Sistemul de sănătate olandez, cel mai bine organizat din Europa

Euro Health Consumer Index (EHCI) a fost pentru prima dată folosit în 2005 pentru cercetarea comparativă anuală a sistemelor de sănătate din Europa. Indicele EHCI este calculat de o compania suedeză “Health Consumer Powerhouse Ltd.”, prin combinarea statisticilor oficiale de sănătate publică cu opiniile pacienţilor şi cercetări independente. EHCI face şi recomandări fiecărei ţări pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate.

Cu câteva zile în urmă au fost prezentate la Bruxelles rezultatele celei de-a 7 ediţii EHCI (indicele de consum european pentru serviciile de sănătate). În acest an au fost monitorizate 35 de sisteme naţionale de sănătate cu ajutorul a 48 de indicatori grupaţi în 6 domenii esenţiale pentru consumatorul de servicii de sănătate: informarea şi drepturile pacientului, accesibilitatea la tratamente (timpul de aşteptare), rezultatele tratamentelor şi îngrijirilor medicale, gama şi tipul de servicii medicale, produsele farmaceutice şi e-health. Începând din acest an s-a luat în calcul şi prevenţia cu opt indicatori.

Pe primul loc în clasament se află Olanda cu 870 de puncte din 1000 posibile, urmată de Elveţia, Islanda, Danemarca şi Norvegia. Olanda este sigură ţară care se menţine constant în top 3 de ani de zile. Experţii consideră că “arma secretă” a acestei performanţe este un corp managerial şi medical de înaltă calitate care ia deciziile cele mai potrivite în conformitate cu cerinţele consumatorului de servicii medicale. Pe lângă această amestecul birocraţilor şi politicienilor în organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate este foarte limitat în comparaţie cu alte ţări. În Olanda funcţionează un număr ridicat de case de asigurări şi furnizori de servicii medicale independenţi care concurează pentru a atrage pacienţii şi a le oferi cele mai de calitate servicii la cel mai scăzut preţ. Organizaţiile de pacienţi se preocupă şi participă activ şi de o manieră constructivă la elaborarea politicilor de sănătate. Cu toate că au ieşit pe primul loc, politicienii din sănătate olandezi consideră că se poate şi mai bine şi că se poate îmbunătăţi, de exemplu cost-eficienta serviciilor policlinice pentru a le aduce la nivel ţărilor din jur.

Pentru prima oară în acesta analiză a reieşit că grupul ţărilor cu sistem de sănătate bazat pe asigurări (“sistemul Bismarck”), cum sunt Olanda, Elveţia, Belgia, Germania, Franţa au avut prestaţii mai bune decât grupul ţărilor cu sistem de sănătate bazat pe taxe (“sistemul Beveridge”). Doar câteva ţări mici şi bogate cu sisteme de sănătate finanţate din bani publici, Islanda, Danemarca şi Norvegia, au avut o bună prestaţie. De asemenea, EHCI în 2013 comparativ cu cel din 2005 arată adâncirea prăpastiei dintre ţările bogate şi cele mai puţin bogate din Europa în mare parte datorată crizei financiare, ceea ce – au afirmat cercetătorii – a făcut că interpretarea să fie complicată. Doar ţările puternice financiar şi-au îmbunătăţit indicatorii de sănătate în timpul crizei financiare. La nivel european s-a îmbunătăţit indicatorii legaţi de neoplasm şi de mortalitatea infantilă.

Cu numai 478 de puncte prestaţia sistemului de sănătate din România se situează în acest an pe penultimul loc şi serviciile medicale lasă mult de dorit. La marea majoritate a indicatorilor scorul este “Not-so-good” sau nu s-a putut calcula din lipsa datelor. Pentru mai multe detalii mergeţi AICI.

Cercetătorii consideră că indicele EHCI reflectă în parte situaţia economică precară din România dar şi corupţia şi se constată că plăţile informale au devenit un obicei consacrat. Ei recomandă menţinerea unui nivel de bază accesibil de servicii, obiectiv ce ar trebui să fie în centrul atenţiei politicienilor din sănătate, lucru ce ar putea să devină din ce în ce mai dificil.

PS. Coincidenţă desigur, rezultatele EHCI au fost prezentate la Bruxelles în ziua în care era anunţată greva “generală” a profesioniştilor din sănătate; greva a fost spulberată în urma promisiunilor MS, dar încă nu se ştie ce s-a obţinut şi cât de “general” ar fi fost până la urmă protestul. Un lucru este sigur, nu mai ştie nimeni “încotro” se îndreptă reforma din sistemul de sănătate românesc.

Un minut de reculegere?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *