Rezistenta anabolică apărută odată cu înaintarea în vârstă se manifestă şi prin scăderea masei musculare. Muşchii scheletici formează un sistem dinamic astfel că zilnic 1-2% din masă musculară este distrusă şi înlocuită cu ţesut nou. Alături de exerciţiul fizic, nivelul albuminemiei şi calitatea albuminelor din alimente sunt factori cu mare influenţă asupra sintezei musculare. Persoanele în vârstă pierd prin atrofie cu precădere fibrele răspunzătoare de forţă musculară. Scăderea forţei musculare la vârstnic (care poate avea cauze multiple, de exemplu că urmare a lipsei de activitate fizică, sarcopeniei, caşexiei, BPOC sau boli cardiovasculare, s.a.), este asociată cu scăderea calităţii vieţii, izolare şi şansa de a dezvolta boli cronice, fragilitate.
La vârstnicul cu fragilitate (o stare clinică de vulnerabilitate asociată cu înaintarea în vârstă, o combinaţie de factori fizici – scăderea forţei musculare, a apetitului, etc, sociali – izolare, singurătate – şi psihologici – depresie, neatenţie – care duce la scăderea rezervelor funcţionale şi a capacităţii de adaptare a organismului la stress şi în final la deces prematur) alimentaţia combinată cu exerciţiul fizic dozat poate conduce la creşterea forţei şi masei musculare. Astfel într-un studiu clinic randomizat efectuat de cercetători din Wageningen şi Maastricht (publicat în J Am Med Dir Assoc 2012; 13:713-710) pe 62 de vârstnici cu fragilitate a demonstrat că după un program de training cu 2 sesiuni pe săptămână timp de 24 de săptămâni, la lotul care a primit supliment cu albumine (de 2 ori 15 grame pe zi) s-a înregistrat o creştere de 1 kg a masei corporale fără grăsime.
PS. Conform studiilor indiferent de vârstă combinaţia exerciţiu fizic şi suplimente cu albumine conduce în general la creşterea masei şi forţei musculare. Cu toate acestea există numeroşi factori de care un clinician ar trebui să ţină cont dacă se gândeşte să indice unei persoane o asemenea intervenţie: obiceiurile alimentare, nivel obişnuit de activitate fizică, starea de sănătate, vârsta, sexul, complianţa la intervenţie, s.a.