receptorilor tiroidieni este efectiva doar daca iodura se administreaza inainte sau la cel mult la 8 ore de la accident. Daca expunerea la radiatii se mentine, dupa ingestia a 100 mg de iodura se recomanda o doza de intretinere de 15 mg care ar mentine nivelul de blocare al receptorilor tiroidieni la un procent de 90%.

PS. O stire din presa olandeza- locuitorii din preajma unei centrale nucleare sunt sfatuiti sa ridice de la farmacie tablete cu iod, just in case… – mi-a trezit amintiri. Profilaxia cu iodura de potasiu imi va aduce intodeauna aminte de un Paste si un 1 Mai cu vreme frumoasa, de stat in curte, la soare. Era la sfarsitul lui aprilie in 1986, vestea proasta a cazut din senin si a fost greu de crezut ca pe undeva s-a intimplat o nenorocire cu urmari inca de neprevazut pentru tot continentul. Dupa cateva zile de la accidentul nuclear de la Cernobil am primit cu totii tablete cu iod si ma intreb daca si-au avut rostul.

Un Paşte Fericit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *